Socotind că voi termina cîndva notele de călătorie în Turkmenistan, m-am apucat de o carte găsită în bibliotecă şi cumpărată nu ştiu cînd: Histoires des peuples de lʼex-URSS, du IXe siècle à nos jours, Perrin, 1993, (Istoria popoarelor din fosta URSS din secolul al IX-lea pînă azi ) de Henry Bogdan.
Henry Bogdan mi-e cunoscut.
Am citit de el Histoire des pays de lʼEst, des origines à nos jours, Perrin, 1992, destul de tendențioasă în privința României.
O Istorie a ţărilor socialiste, destul de tendenţioasă în privinţa României, capitolul despre noi deconspirînd antipatia ungurului care e autorul.
La început m-am rezumat la paginile despre Cucerirea Turkmenistanului de către ruşi. N-a fost prea greu să sar la paginile despre cucerirea Caucazului, a Armeniei şi a Asiei Centrale.
A trebuit să citesc tot volumul.
Prima notă pe care ţin neapărat s-o transcriu e următoarea:
După prăbuşirea comunismului, istoricii, publiciştii şi eseiştii s-au năpustit asupra răposatei URSS, sforţîndu-se să aprofundeze felul în care popoare diferite au suferit în ceea ce s-a numit, din poreclă, Imperiul sovietic.
Atenţia fixată asupra Imperiului sovietic a istovit inteligenţele analitice. Acestea n-au mers mai departe înapoi în timp, pentru a iscodi un imperiu pe care ţarii l-au lăsat moştenire tovarăşilor bolşevici:
Imperiul rus.
Cu mici excepţii (Polonia, Finlanda, Țările baltice şi Basarabia) URSS a cuprins în hotarele sale teritoriile imperiului rus făurit de către ţari.
Cuceririi armate, avînd drept pretext eliberarea de sub jugul turcesc (curios, în 1944-1945, ţările din Europa Centrală şi de Est au trecut sub stăpînirea sovietică în numele eliberării de sub jugul fascist!), i-a urmat o cruntă politică de rusificare.
Iscodită, politica ţaristă din Imperiul rus ne ajută să înţelegem politica sovieticilor din Imperiul URSS postbelic:
Ca şi în timpul regimului ţarist, unificarea a luat în calcul specificul teritoriilor. În cele trecute cu forţa în hotarele URSS, a fost vorba de o rusificare pe cît de violentă, pe atît de completă. Ţările Europei Centrale şi de Est au încercat experienţa unei rusificări nuanţate: cultura rusă – nu neapărat sovietică – a fost impusă ca model (de aici didacticismul literaturii proletcultiste), antioccidentalismul a fost dublat de iubirea faţă de Rusia, limba rusă a înlocuit toate limbile străine, şefii au fost obligaţi să se şcolească la Moscova.