Încăperea Oficiului Poştal, nimerit între o Gogoşerie şi un butic de lenjerie intimă, îţi dă din start senzaţia de sufocare.
E o căldură stătută, grea, de ou clocit, de neclintit chiar şi de curentul care aleargă prin local din cauza uşii larg deschise.
Faţă de căldură, cei de la coada gigantică (din patru, funcţionează un singur ghişeu, şi acela servit de o femeie între două vîrste, cu soţ beţiv şi copii drogaţi) se apară cum pot.
Cuconiţele îşi fac vînt cu evantaiul, străduindu-se să fie cît mai bine educate.
Junele îşi scot din poşete sprayurile antisudoare şi se insprayază la subţiorile goale şi păroase.
Masele populare asudă în tăcere, obişnuite cu asta de pe vremea cincinalului în patru ani şi jumătate.
Îi vine rîndul unui bărbat la vreo 55 de ani.
Peste cămaşa în carouri, cu mîneci scurte şi trasă peste pantaloni, şi-a atîrnat o vestă de vînător, prevăzută cu clape desfăcute.
Se interesează de nişte bani pe care trebuie să-i primească de la o noră, care noră nu ştiu pe unde umblă.
Din dosul tejghelei de lemn se vede doar creştetul funcţionarei. Hăul dinăuntru face să apară o mînă grăsuţă, cu palma întinsă în sus, ca şi cum ar cere ceva.
Şi, într-adevăr, cere:
Buletinul.
Purtătorul vestei se caută prin toate buzunarele, desfăcînd clapele cu zgomot, şi extrage de undeva buletinul.
Buletinul e expirat.
— Nu vă putem da banii dacă aveţi buletinul expirat – zice funcţionara şi se întoarce la hîrtiile din faţă ca şi cum ar fi plecate definitiv.
Cetăţeanul ia foc de indignare.
Debutează prin a aduce critici serioase Guvernului şi încheie prin a ameninţa că se duce la OTV.
Pleacă val vîrtej.
În urma lui o bătrînică blajină se interesează dacă OTV e şeful ăl Mare.