Fierarul Dej. Dacă tot am terminat cartea despre Capitularea fără condiții impusă de Aliați țărilor supuse Germaniei e musai să mă apuc de altceva. Şovăi un timp dacă să încep Revoluţia de ghips, cartea pe care i-am promis lui Viorel Domenico că o voi prezenta vineri la Tîrg, şi unul dintre volumele despre Mareşal.
Aleg în cele din urmă „«Procesul» Mareşalului Antonescu” de Ioan Dan sau Dan Ioan, jurist militar. Din Cuvîntul înainte îmi dau seama că autorul a avut la dispoziţie doar varianta oficială a Procesului din mai 1946. După 1989, au apărut însă Stenograma adevărată a Procesului (Dan Ioan o foloseşte pe cea trucată din 1946. Chiar dacă tipărită în tiraj confidenţial) şi Stenogramele Interogatoriilor luatăechipei lui Antonescu în perspectiva Procesului.
Reţin însă, pentru o posibilă adăugire la eseul Mecanismul Pătrăşcanu, referirile autorului la Legile aberante redactate şi asumate de Lucreţiu Pătrăşcanu, între 1944-1947 ca Ministru al Justiţiei.
Şi mă gîndesc c-ar trebui să scriu un text în răspăr faţă de încercările unor istorici de a-l jeli pe Lucreţiu Pătrăşcanu ca pe un „comunist luminat” scos din joc de fierarul Dej. Am mai scris sau, mă rog!, am mai vorbit că spiritul democratic n-are nici o legătură cu nivelul de cultură al unui politician. Marele istoric Nicolae Iorga a fost mai ticălos, ca politician, decît Teohari Georgescu, iar Octavian Goga s-a manifestat, ca ministru de Interne, mai rău decît Ana Pauker.
*
Intoxicări. Un rol determinant, dacă nu chiar crucial în scoaterea românilor în stradă în decembrie 1989, l-au jucat, indiscutabil, intoxicările urieșești ale presei străine. Fapte, evenimente, oameni au fost materia inițială a unor manipulări menite a face mămăliga să explodeze. Nu e însă o premieră această folosire a presei străine pentru a supralicita eroismul românilor. Nicolae Iorga publică în Revista istorică – dări de seamă, documente și notițe – publicată sub auspiciile Casei Școalelor, Anul I, no. 2, București, Februarie 1915, o notiță despre imaginea Anei Ipătescu în presa străină, o imagine în care romantismul revoluționar naște realități demne de literatura lui Caragiale:
„O «eroină revoluționară» româncă în foile germane din 1848
Se cunoaște rolul, puțin cam teatral, pe care l-a avut în blînda revoluție teoretică a Bucureștilor din 1848 Ana Ipătescu.
La 15 Iunie se produse intervenția militară a lui Odobescu și Solomon pentru aducerea înapoi a lui Bibescu, cu Vilara și cu Manu. Se iscă o învălmășeală, și soldații traseră în mulțime. Se afirmă că el ar fi biruit, cu toată împotrivirea «poporului», dacă nu s-ar fi pus în fruntea acestuia, cu două pistoale în mînă, și strigînd: «curaj, copii, moarte trădătorilor», «doamna Anica, soția domnului Nicolae Ipătescu, o Româncă ce poartă arma ca orice bărbat»1. «Pruncul Român» mai știe că Anica Ipătescu era în trăsură, că «fu dusă în triumf la Palat» și felicitată de Guvern2.
Despre această zi critică se trimeseră corespondențe la unele foi din Austria și din Germania, aflătoare și ea în plină revoluție. Se cunoștea articolul din «Allgemeine österreichische Zeitung», în care cuvintele eroinei sînt dezvoltate mai pe larg: «Moarte trădătorilor! Tineri, curaj și scăpați libertatea». O scrisoare a lui A.G. Golescu către N. Bălcescu (19 Iunie 1848) se ocupă de acest răsunet al incidentului cu Ana Ipătescu: «Fapta d-nei Ipătescu dă un luciu și un interes nespus cauzei noastre; toate gazetele din Viena au descris această faptă, și vreo 40.000 exemplare, foi volante, s-au tipărit cu această faptă antică, spre formarea moralului poporului din Viena». Și el adauge: «Împrieteniți-vă cu dînsa și faceți-i ode și serenade; doar de s-ar întinde focul ei și în alte inimi»3.
Această foaie-volantă vienesă «gedruck bei Leop. Sommer», o cuprinde bogata colecție a d-lui G. Sion. În ea se laudă mișcarea Bucureștilor, «robit și bătut cu cnutul, supt întreita tiranie a lui Bibescu, a Țarului Nicolae și a Împăratului turcesc», se arată pe scurt cererile manifestului de la Islaz, se rîde de fuga lui Bibescu care făgăduise și primise totul, se trece apoi la «sîngeroasa contra-revoluție», pusă la cale de «nimeni altul decît Nicolae I-iu, din mila lui Dumnezeu Împărat al Rusiei». Consulul Duhamel și generalul Kotzebue ar fi furat pe Odobescu și Solomon. Soldații erau beți. Solomon intră în sala unde se aflau reprezentanții poporului și li se cere a se preda. Magheru, «un tînăr de o eroică îndrăzneală, care a asistat la revoluția din Viena de la 13 Mart și cu bucurie a luat parte la dînsa», își deschide cu baioneta calea spre ușă și, oprit de a ieși, trage cu muschetul unui soldat pentru a se baricada apoi într-o odaie. Rosetti («Rizeri») ar fi desarmat și el un soldat. Atunci se trag trei salve în mulțime, lăsînd 7 morți și peste 30 de răniți. Se pornește o fugă nebună, pînă vine Ana Ipătescu, «o figură înnaltă, impunătoare, palidă ca moartea, cu ochii aprinși și părul aruncat pe spate». Cuvintele ce i se atribuie sînt tocmai cele din gazeta citată. Autorul bucății înflăcărate o face însă să moară, pentru un mai puternic efect: «Cu inimos spirit de jertfă se aruncă ea asupra armatei. La dreapta și la stînga cade cîte un om, dar în aceiași clipă un glonte trece prin pieptul ei, și frumoasa eroină înflăcărată pentru libertate zace acolo în sîngele ei». Mulțimea strigă: «Ipătescu și libertate»: ea prinde pe Odobescu și vrea… «să-l tragă în țapă». Soția lui se roagă însă, avînd lîngă dînsa copiii, care îngenunche: «Ascultați-l întîiu! Fie-vă milă! E nevinovat! Milă pentru bărbatul meu nenorocit!» El arată că l-au pus Țarul și Bibescu. În acest timp se cucerește cazarma, și cu frigări și lopeți. Nifon Mitropolitul iea din nou jurămîntul soldaților. El scapă și pe Solomon.
Alaiul triumfătorilor întîlnește în cale «targa pe care duceau pe eroina Ana Ipătescu». Mii de oameni o conduc spre casa soțului ei pe dînsa, care… «încă nu murise cu totul» – o concesie pentru adevăr.
N.I.
1 Gazeta de Transilvania, în culegerea Anul 1848, I, p. 702.
2 Ibid., II, p. 34
3 Ibid., p. 646. Soțul ei, un tînăr, se afla și el în capul mulțimii (ibid., p. 98). Stăteau în Văpseaua Galbenă, unde el era între membrii comisiunii pentru garda națională (ibid., p. 292; cf. și ibid., III, p. 320). Era și un Grigore Ipătescu, în același rost, la «Văpseaua Neagră»: el intră în «Sfatul orășenesc» (ibid.; cf. locurile citate în vol. VI, p. 365). Un funcționar C. Ipătescu, «șef de masă» (birou) la Casieria obștească, «propagant, gardist», om al Magherului, delegat la Fuad-Efendi (ibid, III, p. 526; VI, p. 72). «Doi Ipătești rămaseră între cei arestați la căderea revoluției (ibid., IV, p. 448). E vorba de Grigore și Nicolae, care fură între cei 22 de exilați (ibid., p. 526; VI, p. 261). Cel dintîi trecu la Brașov (ibid., V, p. 415); Nicolae fusese liberat (ibid., p. 758).”