1. Pauză nu prea mare în cercetarea pentru Istoria proletcultismului. M-a rugat Eugen Mihăescu să zic ceva la lansarea cărții sale, Rebel, pe cale de a se petrece la Tîrgul Gaudeamus. Din start, în convorbirea de la primirea cărții din partea autorului, pun condiții drastice de participare: trecem glonț prin tîrg, neluînd în seamă pe nimeni, vorbesc și plec, fără a întîrzia la atît de inutilele taifasuri. Pe măsură ce îmbătrînesc mi-e tot mai lehamite de socializări. Ce să-mi aducă mie un telefon, o discuție, o strîngere de mînă? Talent? Mi l-a dat Dumnezeu, dacă mi l-o fi dat. Sănătate? Asta nu-i în puterea nimănui. O comandă de articol, de carte, de emisiune tv? Ce să spun! Păi asta înseamnă muncă în plus. Chiar și azi, cînd se spune că e ziua mea, închid telefonul, conștient că în afara unor vorbe de complezență mare lucru nu mi se poate întîmpla. De fapt, cînd îl deschid bag seamă că lumea nu s-a prea omorît cu telefoanele. Nici inși pe care i-am ajutat în viață sau îi ajut nu s-au omorît cu mesajele.
Am început să citesc cartea, lăsînd deoparte volumul de păreri al lui Donald Trump. Prefața lui DR Popescu e lungă și după cireș, în stilul autorului. Ea îmi reamintește, totuși, de un scandal de pe vremuri, cel cu schița lui DRP Leul albastru. Ar trebui să mă interesez despre ce fusese vorba. Deși îi spune roman autobiografic, cartea, debutînd cu prima amintire din viață, în maniera Viața ca o pradă, e una de Memorii.
2. Nimic nu urăsc mai tare decît prezenţa la o lansare de carte la Tîrgul Gaudeamus, de la Romexpo.
La o librărie, mai e cum e.
Vin doar cei interesaţi de carte, autorul e singurul care-şi lansează opera, vorbitorii se aud chiar şi fără microfon.
La Tîrgul Gaudeamus, devenit an de an tot mai industrializat, lansarea unei cărţi e un coşmar.
Concomitent sînt vreo 50 de lansări. Standurile stau unul lîngă celălalt, ca oile. În timp ce tu vorbeşti despre o carte, la cîţiva paşi mai încolo, un altul, vorbeşte şi el. Zbieri în microfon sperînd că vei auzit doar tu. El zbiară în microfon sperînd să se audă doar el. În dreptul microfonului la care are loc lansarea, se opresc tot felul de neisprăviţi, parveniţi pe acolo întîmplător. Nimeni nu ascultă, nici măcar amicii și neamurile autorului.
Mi-am luat inima-n dinţi şi punîndu-i lui Eugen Mihăescu condiţia – Plec imediat ce se încheie sindrofia! – am fost la lansare. Nu înainte de a citi cartea. Mă gîndeam cu groază la drumul pe care trebuia să mi-l tai pînă la stand prin mulțimea mai mult decît obositoare.
Norocul meu:
Standul Rao e chiar la intrare.
De sus, înainte de a coborî treptele scării, mă simt deja obosit de vînzoleala halei concepute pentru expoziții de mașini și tractoare, nu pentru cărți.
Iau seamă mai întîi la numărul uriaș de cărți. Cînd și cum să le cumperi pe toate? Dar mai ales cum și cînd să le citești?
La toate standurile, aceeași imagine, știută de mine de ani întregi: un tip care vorbește la microfon cît se poate de tare și de convins, deși nu-l ascultă nimeni, alți tipi în juru-i stînd cu mînile în față, într-o poziție amintind de cea zisă pe marginea gropii de mormînt, cîteva persoane urmărind scena, reprezentînd neamurile, amicii și întîmplător opriții acolo.
Am coborît scările printre fatalii elevi aduși cu școala, una din minunățiile românești, pentru că elevilor numai de carte nu le arde.
Lansarea a debutat cu o întîrziere de 15 minute, din motive care-mi scapă. Deoarece am oroare de strîngeri de mînă, de schimburile de vorbe protocolare și de uimirea Cum, nu vă mai amintiți de mine?! Mă apuc să examinez rafturile amenajate de editură. Descopăr cartea despre Emil Constantinescu, lansată cu o seară înainte și beneficiară a unui truc de tip România tv – Cum se pregătea un asasinat împotriva fostului președinte!, – truc la care toate fătucele au pus boticul –, volumul despre Trump, pe care l-am cumpărat deja de la Cărturești, ocolit de publicitate – patronul a primit ordin să meargă pe burtă, să nu se prindă babuinii că-n America e președinte ales Donald Trump, ceva gen Spionii noștri, o carte despre nomenklaturiștii staliniști, dați în gît de securiștii deveniți Marco Polo ai memoriilor ca agenți KGB, un cărțoi despre Brâncuși, semnul grijii noilor securiști pentru afacerea Cumințenia pămîntului.