Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 155, anul I, vineri, 25 decembrie 1992, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
La hărmălaia televizată din 22 decembrie, pe care Mihai Tatulici a avut generozitatea de a o numi dezbatere, dl Dan Iosif s-a dedat ameţitoarei plăceri, pînă acum refuzate, de a polemiza cu subsemnatul. Spun ,,a polemiza“, conştient că verbul nu reuşeşte să surprindă exact activitatea depusă marți seara, în faţa camerelor de luat vederi, de fostul senator, actualmente consilier de Cotroceni. Limba română n-a născut încă expresia menită a desemna ceea ce face dl Dan Iosif cînd pretinde că polemizează. Ori de cîte ori vrea să spună că nu-i de acord cu cineva, domnia sa declară imediat: Îl împuşc! Această reducere a dezacordului la o formulă scurtă îl definește perfect. Ea exprimă nu numai firea, mereu scoasă din ţîţîni, gata să explodeze la pîlpîirea unei contraziceri, a dlui consilier, dar şi o trăsătură intelectuală a domniei sale: incapacitatea de a sesiza nuanţele. Această slăbiciune, care face din dl Dan Iosif un excelent luptător pe baricade, dar un mediocru cititor, s-a manifestat din plin în polemica pe care domnia sa a dus-o cu subsemnatul pe tema luptătorilor din decembrie 1989. Cu puţin timp în urmă, publicam în această pagină şi în acest colţ editorialul intitulat: ,,De ce nu se revoltă luptătorii din decembrie 1989?“. Ce spuneam eu acolo? Nu fără o anume surprindere, constatam că răsturnarea dictaturii e acuzată public, în presă şi în parlament, ca o trădare națională. Remarcînd această aberație, mă miram că luptătorii din decembrie 1989, cei care şi-au riscat viaţa pentru răsturnarea dictaturii, nu se revoltă împotriva ei. Aceşti luptători, care au dovedit atîta temeritate în decembrie 1989, înfruntînd riscul de a fi arestaţi sau chiar omorîţi, n-au azi temeritatea de a-i înfrunta pe cei care consideră revoluția drept un act de trădare națională și, inevitabil, pe cei ce au făcut-o, trădători de țară. Căutînd răspunsul la această întrebare patetică, îl găseam în realitatea, trista, mizera realitate, că unii revoluţionari s-au lăsat adormiți de răsplata materială primită pentru eroismul lor de acum trei ani. Privilegiile obţinute din partea Puterii
le-au adormit spiritul cutezător, tineresc. Chiar dacă nu li s-a spus, unii dintre ei au înțeles că aceste privilegii sînt prețul cuminţeniei lor exemplare. Articolul meu nu punea la îndoială curajul celor ce fuseseră în primele rînduri ale luptei din decembrie 1939. Dimpotrivă,
uimindu-se că foştii revoluţionari, atît de curajoşi cîndva, tac acum în fața unei sfidări mai mici decît cea pe care o reprezenta dictatura, articolul meu exprima, în fond, un elogiu la adresa luptătorilor din decembrie 1989. Atent la nuanțe, am folosit peste tot expresia „unii revoluţionari“. Asta voia să arate că nu toți, ci numai o parte a lor s-a ghiftuit. Asta voia să arate că semnalul meu nu-i viza pe toți, ci numai pe unii. Deși n-am precizat care sînt aceşti „unii“, dl Dan Iosif a sărit în sus ca ars. Domnia sa s-a simţit atins. Prin „unii“, dl consilier a citit: dl Dan Iosif. O reactie gen „prostul din baie“? Incontestabil, nu! Aceasta deoarece dl Dan Iosif întruchipează perfect pe fostul revoluţionar a cărui îndrăzneală a fost adormită de privilegiile obţinute ulterior. Dl Dan Iosif e membru marcant al FDSN. Acest partid are drept aliați PSM și PRM, partide care pun la îndoială revoluţia pe baricadele căreia a luptat dl Dan Iosif. De cîte ori a luat poziţie fostul senator şi actualul consilier față de această situație în care se află FDSN? De cîte ori a ameninţat domnia sa că va demisiona, dacă FDSN nu se delimitează de cei care afirmă că răsturnarea lui Ceauşescu a fost un act de trădare națională? Niciodată. Asta pentru că dl Dan Iosif s-a bucurat şi se bucură de privilegii care, raportate la personalitatea profesională a domniei sale, le-am putea considera oricînd exagerate. Ele i-au fost date ca preţ al tăcerii sale compromițătoare.
