Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 202, anul II, luni, 23 februarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Un tînăr domn din provincie, stăpînit de orgoliul contactului cu oamenii simpli, cei care dau majoritatea electoratului nostru românesc, îmi relatează, într-o epistolă de peste opt pagini, următoarea întîmplare. De curînd, la trei ani de la revoluție deci, un țăran în jurul vîrstei de 50 de ani i-a justificat astfel antipatia sa față de PNŢCD: „– Păi, domnu’ inginer, dvs. ştiți că țărăniştii au omorît unşpe mii de ţărani în 1907?“ Cititorul meu comentează astfel întîmplarea: „Adică în 1934-1935 ţăranii votau prin definiție cu ţărăniştii (la nici trei decenii de la 1907), între timp a fost colectivizarea şi, acum, uite ce aud de la ei! Degeaba i-am spus că în 1907 nu exista partid ţărănist! Degeaba
i-am amintit cum umbla un maistru de-al nostru, ieșit la pensie, cu AKM-ul la brîu, «ca să facă colectivă», el știe că ţărăniştii i-au împuşcat pe țărani. De comunişti nu-şi aminteşte, deşi în ’62 era ditamai flăcăul.“
Din scrisorile cititorilor ţîşneşte uneori cîte o observație atît de izbitoare că, după buimăceala de rigoare, pe care ţi-o produce totdeauna o idee proaspătă, stai să te întrebi cum de-a putut sesiza respectivul aşa ceva. O asemenea observație e şi cea formulată de cititorul nostru. Interlocutorul tînărului ingier nu e singurul care-şi explică astfel antipatia față de PNŢCD. Eu însumi am întîlnit, la țară, numeroşi țărani care vorbeau în termenii învățămîntului de partid. Despre morții de la 1907. Despre grevele de la Griviţa şi Lupeni. Despre moşiile Regelui. M-am întrebat și eu, asemenea dlui (?) meu cititor, cum e posibil ca oamenii să-şi amintească o realitate pe care n-au trăit-o, uitînd o realitate căreia i-au fost victime: colectivizarea agriculturii. Ce-l face pe un om simplu să fie atît de sincer indignat de un lucru pe care nu l-a trăit, un lucru pe care-l ştie doar din filme şi broşuri? Întrebare cu atît mai tulburătoare, cu cît purtătorii unor asemenea sloganuri comuniste sînt, prin Legea fondului funciar, principalii beneficiari ai prăbuşirii comunismului. Grație presiunii exercitate de PNŢCD asupra FSN, țăranii au fost împroprietăriți. Ei sînt la ora actuală ţărani mijlocaşi, unii chiar chiaburi. Dacă s-ar întoarce frumoasele vremuri comuniste, ei ar fi primele victime. Ar fi etichetați „lipitorile satului“. Ar fi obligați să-şi dea cotele la stat. Ar fi mînaţi în „colectivă“. Și tocmai aceste ţinte ale comunismului (nu spunea Lenin că mica proprietate generează capitalism ceas de ceas şi în proporţie de masă?!) debitează cu mărinimie cele mai grosolane sloganuri comuniste.
La o primă vedere, s-ar părea că acest paradox îşi găseşte explicaţia în forţa propagandei comuniste. Această propagandă a fost atît de puternică, atît de rafinată, încît a reușit să pătrundă adînc în sufletele țăranilor. Drept urmare, ea îşi spune cuvîntul în atitudinea față de PNȚCD. Ea îşi spune cuvîntul în atitudinea față de Rege. În totală discrepanță cu interesele actuale, de mijlocași și de chiaburi, ale țăranilor. Aşa crede şi stimatul nostru domn cititor. El îmi relatează întîmplarea sub semnul acestei întrebări retorice: „– Dvs. știți cărui fapt se datorează nepopularitatea PNŢCD în rîndul electoratului
rural?“ Lăsînd să se înţeleagă astfel că nepopularitatea şi-ar avea cauza în puterea pe care o mai au asupra țăranilor efectele de decenii ale propagandei comuniste. Noi însă ştim cîteva adevăruri elementare. Unul ar fi acela că, la un moment dat, sloganurile propagandei comuniste erau luate în derîdere de toată lumea. Nu cred că, în ultimii ani ai lui Ceauşescu, ai fi putut întîlni vreun ţăran care să susţină convins că țărăniştii au omorît 11.000 de țărani la 1907. Un alt adevăr ar fi acela că faptele omului nu sînt ghidate de învățături abstracte. Există un mic procentaj de oameni care acţionează sub puternica fascinaţie a ideilor. Restul acționează în funcţie de interese. Şi, printr-un mecanism tipic uman, ei îşi justifică interesele prin idei. Aşa se face că nepopularitatea PNŢCD, de care vorbeşte cititorul nostru, nu e rodul unei antipatii provocate de convingerea că ţărăniştii au omorit 11.000 de țărani la 1907. Ea nu e rodul influenţei pe care ar exercita-o un slogan comunist. Nepopularitatea PNȚCD în mediul rural îşi are explicația în cauze care ţin de alte componente ale psihologiei ţăranului. În spaima de schimbare, de exemplu. Iar sloganul comunist e folosit pentru a justifica acest interes ascuns.
