Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 138, anul I, luni, 30 noiembrie 1992, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Dacă ar fi fost să dăm crezare presei naționalist-comuniste, congresmenul american Tom Lantos n-ar fi putut pune piciorul – ca să mă exprim în splendidul limbaj de lemn de odinioară – pe pămîntul scump al patriei noastre dragi, Republica România. Întreg poporul român, ridicat pe înserat, s-ar fi năpustit la scara cursei Budapesta – Bucureşti și l-ar fi hăcuit cu topoarele pe cel căruia i se pune în seamă zguduitoarea tragedie naţională intitulată: respingerea de către Congresul american a clauzei națiunii celei mai favorizate pentru România. Această previziune dramatică, născută din tonul anti-Lantos al presei naționalist-comuniste, nu s-a îndeplinit. Personajul negativ al presel noastre libere, căpcăunul nostru naţional, citat negativ pînă și de dl Ion Iliescu, a părăsit viu și nevătămat România. Nimeni nu l-a
înghiontit și nimeni nu l-a fluierat, cum ne-am fi aşteptat din familiaritatea cu care dl reprezentant al Americii fusese luat cu bă şi cu mă de către pamfletarii noștri de serviciu. Nimeni nu i-a bătut cu pumnul în masă şi nu i-a zis,
umflîndu-şi patriotic mușchii: mă, dacă ne iei Ardealul, de mîna mea o să mori! Dimpotrivă, congresmenul american poate fi încîntat de primirea făcută la Bucureşti. Politicienii noştri au întreţinut cu domnia sa dialoguri subţiri, amestecînd curtoazia orientală cu politeţea de tip Piaţa Comună. Aţîţată de un asemenea personaj senzațional, presa l-a urmărit pas cu pas, îndărătnicindu-se să-i smulgă declaraţii limpezitoare. Aşa cum s-a văzut și din reportajul transmis vineri noapte la Actualităţi, încă de la sosirea pe aeroportul Otopeni oaspetele ne-a demonstrat că nu se lasă impresionat de presa
liberă. Beneficiind de o strașnică pereche de picioare lungi, dl congresmen a ieşit din aeroport în pas vioi, de maratonist încercat, obligînd presa să dea fuga-fuga după personalitatea fizică a domniei sale. Pe străzile Bucureştiului lumea și-a văzut de treburi. Vizita dlui Tom Lantos n-a întrerupt nici bișniţa, nici plimbările îndrăgostiților, nici huruitul tramvaielor, nici măcar criticarea guvernului. Ar fi nedrept dacă am pune această primire pe seama vreunei intenţii de a-l cuceri pe cel care se declară prieten cu dl Bill Clinton. Deşi puşi la colţ și pe coji de nucă de către Europa, românii au scăpat de complexul lumii occidentale. Avem și noi tot ceea ce pe vremea lui Ceauşescu vedeam doar în filmele de pe casetele video. Avem vitrine luminate, restaurante omeneşti, doamne puse la punct după ultimul catalog de modă, presă liberă şi viaţă parlamentară. În consecinţă, cu toate că nu ne mai putem făli pe tema rolului şi locului jucat în lume de tov. Nicolae Ceauşescu, am dobîndit o anume nonşalanţă faţă de tot ce vine dinspre Occident. În această nonșalanţă trebuie căutată explicaţia faptului că dl Tom Lantos a fost
primit cu un firesc dezarmant. Nici cu înjurături, dar nici cu temenele slugarnice.
Va influenţa această primire poziţia dlui Tom Lantos faţă de România? Dacă ar fi să-l credem pe congresmenul american, vizita, dar mai ales discuţia cu dl Teodor Meleşcanu, ministrul nostru de Externe, l-au dat gata. Venit evreu-maghiar, domnia sa a plecat bun român. N-am nici o îndoială că dl Teodor Meleşcanu a făcut o bună impresie. Din surse de la Versoix, am aflat mai de mult că domnia sa i-a plăcut şi Maiestății Sale Regele Mihai. Experienţa diplomatului de carieră își spune cuvîntul. Aceasta nu înseamnă însă că trebuie să ne iluzionăm prea mult în urma vizitei în România a dlui Tom Lantos. Aşa cum am mai scris, dobîndirea clauzei nu depinde de persoana congresmenului american, oricît de amic ar fi domnia sa cu noul președinte al Americii. Dobîndirea clauzei depinde de o serie de factori obiectivi: imaginea României în America, interesele americane în această zonă, capacitatea noastră de a dovedi că putem fi un aliat sigur al Americii într-o regiune pe cale de a exploda. Apoi, chiar dacă dobîndirea clauzei ar sta la cheremul dlui Tom Lantos, nu experiența vizitei în România va conta în atitudinea sa viitoare faţă de țara noastră. Cogresmenul american e un excelent om politic şi, în această calitate, deciziile sale nu-și au temeiul în sentimente, ci în calculul rece. Dacă acest calcul va spune că trebuie să ne fie adversar, mai mult ca sigur domnia sa așa va fi. Lăsînd baltă toate declarațiile surîzătoare de la sfîrșitul vizitei în România.
