Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 215, anul II, miercuri, 10 martie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Ieri după-amiază, la reluarea dezbaterilor parlamentare pe marginea Programului de guvernare, Televiziunea Română ne-a arătat o sală pe jumătate goală. Subtil, operatorul a insistat îndelung pe băncile care ar fi trebuit să adăpostească, potrivit Constituţiei şi indemnizației de parlamentar, prețioasele trupuri ale aleşilor poporului. Jurnaliştii aflați la fața locului ne-au dat cuvenitele explicații. O parte dintre parlamentari o tuliseră acasă. Cealaltă parte se îndeletnicea, la celebrul bufet al instituţiei statului nostru de drept, cu lucruri mult mai pămînteşti decît ascultarea discursurilor pe seama Programului.
Lehamitea parlamentară surprinsă pe micile ecrane ne atrage din nou atenţia asupra dramei pe care o traversează Televiziunea. Lipsa de interes a dezbaterilor era previzibilă. Discursurile celor suiți la tribună şi vegheaţi de clopoţelul vigilent al dlui Adrian Năstase nu puteau aduce nimic deosebit. Ele erau ştiute dinainte pînă la ultima literă. Din conferințele de presă, din declarațiile şi interviurile acordate jurnalelor. Reuniunea se anunţa, aşadar, de-a dreptul plictisitoare. Şi aşa a şi fost. A dovedit-o slabul interes pe care i l-au acordat parlamentarii înşişi. Şi dacă deputații şi senatorii n-au găsit de cuviință să urmărească intervențiile de la tribună, ce să mai spunem de telespectatori?! E greu de presupus că cineva de pe cuprinsul ţării, om normal din punct de vedere psihic, şi-a lasat ieri treburile baltă ca să privească şedinţa consacratǎ Programului de guvernare. Discursurile au fost urmărite de o sală goală. E lesne de bănuit că ele au fost urmărite şi de o ţară goală.
Transmisia în direct, timp de o zi întreagă, nu şi-a avut nici un rost. Cheltuială inutilă de timp, de energie, de bani pentru a transmite în direct un eveniment care n-a interesat nici măcar pe cei ce l-au făcut. Programe date peste cap pentru a înfăţişa ţării o înşiruire de vorbe ştiute şi răsştiute. O televiziune normală, axîndu-și activitatea doar pe rigorile jurnalismului, ar fi ezitat să facă o asemenea transmisie directă. Ca instituţie nu numai de presă, dar şi de interes public, Televiziunea nu e subordonată nici Parlamentului, nici Preşedinţiei, nici Guvernului. Ea e subordonată telespectatorului. Și asupra programelor sale, asupra emisiunilor sale doar telespectatorul trebuie să dicteze. Numai că televiziunea noastră nu e normală. Ea e o biată servitoare. Nu a Puterii, nu a Opoziției, ci a politicii. Toate sondajele de opinie ne arată că interesul pentru politică a scăzut mult în rîndurile cititorilor şi ale telespectatorilor. Alte lucruri, mult mai importante pentru viaţa de fiecare zi, îi pasionează pe cetățenii României, Cu toate acestea, Televiziunea se încăpățînează să acorde o atenție exagerată acestui domeniu limitat al vieții. Partidele, de la mic la mare, şi-au făcut o practică din a ţine conferințe de presă săptămînale. Sînt rare situaţiile cînd o asemenea reuniune aduce ceva nou. Cu toate acestea, Televiziunea se grăbeşte să prezinte, sîrguincioasă, fiecare conferinţă de presa. Uneori, chiar şi a unor partide lipsite de relevanță pe eşichierul politic al tării. Trei sferturi din ceea ce se spune la asemenea conferinţe sînt fie lucruri deja ştiute, fie năzbîtii. Televiziunea nu ţine cont de acest lucru. Ea consacră, seară de seară, la Actualități, un prețios spaţiu de emisie difuzării tuturor năstruşniciilor care trec prin capetele oamenilor politici de azi. Un lucru asemănător se întîmplă și cu şedinţele Parlamentului. Senatul şi Camera Deputaţilor au dezbateri în fiecare zi a săptămînii. Cu excepţia zilelor de weekend. Putem vorbi, astfel, de o activitate de rutină a Parlamentului, o activitate pe care deputații şi senatorii o depun în fiecare zi ca o îndeplinire a obligaţiilor de serviciu. Ce rost are ca Televiziunea să prezinte conştiincioasă, seară de seară, viața de peste zi a Parlamentului? S-ar impune şi aici o selectie, după importanţa pe care o are şedinţa pentru viața cetătenilor.
Cum se explică această pondere exagerată a politicii la Televiziune? În nici un caz prin lipsa de profesionalism a redactorilor. Ca gazetari, aceştia ştiu că politica interesează tot mai puţină lume. Postura de servitoare a politicii îşi are explicaţia în lipsa de independenţă a Televiziunii. Ia să îndrăznească Televiziunea să nu dea nimic despre conferinţa de presă a unui partid! Ce huiet s-ar stîrni în Parlament! Speriată de o asemenea consecinţă, Televiziunea se execută imediat. Riscîndu-şi pe zi ce trece gradul de audienţă în rîndurile telespectatorilor.
