Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 211, anul II, vineri, 5 martie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Scandalul de ieri dimineaţă din parlament e deja ştiut. Graţie transmisiei în direct de către Televiziune, aleşii poporului au putut fi surprinşi într-o ţigănie de neuitat. De la tema propriu-zisă – să se supună sau să nu se supună votului Programul de guvernare – s-a ajuns rapid la aprecieri gen: ai fost comunist, ba tu ai fost comunist. E drept, astfel de etichetări mai trec acum drept înjurături. Nu e însă departe vremea cînd ele vor trece drept elogii. Negustoria din parlament a fost, ca de obicei, compromiţătoare pentru democrație. Noroc că, în contrazicere cu avertismentele patetice ale dnei Agatha Nicolau, poporul român n-a prea stat la televizor. Asupra întîmplărilor de ieri dimineaţă m-am pronunţat în fugă, cît mi-a îngăduit gîfîiala dinaintea tipăririi, în ediția de prînz a ziarului nostru. Ziceam acolo că pretextul sub care guvernul FDSN a evitat votul riscă să intre în analele politicii dîmbovițene. A aduce drept argument faptul că parlamentul a votat acest program cu trei luni în urmă, cînd a fost învestit guvernul Văcăroiu, e minciună pe față. La vremea respectivă, dl premier a declarat, nu numai în faţa parlamentului, dar şi în faţa întregii națiuni, că documentul citit e o simplă schită, că, inevitabil, guvernul n-avea cum să întocmească atît de repede un program în toată puterea cuvîntului, şi că adevăratul program va fi prezentat parlamentarilor abia peste trei luni. Acum, dl premier şi domnii fedesenişti vin şi spun că nu-i adevărat. Că ei n-au zis niciodată aşa ceva. Și că, în consecinţă, Programul nu mai trebuie supus votului. El a fost votat acum trei luni. Adică, exact cînd nu era. Vorba lui Eminescu: Era pe cînd nu s-a zărit.
Dincolo de implicaţiile sale etice, această evidentă tragere pe sfoară a Opoziției şi a ţării are aspecte politice mult mai grave. Programul de guvernare nu e un simplu studiu teoretic, fie el conceput de inteligenţa pătrunzătoare a dlui Mişu Negriţoiu. Programul de guvernare e o sumă de teze şi concepte care urmează să fie aplicate în practică în perioada următoare. Cu consecinţele sale mai mult sau mai puţin dramatice asupra vieţii social-politice şi economice a țării. Un asemenea document nu poate fi trecut prin parlament pe şest. El nu poate fi sustras votului parlamentar prin şiretlicuri ieftine, cum ar fi, de exemplu, faptul de a nu-l intitula Program de guvernare, ci Strategia de reformă economico-socială a programului de guvernare. Importanţa majoră a documentului pentru țară, pentru democrația românească reclama ca el să fie supus votului. Partidele din parlament reprezintă largi categorii ale populatiei. Cu ocazia votului s-ar fi putut vedea în ce măsură aceste categorii vor susţine sau nu Programul. S-ar fi putut vedea, astfel, în ce măsură Programul de guvernare e viabil în condiţiile României de azi.
Pînă la proba contrarie, n-am nici o îndoială că liderii FDSN sînt oameni de onoare. Dar atunci, de ce au avut nevoie de şmecheria asta, care îi compromite? De cine s-au temut că n-au supus la vot Programul? De Opozitie, s-ar putea răspunde pe loc şi în cor. Un răspuns care nu mi se pare întemeiat. Graţie alianţei cu PUNR, PSM şi PRM, partidul de guvernămînt deţine în parlament o majoritate confortabilă. Votul împotrivă al Opoziţiei n-ar fi pus în pericol Programul. Ajungem astfel la cheia care dezleagă bizara pozitie a FDSN. Nu de Opoziție s-a temut FDSN, ci de propriii membri şi, mai ales, de aliaţii săi: PUNR, PSM şi PRM. Nu încape vorbă, Programul e liberal. O trăsătură care intră în contradicţie cu promisiunile electorale ale FDSN şi cu platforma pe care s-a întemeiat alianţa FDSN cu celelalte partide de stînga. Votul i-ar fi obligat pe durii din partidul de guvernămînt şi pe parlamentarii PRM, PUNR şi PSM la o opţiune clară: între a pierde simpatia dlui Ion Iliescu şi a pierde capitalul electoral. Și nu era exclus ca PRM, PSM şi PUNR să opteze pentru prima variantă. Aceste partide s-ar fi văzut obligate, în numele electoratului pe care-l reprezintă, să voteze împotriva Programului. Exista astfel riscul ca Programul să nu treacă prin parlament. Evitînd votul, moderaţii din FDSN au dat atît durilor din partid, cît și formaţiunilor politice naţionalist-comuniste posibilitatea de a pleca din Dealul Mitropoliei cu inima împăcată. PUNR, PRM şi PSM vor putea să critice Programul fără a risca o ruptură cu dl Ion Iliescu. Faptul că Programul n-a căzut în parlament e, incontestabil, o victorie a reformei și a democraţiei. Strălucita evitare a votului e astfel un moment politic pozitiv. Iar şmecheria prin care s-a ajuns la aceasta poate fi considerată drept progresistă.
