„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Pisoiul se adresează trecătorilor cu un Memoriu

În tăcerea după-amiezii de duminică, Tincuța, cățeaua (ar trebui să scriu partenera cîinelui, ca să fiu corect politic) din curtea casei, izbucnește într-un lătrat furios. Unul dintre acele lătraturi care te fac să dai buzna afară, speriat că proprietatea ta a fost călcată în chip samavolnic.

Dai buzna afară.
Nimic de pe suprafața proprietății tale nu dezvăluie încălcarea proprietății, nici măcar de un șoarece isteț.
Nu s-a întîmplat nimic pe Lumea asta care să-i motiveze izbucnirea.

Afară doar de faptul că-n SUA Mc Cain a trecut în fața lui Obama în sondaje, pentru prima oară în campania electorală.

Tincuța nu din cauza asta latră.
Îi este indiferent cine va cîștiga cursa pentru Casa Albă.
I se rupe! aș conchide, dacă n-ar fi vorba despre o persoană de genul feminin. Delicată, evident.

Altul e motivul, mult mai important, pentru care s-a pus ea pe hămăit.
Nările ei agere au primit vestea că prin grădina pustiită de iarnă se furișează, cu pași vicleni, un motan. Și-a dat alarma harnică, plină de abnegație în îndeplinirea misiunii sale definitorii de a păzi casa stăpînului.

Brusc, din toate curțile și de pe toate ulițele, izbucnesc lătrături furibunde.
Hămăitul Tincuței le-a amintit cîinilor din zonă că profesia lor e lătratul. Nu mai lătraseră demult. Riscau să lase impresia că s-au lenevit.

După cîteva minute de acces furibund, lătrăturile se potolesc.
Și din nou se așterne liniștea, spartă de cucurigitul victorios al unui cocoș care s-a suit pe grămada de gunoi în acest scop.

*

Între clădirea în plin proces de ruinare și noul sediu al firmei de avocați, strălucind ca un ou de Paște într-o grămadă de ouă de găină, se înghesuie să trăiască într-un spațiu populat cu buruieni și gunoaie niște pisici.

O familie, una dintre multele familii de pe străduța asta puțin circulată, și-a găsit aici loc de ședere.
Nu de puține ori, dacă treci pe acolo ca gură cască, poți vedea cîțiva pisoi jigăriți înfruptîndu-se fără prea mare convingere din mîncarea adusă și pusă pe o farfurioară de plastic.

Pe grilajul care desparte maidanul de trotuar a fost lăsat peste noapte un afiș.
Toți cei în trecere pe acolo, sesizați de noutate, se opresc, îl citesc și pleacă mai departe, fără a-și îngădui vreun comentariu.

Textul oferit lecturii sună astfel:

„Om bun,
Te rog frumos, fie-ți milă de mine și ia-mă cu tine.
Sînt cuminte.
Sînt de treabă.
Îmi fac nevoile numai acolo unde mi se spune.
N-am purici și, cu atît mai puțin, păduchi.
Mor de foame.
Mor de frig.
Mor de plicitiseală.
Mă plouă.
Mă ninge.
Mă pîrlește soarele verii.
N-am nici un adăpost deasupra capului.
Semnat:
Un pisoi.”

Pentru autenticitatea Documentului, peste înscrisul Un pisoi s-a trîntit forma unei gheruțe vîrîte în cerneală. Un fel de punere a deștului de către un analfabet.

Citind anunțul deznădădjuit te întrebi care dintre cei patru pisoi vîrîți cu boturile în farfurioară e autorul înscrisului.

Nu-ți poți răspunde.
Nici unul dintre ei nu ridică privirile pentru a se ghici în el disperarea din text.

*

Printr-o hotărîre a Consiliului General, luată cu un scor strîns (diferenţă de doar două voturi şi jumătate) cîinele şi mîţele de pe strada urmează să fie sterilizați.

Cu cîinii, nu e nici o problemă. Prinderea lor nu cere cine ştie ce problemă.
Cu mîţele însă, sînt mari probleme.
Dar ce spun eu mari! Sînt înfricoşătoare. Primarul a aflat astfel, după emiterea Hotărîrii.

Că mîţele nu pot fi prinse cu una cu două. A aflat asta de la fiică-sa, care îngrijeşte două pisici maidaneze, luate de pe strada plină de pisici. Pisicile nu pot fi prinse de om, i-a confirmat acest adevăr şi consiliera de PR, absolventă fără serviciu a Facultăţii de Psihologie, Secţia Animale de companie, care şi-a dat masteratul cu lucrarea De ce şi cum miaună pisicile. Un extraterestru, hai, treacă de la mine! ar mai putea să le prindă şi acesta, cu greu, dar un pămîntean, nu. Se ştie asta de la Plinius cel Bătrîn! a încheiat consiliera. Primarul n-a îndrăznit s-o întrebe cine e Plinius ăsta şi de ce neapărat e Bătrîn. A dat din cap, lăsînd să se înţeleagă că nu numai că ştie, dar l-a şi cunoscut pe numitul Plinus cel Bătrîn.