Au trecut de atunci douăzeci de ani. Unde sîntem ce sîntem și cum sîntem azi, mare popor român sub conducerea micilor români din pepiniera politică a vremurilor prezente?
Mă îngrozesc la gîndul tragicului bilanț pe care trebuie să-l rezum în rîndurile ce urmează.
Țara întreagă dezbinată în multiple partide și grupări politice, ce se dușmănesc cu gîndul de distrugere, dar nu pentru deosebiri profund de doctrine și de principii, ci pentru dorința de întîietate la putere, pentru setea de stăpînire, sete care se potolește mai totdeauna – după cum a dovedit trecutul și după cum martor este prezentul, – cu rotunjiri de averi, cu procopsiri de partizani, cu fără-de-legi, cu violențe în loc de autoritate, care provoacă anarhie în loc să întroneze ordinea. Munca, cinstea, patriotismul, devotamentul față de ideea națională sunt scoase de sub ocrotirea celor care ar trebui din potrivă să le înscrie în fruntea datoriilor lor. Își aruncă oamenii politici, unul altuia, cele mai grozave învinuiri, se războiesc între ei sub pulpana conducătorilor zilei, își ridică palate pînă în nori mînuitorii banului public. Troznesc din ce în ce mai tare încheieturile edificiului nostru social, politic și economic, în urechile nepăsătoare ale celor pe care întîmplarea, norocul lor sau nenorocirea altora i-a scos la suprafață și i-a pus în rîndurile conducătorilor.
Și în acest timp, ce se petrece înăuntru și ce se petrec în afară?
În afară norii negri se adună și dușmanii noștri, cari nici o clipă n-au stat cu brațele încrucișate în acești douăzeci de ani, dar care au împletit din minciună și calomnie, din ură și sete de răzbunare, idealul revizionismului, stau gata să profite de deslănțuirea unui nou război spre a se năpusti asupra frontierelor românești. Am făcut desigur o politică externă plină de griji pentru securitatea noastră, întărită cu alianțe, față de care trebuie să rămînem credincioși, fiindcă ele sunt conforme cu interesele și sentimentele noastre. Dar din ciocnirea de interese internaționale, din afirmarea ambițiilor unora și din pasivitatea uneori de neînțeles a altora, a ieșit în evidență imperativul că în primul rînd securitatea noastră trebuie să se întemeieze pe propria noastră forță.