E vineri, dimineața, și trebuie să plecăm la Sinaia. Doina a decis să-i luăm cu noi pe amîndoi motanii. De obicei îl luăm cu noi doar pe Motty. Din mai multe motive. Motty suportă ușor călătoria cu mașina. Motty e un tip pașnic. Noaptea se așează, pisicește, la capătul canapelei pe care doarme Doina și se trezește doar pentru a mai mînca boabe din recipientul pus în bucătărie și mereu umplut. Tzontzy e însă al dracului. L-am luat o dată la Sinaia și a fost un dezastru. Mai întîi și-a înfipt ghearele în canapeaua nou-nouță pentru a vedea dacă o poate sfîșia. Apoi pe la trei noaptea, sare din pat și se apucă să bîntuie prin apartament. Se agață cu ghearele de clanțe, deschide ușile, care se lovesc de perete, și pășește înăuntru cu un mers apăsat. După cîteva minute iese. Și dacă am făcut greșeala să fi închis ușa în urma lui, trezit de scandal, o deschide din nou, făcînd tărăboiul cu agățatul de clanță. Doina, care doarme prost, se trezește sub puterea zgomotului și adoarme cu greu. Ca să scape de scandalul făcut noapte de noapte, l-a închis pe Tzontzy în balcon.
De ce face asta Tzontzy?
De-al dracului!
Sunt sigur că la trei noaptea se trezește și-și dă seama că în apartament e liniște. Toată lumea doarme. Și asta îl scoate din sărite. De ce ei dorm în timp ce eu sunt treaz? Și se apucă de trîntit uși ca să ne trezească din somn.
De data asta Doina a decis să-l ia și pe Tzontzy. Are de gînd să stea la Sinaia vreo trei săptămîni, alungată din București de căldura zisă la TV și caniculă. Eu mă voi întoarce luni. Am două emisiuni pe săptămînă, una la început și alta la jumătate. Sunt, așadar, pe post de taximetrist.
Voi rămîne singur trei săptămîni. Cu această perspectivă în față, Doina m-a pisat timp de-o săptămînă în chestiunea N-o să te descurci singur!
Logic ar fi să rămînă la București. N-o face. Poate și pentru că de-abia așteaptă să stea la Sinaia și să mă compătimească amarnic.
Tema Nu te vei descurca singur!
Tema Nu te vei descurca singur se concretizează în două discursuri:
Unul trece în revistă chestiunile în care nu mă voi descurca.
Sunt toate chestiunile care țin de supraviețuire. Dacă o auzi pe Doina enumerînd situațiile în care nu mă voi descurca singur ai crede că timp de trei săptămîni voi încerca experiența lui Robinson Crusoe. La început am contrazis-o. Apoi, dîndu-mi seama că e vorba de o imagine a mea, de nătărău într-ale lucrurilor practice, care-i provoacă satisfacții imense, m-am oprit. În definitiv sunt soțul ei. Și ce nu face un soț pentru ca soția să fie fericită!
Al doilea discurs constă într-o sumă uriașă de indicații despre ce să fac în fiecare situație. Cum să folosesc mașina de spălat. Sunt unul dintre jurnaliștii care se pricep la device-uri. Față de un laptop Lenovo cu dublu ecran, mașina de spălat e ca o căruță trasă de un măgar față de o rachetă cosmică. Cu toate acestea, fac repetiții sub comanda ei despre cum să acționez mașina de spălat. La un moment dat ar trebui să trec prin touchscreen de la rufe colorate la rufe albe. Convinsă că voi apăsa aiurea astfel încît mașina va sări în aer, Doina îmi interzice să trec de Colorate la Albe.
Primului discurs îi corespunde chestiunea pisicii care vine doar la mîncare.
De ceva vreme, pe acoperișul balconului de la etajul de sub noi, ridicat de proprietari din plasă de sîrmă, pe care se tîrăsc vrejuri de viță de vie (ca să se simtă în balcon atmosfera dintr-o cramă), apare o pisică maidaneză cerșetoare. De cum simte că Doina s-a apropiat de fereastra balconului nostru, ea se și înfățișează și, ridicîndu-și botișorul, emite o succesiune de miorlăituri. Doina îi dă de mîncare, aplicînd cu brio procedurile de la Napoli. Cînd am călătorit în acest oraș tipic celor din Sudul Italiei (murdar, gălăgios, vesel, nepăsător, ca o suburbie întinsă peste Centru), ne-au atras atenția, în cartierele populare, felul în care ajungeau la etaj cumpărăturile. Matroana lăsa în jos, pe geam, la capătul unei sfori, un coșuleț. Cel întors de la cumpărături punea pungile în coșuleț, matroana, aplecată peste pervaz, fără a se teme o clipă că ar putea să i se rostogolească de sub capot sînii uriași, ca niște pepeni modificați genetic, trage sfoara în sus, pînă cînd cumpărăturile ajung la etaj.
În cazul pisicii cerșetoare, Doina procedează invers. Pune boabele într-un recipient de lut așezat într-un coșuleț. De toarta coșulețului e legată o sfoară. Mînuind cu atenție, lasă coșulețul încet-încet pe lîngă perete pînă ajunge pe acoperișul balconului de dedesubt. Pisica, deja învățată, așteaptă calmă pînă cînd coșulețul atinge, ca să zic așa, pămîntul. Și abia după ce coșulețul s-a așezat temeinic, vîră botișorul în recipient. Pînă la începerea Operațiunii pisica miorlăie de i se rup bojocii. Cînd Doina dă drumul la sfoară, pisica se oprește din zbierat. Sunt convins că pentru a urmări atentă, ușor neliniștită, buna desfășurare a Operațiunii. Cînd termină de mîncat, pleacă. Doina ridică la etaj coșulețul cu recipientul gol.
Deși am dovedit că știu, mi s-a refuzat îndatorirea
În perioada pregătirilor de mers la Sinaia hrănirea pisicii a fost una dintre sarcinile care-mi reveneau după întoarcerea la București de la Sinaia. Pus la încercare, am dovedit că știu să cobor și să ridic înapoi coșulețul. Ivirea pisicii miorlăindă la apariția mea la geam a confirmat că îi pot ține locul Doinei. La început, Doina a fost de acord să preiau misiunea sa istorică de a hrăni pisica miorlăitoare.
De cîte ori să-i dau de mîncare pe zi? am întrebat, în chip logic.
– Ori de cîte ori apare pisica – mi-a răspuns Doina.
– Cum adică? Și de unde știu eu c-a apărut pisica?
– Foarte simplu. Mergi din cînd în cînd pe balcon și te apleci peste pervaz.
Dacă o vezi, îi dai de mîncare.
Se înțelege că sunt un om ocupat.
Din spusele Doinei înțeleg că nu mai pot face nimic altceva toată ziua decît să pîndesc dacă s-a ivit Miorlăita ca să-i dau de mîncare. Încerc o glumă, conștient că Doina mi-o va reteza, deoarece nu admite să se facă glume pe seama pisicilor de care se îngrijește ea și a pisicilor în general.
Poate ar trebui să instalez pe balcon o cameră video îndreptată spre acoperișul de jos. Conectată la calculatorul de la birou (300 de metri distanță de casă) îmi va semnala, grație lui Picture în Picture, cînd apare pisica.
Am reușit s-o supăr pe Doina.
– Gata! proclamă ea. Nu te mai ocupi de pisică. O să risipești boabele pe acoperișul balconului cînd o să cobori coșulețul.
Zadarnic cerșesc să-mi redea sarcina, pe care mă arăt bucuros s-o îndeplinesc. Doina e de granit. O clipă mă gîndesc să hrănesc totuși, pisica. La întoarcerea acasă de la Sinaia voi fi singur în apartament. Cum să știe Doina că i-am încălcat porunca? Imediat mă răzgîndesc. Și dacă manipulez greșit sfoara și risipesc boabele!
În chestiunea Miorlăitei a mai fost loc de discuție. În cea a lui Tzontzy nu există așa ceva. E indiscutabil – proclamă Doina – că nu mă voi descurca. Tzontzy va muri de foame dacă rămîne cu mine!
Vineri dimineața s-a pus, ca de obicei, problema, marea problemă! a prinderii celor doi motani pentru a fi vîrîți în cuștile călătoare. Cu Motty lucrurile au fost simple. Cînd și-a dat seama că-l luăm pe sus, s-a refugiat în camera cu televizorul. Înghesuit într-un colț, s-a resemnat. Ceva gen Mă las pe mîna lui Dumnezeu. Cu Tzontzy lucrurile au fost tare complicate.
Știam că încă de dimineață, înainte de a ne trezi, se va refugia în culcușul din biroul meu.
Aici e ascunzătoarea lui.
Ce mai încolo și-ncoace, buncărul lui.
Buncărul lui Tzontzy
Culcușul nu e ales întîmplător. Între o masă și perete se află cablurile de la aparatele din birou. A-l lua din culcuș înseamnă a risca să decuplăm toate aparatele din birou. De aceea, încă de joi seara am luat măsuri drastice de blocare a accesului pisicesc în birou. Am închis cu cheia ușa care dă din sufragerie în holul de la baie, care hol dă în biroul meu și în dormitor.
Ca de obicei înainte de a pleca din casă, arunc o privire asupra site-urilor de știri. Cum stau eu așa, concentrat asupra informațiunilor, aud o bufnitură și ușa se întredeschide. În întredeschizătură se ivește capul nevinovat al lui Tzontzy. Ușa de la hol e închisă cu cheia. Cum dracu a intrat?! Îi fac semne energice s-o șteargă de acolo. Se retrage ,cu același aer nevinovat. Ridicîndu-mă să închid ușa, descopăr că ușa care dă în dormitor e deschisă. Pe ea a intrat Tzotzy în holul de la baie. Al dracului pisoi! Văzînd că ușa de la hol e închisă, a mers la ușa de la dormitor, a deschis-o prin spînzurare, după care a mers la ușa care dă din dormitor în hol și a deschis-o tot prin spînzurare și tot prin spînzurare a deschis-o pe cea de la birou. Cînd ies din birou, închid ușa de la încăperea cu cheia.
Suntem gata de plecare.
Unde e Tzontzy? întreabă dramatic Doina, mai ceva decît Richard al III-lea care întreabă de un cal.
– Nu știu, răspund, în birou nu e.
– E în dormitor, sub pat, zice Doina, și purcede la căutarea lui Tzontzy.
– Nu e sub pat, constată Doina.
O premisă care o conduce, printr-un raționament aiurea la concluzia că l-am lăsat să intre în birou.
– Nu e în birou, o asigur eu, stăpînit deja de sentimentul zădărniciei.
Dacă a proclamat vinovăția mea într-o chestiune Doina nu dă înapoi nici dacă îmi dovedește nevinovăția Evanghelistul Luca în persoană.
– Foarte bine, zic eu, îl lăsăm acasă.
E ca și cum ar fi spus, îl spînzurăm de grindă.
– Și cine se ocupă de el?
– Eu! răspund eu categoric.
Deși se spune că am ceva talent la scris, nu cutez să descriu reacția Doinei la acest anunț.
E atît de convinsă că eu nu mă voi descurca cu Tzontzy, care, prin urmare, rămas acasă, ar urma să moară de foame, încît nu mai spune nimic. Privirile, fața, exprimă totul. Astfel încheiată pentru totdeauna discuția despre rămînerea lui Tzontzy acasă, Doina continuă operațiunea de scotocire. Tocmai mă pregăteam să iau unul din bagaje pentru a-l duce la mașină, cînd Doina anunță triumfătoare:
– L-am găsit!
Tzontzy se vîrîse sub plapumă, în dormitor, convins că dacă el nu ne vede nu-l vedem nici noi.
Doina îmi strigă să aduc cușca la ușa dinspre sufragerie și s-o țin bine. Îl înșfacă pe Tzontzy și-l vîră în cușca, împingîndu-l de fund.
Tzontzy se întoarce în cușcă și se uită la noi resemnat.
Și, totuși, nu e om.
Dacă ar fi fost, nu s-ar fi ascuns sub plapumă.