Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 611, anul III, luni, 27 iunie 1994, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Vineri după-amiază au fost date publicităţii rezultatele unui sondaj de opinie realizat de IRSOP la cererea Fundației SOROS pentru o Societate Deschisă. Anterior, produsese în presă o oarecare febrilitate dezvăluirea unui alt sondaj IRSOP, de astă dată comandat de guvern. Nu l-am comentat pentru că întreaga afacere mi s-a părut îndoielnică. Totul mirosea a intoxicare cu acte în regulă. Deși l-a comandat și deci l-a plătit din banii contribuabililor, sondajul a fost ținut de guvern în cel mai mare secret. Nu mult timp însă, ci pînă în clipa cînd un ziarist a dat peste el, trăgînd din întîmplare un sertar. Rezultatele sondajului au fost publicate astfel fără voia guvernului. Datele sînt o încîntare pentru Guvern. Un basm, printre multe altele, din lumea fermecată a tranziției românești!
Sondajul IRSOP comandat de Fundaţia SOROS merită în schimb luarea în serios. Ca orice lucru, de altfel, care se face în plină lumină, concluziile ce se pot desprinde din rezultatele sale sînt numeroase. Mai ales dacă punem în balanţă aceste rezultate cu cele obținute cu cîteva luni în urmă, grație unui sondaj IMAS. Am putea constata, de exemplu, că prin raportare la luna martie a acestui an se constată o creştere a încrederii în justiție. Chiar dacă procentajele nu sînt spectaculoase, faptul e de bun augur pentru democraţia noastră. Sau că la întrebarea: Sînteţi nemulțumit de ceea ce face guvernul în următoarele domenii…?, pe primul loc a trecut acum răspunsul privind nivelul de trai. Semn că, în ciuda declarațiilor pompoase ale lui Ion Iliescu și Nicolae Văcăroiu, dificultăţile vieţii cotidiene cresc într-un ritm galopant. M-aș opri însă dintre toate rezutatele la cel privind răspunsul la întrebarea: Cum credeți că veți trăi peste un an? Imensa majoritate a populației crede că va trăi mult mai prost sau la fel de prost ca acum. Avem astfel imaginea uneia dintre cele mai grave situații ale prezentului : absența oricărei speranțe într-o îmbunătățire a stării de lucruri existente. De altfel, pentru a ne da seama de evidenţa unei asemenea stări de spirit nu e nevoie de efortul unui sondaj. Și fără ajutorul unui instrument științific, oricine poate constata lehamitea care a cuprins societatea româneasca. Puţini dintre cei bolnavi de optimism, desigur, mai cred într-o schimbare în bine. Domină resemnarea în fața neîncetatei înrăutățiri a lucrurilor. Cum s-ar explica un asemenea sentiment? Nu trebuie să excludem din calcul fatalismul spiritului românesc. Ciobanul din Mioriţa, informat de asasinatul care se pune la cale împotriva lui, se mulțumește să-şi bocească sfîrșitul în versuri. Splendide, e drept, dar mai puţin eficiente decît decizia de a trece la contracararea mîrșavului plan. La fel și cu nivelul de trai. Românul știe că la anul va trăi mai prost. Nu face însă nimic pentru a evita acest lucru. Îl tratează ca pe o fatalitate. Ciobanul din Miorița se plîngea în versuri. Românul se plînge în procentaje IRSOP. Acestei cauze generale trebuie să-i adăugăm însă una particulară. Responsabilitatea crizei de speranță trebuie căutată în viața politică românească. Aici nu se percep semnele unei posibile schimbări. Cei de la putere continuă să făgăduiască pe toate drumurile că vom trăi mai bine. Nu-i crede însă nimeni. Cum să-i crezi cînd, în toate discursurile, ei susţin, în violent contrast cu realitatea de fiecare zi, că deja trăim bine?! Minciuna prezentă face să treacă drept minciună și promisiunile în legătură cu viitorul. O schimbare în bine ar putea veni din răsturnarea actualei puteri. Așa cum arată însă sondajul, lumea e sceptică la acest capitol. De unde am putea trage concluzia că pentru actuala criză de speranță o anume responsabilitate o are și opoziția. Care dă dovadă de suficiente semne de slăbiciune pentru a-i încredinţa pe mulți că nu va ajunge curînd la putere.
