Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 210, anul II, joi, 4 martie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Ieri, 3 martie, Federația Sindicală a Hidroenergeticienilor a organizat un miting de protest în Piaţa Victoriei. Mişcarea revendicativă s-a bucurat de popasul dlui Ion Iliescu. În drum spre serviciu, unde-l aştepta maşinăria felicitărilor şi a pupăturilor sărbătoreşti, dl preşedinte a binevoit să coboare din maşină şi să se urce în remorca unui ARO. Ca şi înaintaşii săi, Gheorghiu-Dej şi Ana Pauker, dl Ion Iliescu a folosit această tribună ad-hoc, amintind de frumoasele vremuri ale anilor imediat postbelici, pentru a se adresa nemijlocit maselor muncitoreşti.
Sfidînd vremea rea, 3.000 de oameni au venit în Piaţa Victoriei pentru a da glas propriilor revendicări. În cei trei ani care ne despart de răsturnarea din decembrie 1989, platoul din fața guvernului a văzut multe. Greve ale foamei, greve ale cineaştilor, demonstrații şi contrademonstrații, mineriade. Întîmplările de tot felul petrecute aici fac din acest spaţiu o veritabilă Curte a miracolelor. A fost dat Pieţei Victoriei să-şi sporească, ieri, 3 martie, zestrea de minunăţii cu una mai grozavă decît toate. În ultimii trei ani, oamenii s-au strîns în Piaţa Victoriei pentru a cere fel de fel de lucruri. Toate de ordin politic sau social. În ultimul timp, ei s-au strîns aici pentru a cere mărirea salariilor şi siguranţa locului de muncă. Ieri, sindicaliştii din domeniul hidroenergetic au venit în Piaţa Victoriei pentru a cere, printre altele, ca RENEL să-şi plătească datoria de circa 5 miliarde de lei pe care o are faţă de SC Hidroconstrucția SA. Ce s-a întîmplat? RENEL a încheiat un contract cu Hidroconstrucția. În virtutea acestuia, Hidroconstrucția a prestat servicii RENEL. Iar RENEL trebuia să-i plătească 5 miliarde de lei. RENEL n-a plătit. Din motive bine întemeiate, desigur. La rîndu-i, RENEL are de luat bani de la alţi beneficiari. Situația se numeşte, în limbaj economic, blocaj financiar. Şi e situația care defineşte întreaga noastră economie naţională. Din acest punct de vedere, întîmplarea de ieri nu reprezintă o noutate. Noutatea o reprezintă faptul că sindicaliştii de la Hidroconstrucţia au ieşit în stradă pentru a cere ca RENEL să-şi achite datoria. Altfel spus, pentru a constrînge RENEL să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale. Că e o minunăție cum nu s-a mai văzut pînă acum nu mai încape vorbă. Manifestarea revendicativă de ieri îmbogăţeşte aria mişcărilor de protest din ultimii trei ani cu una la care puţină lume a visat. E vorba de o mişcare avînd drept principală revendicare faptul ca o întreprindere să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin contract faţă de o altă întreprindere. Analiştii politici au de ce să fie uimiţi. Iată, mişcarea de stradă a depăşit la noi hotarele tradiționalei revendicări: salarii cît mai mari şi preţuri cît mai mici! Mişcarea de stradă a trecut în lumea chestiunilor de strictă specialitate economică: blocaj financiar, respectarea obligaţiilor contractuale. Ceea ce pînă nu de mult constituia obiectul exclusiv al criticilor din presă a devenit acum obiect al lozincilor din stradă. Putem fi mîndri! Cultura economică a salariaţilor noştri a atins un nivel ameţitor.
Dincolo de acest aspect oarecum năstruşnic, mitingul hidroenergeticienilor ne atrage atenţia asupra unui aspect mult mai grav. Blocajul financiar e o realitate, din ultimul timp, a economiei noastre. Înlăturarea lui a devenit o obsesie a economiştilor şi politicienilor. Aceştia au vorbit în numeroase rînduri de efectele negative ale refuzului sau incapacității unei întreprinderi de a-şi plăti datoriile către o altă întreprindere. Pînă acum însă n-am avut imaginea concretă, dureros de concretă, a acestor efecte asupra vieţii salariaţilor. Mitingul de ieri ne-o oferă cu prisosință. Dacă oamenii unei întreprinderi au ieşit în stradă pentru a protesta că o altă întreprindere nu-şi achită datoria, înseamnă că blocajul financiar are efecte dramatice asupra traiului lor zilnic. Gestul lor s-a născut, incontestabil, din disperarea de a vedea că guvernul nu poate face nimic la acest capitol. Memoriile, intervențiile în presă s-au dovedit zadarnice. Și atunci, sindicaliştii de la Hidroconstrucția s-au gîndit că un miting de protest ar putea rezolva ceea ce nu s-a putut soluționa cu alte mijloace.
Conflictul dintre RENEL şi Hidroconstrucția e posibil numai în cadrul unei economii conduse de la centru. Demonstrația hidroenergeticienilor ne avertizează, din nou, asupra dezastrului pe
care-l reprezintă economia de stat.
