Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 218, anul II, sâmbătă, 13 martie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Din Piatra Neamt, un domn care nu-şi dă numele, îmi scrie, pretinde domnia-sa, „din partea a peste 1.000 de ce tățeni care gîndesc la fel“. Semnată „Cetățeni din Piatra Neamţ“, epistola îmi pune nu mai puţin de nouă întrebări scurte şi tăioase, amintind mult de întrebările acuzatoare şi demascatoare din şedintele de pe vremea lui Stalin. La capătul unor astfel de întrebări, puse nu pentru a le răspunde, ci pentru a fi condamnat, erai dat afară din colectivul de oameni ai muncii şi, în cele mai multe cazuri, arestat. Dat fiind că nu mai sîntem pe vremea lui Stalin, nici măcar pe cea a lui Ceauşescu, respectivul domn se resemnează să-mi aplice o pedeapsă mai blîndă: „Ne-aţi dezamăgit, cetățene Ion Cristoiu. Pentru acest motiv, ne-am hotărît să nu mai cumpărăm ziarul dumitale“.
Iată o parte din textul scrisorii:
„De ce dumneata îl critici în fiecare ziar cotidian (sic!) pe Domnul Ion Iliescu? Ce nu-ţi place la dl Ion Iliescu?
- Nu-ţi place că a dat jos comunismul?
- Nu-ţi place că a scăpat, în 1989, ţara de haos şi război civil?
- Nu-ţi place că a dat pămînt ţăranilor?
- Nu-ţi place că a mărit salariile şi pensiile față de preţurile actuale?
- Nu-ţi place că ţăranii care aveau 3-400 lei pensie primesc acuma 9.000 lei lunar? Ba şi mai mult?
- Nu-ţi place că a aprobat ajutoare de somaj?
- Nu-ţi place că a fost ales în alegeri de milioane de români socotindu-l un mare patriot?
- Nu-ţi place că şi-a ales numai bărbaţi de specialitate?
- Nu-ţi place că este bine văzut şi bine primit pretutindeni unde caută să ajute România?“
Din cîte se poate vedea, corespondentul nostru are pentru dl Ion Iliescu o iubire necondiționată. Ceva în genul deja celebrei doamne Rodica Becleanu. La salariata Televiziunii Române, iubirea față de dl preşedinte duce la încălcarea celor mai elementare reguli ale profesiei de jurnalist. Ori de cîte ori subiectul e dl Ion Iliescu, vocea dnei Rodica Becleanu capătă un tremur aparte, de incontestabilă origine erotică. Din duioșia apăsată cu care domnia-sa îl relatează pe dl preşedinte se înţelege lesne că într-un reportaj despre adversarii politici ai dlui lon Iliescu ea n-ar putea vorbi decît cu ură. La cititorul din Piatra Neamţ, iubirea față de dl preşedinte duce la exagerarea şi chiar la încălcarea unor adevăruri.
E drept, dl Ion Iliescu a făcut cîteva călătorii în străinătate. E drept, domnia-sa a fost primit recent la NATO. De aici însă şi pînă la a spune că e bine văzut şi bine primit pretutindeni e o distanţă enormă. O distanță pe care iubirea cititorului nostru face să fie străbătută cu iuţeala gîndului.
E un lucru cert – şi chiar dl Ion Iliescu ar fi de acord cu asta – că nu dl preşedinte a dat pămînt ţăranilor, a mărit salariile şi pensiile şi a aprobat ajutoare de şomaj. Şi nu pentru că n-ar fi vrut, Doamne fereşte!, ci pentru că n-a avut cum. Prerogativele constituţionale nu-i permit dlui Ion Iliescu să se ocupe de indexarea salariilor şi pensiilor. De aşa ceva se ocupă – chiar şi într-o democraţie de-a noastră – guvernul. Dl Ion Iliescu ar fi putut binecuvînta poporul cu binefacerile pe care i le pune în cîrcă domnul din Piatra Neamț dacă ar fi fost Nicolae Ceauşescu. Dl Ion Iliescu nu e însă Nicolae Ceauşescu. Admiratorul său din Piatra Neamţ crede însă altfel. Domnia-sa continuă să vadă în şeful statului un fel de tătuc grijuliu care împarte în dreapta și-n stînga nu numai zîmbete, ci şi butelii. Asta, după trei ani de democraţie în care presa şi televiziunea au vorbit la nesfîrşit despre prerogativele constituționale, despre separarea puterilor în statul de drept.
La această nebuloasă politico-juridică din capul cititorului de (la ?) Piatra Neamţ ar trebui să izbucnești în rîs. Avînd în vedere însă că domnia-sa e un alegător, unul dintre cei care şi-au dat votul dlui Ion Iliescu, ar trebui să izbucneşti în plîns.
