Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 310, anul II, joi, 1 iulie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Punînd capăt unei ambiguităţi care, de altfel, îl defineşte, preşedintele Ion Iliescu s-a delimitat categoric de Afacerea PETROMIN. Un comunicat trimis presei de purtătorul de cuvînt al preşedinţiei susţine că preşedintele ,,a cerut guvernului să investigheze condiţiile în care s-a încheiat contractul cu „FORUM MARITIME“. Înghesuit de această poziţie fără echivoc şi, mai mult ca sigur, şi de vreo urecheală prezidenţială, primul-ministru Nicolae Văcăroiu s-a prezentat ieri în faţa presei pentru a răspunde întrebărilor privind una dintre cele mai scandaloase afaceri din istoria României: vînzarea pe nimic a flotei strategice a ţării. Două zile mai înainte, un alt membru al Executivului, responsabil de tranzacţia prin care am ajuns din nou de rîsul lumii (ditamai statul român tras pe sfoară de un barcagiu grec!), ministrul transporturilor Paul Teodoru venise în faţa parlamentului pentru a se explica. Prestaţia distinsului ministru, în care – potrivit declaraţiei sale de la conferinţa de presă – preşedintele ţării are încredere, a fost, toată lumea o recunoaşte, absolut jalnică. Graţie acestei prestaţii, Paul Teodoru poate fi înscris la loc de frunte în galeria turmentaţilor din opera lui Caragiale. Întrebarea sa din finalul discursului – „care pierdere, a cărei control, a cărei flote, domnilor ?“ – întrece în zăpăceala minţii pînă şi cele mai savuroase replici din Caragiale. Dacă ar avea cît de cît simţul ridicolului, Paul Teodoru ar trebui să-şi dea demisia.
Din nefericire, prestaţia de ieri a lui Nicolae Văcăroiu n-a fost nici ea mai puţin jalnică. Confuz, sărind de la un lucru la altul, poticnindu-se în cifre, marcat de o oralitate de colţ de stradă, primul-ministru n-a reuşit să convingă pe nimeni. Jalnica prestaţie a lui Paul Teodoru şi-a avut cauza într-o vizibilă incompetenţă. În cazul primului-ministru, cauza trebuie căutată în altă parte. Aşa cum am mai arătat şi în alte rînduri, Nicolae Văcăroiu e un tipic demnitar de după decembrie 1989. Sub acest semn, principalul său instrument de lucru e şmecheria. La conferinta de presă de ieri, aceasta s-a văzut mai mult ca niciodată. Principala preocupare a primului-ministru a fost aceea de a nu fi prins cu mîţa în sac. Aşa cum se poate vedea şi din ştirea publicată de noi în numărul de faţă, la Atena, contactul domniei sale cu armatorul grec nu s-a rezumat la o simpIă întîlnire protocolară. Dat gata de recomandările călduroase ale premierului Konstantin Mitsotakis, Nicolae Văcăroiu s-a dat în spectacol cu armatorul grec. S-a fotografiat împreună cu acesta, a purtat discuţii pe tema investiţiei pe care armatorul voia s-o facă în România. E limpede că premierul român e
într-un anume fel implicat în afacere. Nu prin corupţie, ci prin naivitate. Lipsit de experienţă în domeniul contactelor internaţionale, primul-ministru a căzut în capcana întinsă de greci. Afacerea PETROMIN s-a putut încheia şi pentru că Nicolae Văcăroiu s-a grăbit, la Atena, să promită. Profitînd de acest lucru, grecul şi cei din conducerea PETROMIN au pus la cale tranzacţia, gîndindu-se că discuţiile dintre primul-ministru şi reprezentanţii lui FORUM MARITIME, discuţii invocate de firma greacă în Scrisoarea de intenţie din 7 mai 1993, vor servi drept un bun paravan pentru ca ilegalitatea să treacă. A urmat scandalul în presă. La început, premierul a ales tactica struţului. Deşi provocat de jurnalişti, a preferat să tacă. Pe măsură însă ce scandalul s-a adîncit şi, mai ales, după severa declaraţie prezidenţială, Nicolae Văcăroiu şi-a dat seama că trebuie să se explice. Prestaţia sa de la conferinţa de presă a fost dominată de obsesia de a împăca şi capra, şi varza. Adică de a susţine contractul (pentru că altfel ar fi riscat cine ştie ce dezvăluiri ale armatorului grec) şi, în acelaşi timp, de a evita o asumare publică a responsabilităţii. De aici, efortul său de a vorbi nu de Afacerea PETROMIN, ci despre afacerile lui Traian Băsescu. De aici, precizarea des repetată că în calitatea sa de prim-ministru nu era obligat să ştie de contracte. Precizare imediat urmată de aprecierea că tranzacţia e oportună.
Şmecheria nu putea ţine însă prea mult. Primul-ministru s-a văzut obligat să declare că în prezent contractul se renegociază în aşa fel încît partea română să fie majoritară. Aceasta nu e altceva decît o recunoaştere implicită a faptului că tranzacţia încheiată de PETROMIN era păgubitoare pentru statul român. Şi că dacă presa n-ar fi făcut scandal, această tranzacţie ar fi putut avea loc. Anunţînd renegocierea contractului, premierul Nicolae Văcăroiu crede că a scăpat basma curată. Domnia sa se iluzionează însă. Renegocierea contractului
nu-l fereşte de fireasca întrebare: cine răspunde de încercarea de a vinde flota ţării pe nimic?
