Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 200, anul II, sâmbătă, 20 februarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Arătam în numărul anterior că votul de marți seara din Camera Deputaților a evidențiat despărțirea FDSN în două grupări adverse. Nu e singura semnificație majoră a votului de marți seara. Acest vot a conturat, printre altele, și o nouă împărțire a eşichierului politic. De-o parte, Convenția, FSN şi gruparea moderaților din FDSN. De alta, PSM, PRM, PUNR şi gruparea durilor din FDSN. Această divizare exprimă nu numai poziţia față de investitorii străini. Ea exprimă, în primul rînd, poziţia față de reformă. Aşa cum se vede şi din Programul de guvernare, moderații sînt pentru continuarea reformei. Pentru aceasta se pronunţă şi FSN, și Convenția. Chiar dacă între cele trei forțe există deosebiri privind unele aspecte ale reformei, toate consideră că procesul început în 1990 trebuie continuat. Toate consideră că singurul drum posibil pentru România e cel al tranziției spre economia de piață, al instaurării democrației, al integrării în structurile europene. Durii din FDSN împărtăşesc poziția PSM, PRM şi PUNR, potrivit căreia reforma trebuie stopată. Nici una dintre aceste forţe nu ne spune ce-ar trebui făcut după stoparea reformei. Toate cred însă că ar trebui să ne întoarcem la centralismul ceaușist. Firește, nici una dintre ele n-o declară pe față. Fac acest lucru din considerentul că n-a venit încă momentul. În primul rînd, pentru că se tem de preşedintele Ion Iliescu. Acesta e suficient de puternic pentru ca o ridicare împotriva lui să fie riscantă. Acesta e, la ora actuală, de partea liberalilor. (moderaţilor ?) Mai mult ca sigur, dacă lucrurile se vor schimba (dl Ion Iliescu să-şi piardă din putere sau să treacă de partea conservatorilor), PSM, PRM, PUNR şi durii din FDSN îşi vor exprima făţiş nostalgiile comuniste.
Plecînd de la această nouă configurație a scenei noastre politice, nu e deloc hazardat a vorbi de posibilitatea unei noi alianţe de guvernămînt. Gruparea moderată din FDSN, Convenţia şi FSN pot alcătui, într-un viitor mai mult sau mai puțin depărtat, un guvern de coaliție. Un guvern avînd drept program reforma şi democraţia. Un guvern vizînd integrarea în structurile europene. PSM, PRM şi gruparea conservatoare din FDSN ar trece în opoziție. Rămîne sub semnul întrebării, firește, PUNR. Acest partid s-ar putea şi el înscrie în coaliția reformistă. Cu o singură condiţie: ca moderații din PUNR să biruie asupra grupării Gavra – Funar.
E o simplă speculaţie? Aparenţele sînt în favoarea unui răspuns afirmativ. Declarațiile publice ale tuturor partidelor parlamentare insistă pe păstrarea alianţelor actuale. Atît moderaţii din FDSN, cît şi Opoziția dezmint cu insistenţă toate ştirile şi zvonurile privind o posibilă apropiere. La rîndul lor, PSM, PRM, PUNR şi durii din FDSN nu contenesc în a-şi declara loialitatea faţă de moderații din FDSN şi faţă de dl Ion Iliescu. Interesele ambelor părţi ale eşichierului nostru politic intră însă în contradicţie flagrantă cu situația actuală. Dominat de către moderaţi, FDSN nu-şi va putea permite mult timp o alianţă care îl trage către stînga. O alianţă care-i dă mari bătăi de cap pe plan internațional. PSM şi PRM nu-şi vor putea permite mult timp o alianţă care riscă să le ducă la o pierdere dramatică a electoratului. Aceste două partide au intrat în parlament grație adversității față de reformă. A accepta alianţa actuală înseamnă a accepta reforma. Altfel spus, a accepta o politică potrivnică intereselor lor electorale.
Numeroase fapte din ultimul timp ne semnalează că în culise se lucrează intens în direcția unei noi coaliții guvernamentale. Merită semnalate în acest sens: absenţa din Programul de guvernare a tradiţionalelor critici la adresa reformei Roman – Stolojan, recenta declaraţie a dlui Petre Roman privind posibila participare a partidului său la un guvern de coaliție, poziţia flexibilă adoptată în ultimul timp de dl Corneliu Coposu. În politică, apropierile şi depărtările nu sînt simple. Formarea acestei noi coaliții va cere un proces complicat şi anevoios. Rezultatul lui va depinde, incontestabil, de capacitatea forţelor politice româneşti de a-şi sesiza cu exactitate interesele. De aceea, nu e exclus ca procesul să eșueze.
Dată fiind puținătatea faptelor evidente, analistul nu poate face decît supoziţii. Cu o mult mai mare siguranţă se va putea pronunța el după dezbaterea în parlament a Programului de guvernare. Va fi, mai mult ca sigur, momentul care va limpezi definitiv apele încă tulburi ale politicii noastre.
