Căutînd cărți și broșuri de prisos pe rafturile de jos ale Bibliotecii, unde stau ascunse sub ușițe de placaj materialele strînse în călătoriile de documentare, am descoperit, alături de deja inutilele lucruri despre China, Japonia, Coreea de Sud (am scris și publicat despre aceste locații), cîteva volume din seria Pays et Nations. Le monde în culeors, editate de La Société Grolier Québec „pour la Canada français”.
Dintre volumele descoperite îmi atrage atenția cel cu numărul III:
Conține un articol despre România.
Volumul trei a fost tipărit, în varianta adusă la zi, în 1943. Putem crede că e imaginea din 1943 a României pentru turiștii canadieni, cu sau fără de limba franceză. Nu-mi dau seama de unde am volumul acesta și celelalte. Pe prima pagină, acolo unde cărțile au un fel de carte de identitate, dau peste ștampila Bibliotheque de Congretation de Notre Dame, 154, Rue St-Chares, Saint-Jean-de-Quebec. Nu văd nici o ștampilă de anticariat românesc. Atunci cum dracu au ajuns cărțile astea în biblioteca mea? N-am fost niciodată în Canada, ca să pot crede că le-am luat de la vreun anticariat de acolo sau că le-am furat de la Biblioteca Congregației.
Articolul despre România se intitulează România mărită – Viața Modernă într-o Provincie a Romei antice. Pentru a pricepe ce-și propun autorii să prezinte posibilului canadian de limbă franceză interesat de țara noastră, trebuie să consemnăm și unele titluri pentru alte locuri din lume:
Bulgarii la ei – Un popor de țărani și Patria lor istorică, Rușii Europei și Asiei – În țara stepelor și a tundrelor înghețate, Orașul celor O mie și una de nopți – Bagdadul, capitala istorică a califilor, Misterioasa Arabie – Arabii deșertului și Orașele Sfinte, Paradisul terestru – Mesopotania și Civilizațiile sale dispărute.
Celelalte volume abordează alte țări de pe glob în capitole întregi. România e inclusă în categoria demnă doar de volumul III, volumul care consacră unor țări doar un articol. Țara noastră beneficiază de patru pagini format mare, cu mai multe fotografii în culori. Pentru a semnala updatarea din 1943, rîndurile de prefațare a conținutului scriu negru pe alb:
„România a fost timp de secole aproape ignorată de locuitorii Europei occidentale și doar în 1881, ea devine un regat independent, după ce a suportat, pe parcursul a numeroși ani, jugul turcesc. După Primul Război Mondial, România a primit un vast teritoriu și a încercat în chip serios să facă din el un regat unit. România era simpatizată de Aliați în primele zile ale celui de-al Doilea Război Mondial; acum de voie sau de nevoie ea este aliata Axei. Războiul n-a adus Românilor decît nenorociri. Ei au suferit mari pierderi în lupta contra Rusiei.”
Dincolo de aceste rînduri, dînd seamă de poziția Canadei (membră a Aliaților), articolul despre România atît ca text, cît și ca poze, stă sub semnul clișeelor despre o țară necunoscută canadienilor precum România:
„Românii, chiar de rasa cea mai pură, se împart în două tipuri absolut distincte. Unii sînt blonzi, cu ochi albaștri, alții au culoarea la fel de brună ca a italienilor. Și unii și alții sînt de talie înaltă, curajoși și mîndri de rasa lor. Copii sînt învățați că sînt descendenți celor care au fondat Marele Imperiu Roman. Și această mîndrie este și mai puternică la cei care au trăit în vremurile Vechiului Regat.”
Cînd se trece la descrierea propriu-zisă, înțelegi rapid ce înseamnă să scrii în Canada despre o țară ca România.
Bucureștiul e prezentat ca Micul Paris:
„Se vede aici un bulevard, unul singur, dar lung și magnific, și o șosea, devenită favorită pentru întîlniri și promenade. Se remarcă de asemenea în oraș străzi drăguțe cu vitrine atrăgătoare și o mulțime de mici și vechi străzi mărginite de bazare care amintesc de Orientul care nu e departe și de mulțimea de tipuri și rase diferite. (…) Pare că nu e o prea mare grijă de somn la București. Se frecventează mult teatrele și cinematografele, dar o dată reprezentațiile terminate, mulțimea invadează străzile și cafenelele; acestea din urmă rămîn deschise pînă dimineața. Se pălăvrăgește, se cîntă, se dansează, se sorb lichioruri.”
Atmosfera, mai degrabă de petrecere continuă, e astfel descrisă pentru a îndemna turiștii canadieni să meargă la București.
Nu de alta, dar majoritatea turiștilor merg într-o țară nu pentru a o cunoaște, ci pentru a petrece.