În toate marile oraşe ale lumii, inclusiv în Bucureşti, turiştilor li se pune la dispoziţie, contracost, un mijloc de transport zis şi Sightseeing. Broşura publicitară îţi explică, alături de schiţa traseului străbătut de autobuz, că pe parcursul unei zile poţi coborî în orice staţie de pe parcurs şi, după ce ţi-ai făcut treburile, cu acelaşi bilet, urci din nou în autobuz.
Pe străzile oraşului Sliema, satelit imobiliar modern al străvechiului oraş La Valleta, am văzut, deseori, în hotarele popasului meu, un autobuz pe care scria Sightseeing Malta. Jubilaţia celor de pe acoperişul deschis al maşinii, tipice inşilor care se ştiu sus, în timp ce alţi muritori sînt jos, îmi spunea clar că era vorba de autobuzul familiar tuturor marilor oraşe ale lumii.
Numai că acesta, potrivit înscrisului de pe brîul lui, nu străbătea un oraş al Maltei, ci întreaga ţară.
Într-o zi, fireşte, oferindu-ţi posibilitatea să cobori în oraşele de pe parcurs.
*
Avionul face o oră de la Roma la Malta. E trecut la zboruri internaţionale, dar, la fel de bine, ar putea fi pus la zboruri interne. Cu excepţia turiştilor străini (ca mine), care făcuseră escală la Roma, pentru că din ţările lor nu este cursă directă spre Malta, toţi ceilalţi pasageri ai Airbusului aveau la ei doar un bagaj de mînă. Italienii merg în Malta să-şi petreacă Revelionul, pentru a se putea făli apoi că l-au petrecut în străinătate. Maltezii se întorc acasă după ce-au dat o fugă pînă la Roma, ca să cumpere pentru Revelion. În Malta nu numai că sînt doar două Malluri mari şi late şi acelea mai mult restaurante decît Imperii ale Mărfurilor, dar, în plus, preţurile sînt mult mai mari ca la Roma sau la Londra.
După aterizare, nu ne aşteaptă nici burduf, nici autobuz.
Aparatul s-a oprit la vreo 50 de metri de intrarea în aerogară.
O luăm pe jos, în şir indian, spre clădire. Poteca noastră întîlneşte un drumeag pe care, teoretic, ar trebui să gonească, într-un sens şi-n altul, maşini. Deşi nu se vede nici o maşină, una dintre stewardese se aşează în mijlocul drumeagului şi, cu gesturi de agent de circulaţie, opreşte maşinile virtuale şi ne îndeamnă pe noi să trecem, persoane reale.
La ieşirea din aerogară, dau cu ochii de numele aeroportului, scris pe frontispiciul clădirii:
Aeroportul internaţional Malta.
Şi-mi amintesc, deodată, că, la Roma, ajuns la poarta pentru îmbarcarea în avion, am tresărit văzînd pe tabelă:
Roma – Malta şi nu Roma – La Valleta.
Poate pentru că aeroportul internaţional e singurul aeroport din Malta?!
*
Maltezii se numără printre pămîntenii care au rezolvat fără mare efort spinoasa chestiune a limbii de circulaţie internaţională.
Ei învaţă, la şcoală, în chip obligatoriu, engleza şi malteza.
Deşi maltezii ar trebui să se înțeleagă între ei în malteză, pe stradă am auzit vorbindu-se mai mult englezeşte, iar panourile cu indicaţiile de circulaţie de pe şosele, etichetele din magazinele, firmele, erau scrise în engleză.
M-am străduit să aud malteza urmărind postul public de televiziune, de un provincialism al prestaţiei sub cea a postului local TV din Fălticeni.
— Maltezii nu se uită la TV? l-am întrebat pe Nick Barbu, un român stabilit în Malta de vreo doisprezece ani, care, aflînd de pe facebook că sînt aici, a ţinut să mă întîlnească.
— Ba da, mi-a răspuns el, dar maltezii au la dispoziţie toate posturile italiene.
Şi ei ştiu din familie nu numai engleza şi malteza, dar şi italiana.
— Dar televiziuni particulare sînt? m-am interesat.
— Nu. Nu sînt.
Mai sunt doar două televiziuni.
Amîndouă televiziuni de partid; una a Partidului Laburist şi cealaltă a Partidului Naţionalist.
— Vreţi să spuneţi că ele fac politică de partid? am continuat eu, gîndindu-mă la aşa-zisele televiziuni independente de la noi.
— Nu numai că fac, dar în mod oficial, public, aparţin fiecare unui partid.
Şi nu sînt televiziuni de ştiri, ci generaliste.
Aşadar, am încercat să desluşesc, urmărind televiziunea publică malteză, ce fel de limbă e malteza.
N-am reuşit să-mi dau seama.
E un amestec bizar de arabă, italiană şi engleză.
Uneori crezi că vorbeşte un arab.
M-am înşelat – îţi spui- vorbeşte un italian.
Ba nu, vorbeşte un englez.
*
Malta e o ţară ideală pentru turişti. Şi cînd zic asta nu mă refer la absenţa infracţiunii Conducere sub influenţa alcoolului, la nemaipomenita maşinărie de petrecut vacanţa (tururi, croaziere, cartiere întregi consacrate distracţiei), sau la siguranţa străzii, printre cele mai tari din lume, ci la faptul că e singura ţară de pe glob, din care, întorcîndu-te acasă, te poţi făli, fără să minţi:
Am vizitat Malta!
*
Suprafaţa Maltei e doar de 316 km pătraţi; iar populaţia de aproximativ 400.000 de locuitori.
Capitala, La Valleta, are doar 0,8 kilometri pătrați și 6000 de locuitori.
Şi, totuşi, Malta e o ţară.
E membră a Uniunii Europene, are un preşedinte (ales de Parlament) şi un Parlament unicameral cu 69 de membri (actualmente, 39 ai Partidului Laburist, de la Putere, și 30, ai Partidului Naționalist , din Opoziție).
N-are judeţe şi, prin urmare, duce lipsă de baroni locali!