Puțini clienți la cele două case din trei, cîte are marketul. Unii îi zic minimarket. Alții supermarket. Cei mai mulți, nostalgici ai vremurilor ceaușiste, îi zic magazin.
Cea de a treia casă nu funcționează. Casierița s-a învoit azi pentru o nuntă, la care e nașă. Nunta are loc mîine, duminică. Ea și-a luat zi liberă ca să-și probeze rochia, pentru care a făcut un CAR. La prima casă, în timp ce clienta caută în poșetă după tichete de masă, casierița își întreabă colega de la casa de alături dacă a văzut ultimul episod din telenovelă, cea în care Lolita, eroina principală, își găsește tatăl, în fine, la capătul a trei ani de episoade, date seară de seară, se mărită cu omul iubit, după ce trecuse prin cinci mariaje nefericite, și e promovată șefă de magazin din simpla casieriță.
Colega întoarce pe toate părțile o căpățînă de varză roșie în căutarea etichetei cu prețul, bombănindu-i pe bandiții de comercianți. O găsește în cele din urmă. Rostogolind-o pe planul înclinat, de unde o culege clientul, un bărbat cu aerul zăpuc al soților trimiși de neveste să cumpere zarzavaturi, casierița răspunde:
― Da. Mi-au dat lacrimile!
― Și mie, răspunde cealaltă, care a primit tichetele de masă (clienta le-a găsit doar după ce-a răsturnat în jgheabul de mărfuri întreg conținutul poșetei) și, în timp ce trece prin fața aparatului o caserolă cu pulpe de pui superioare, adaugă:
Cînd am văzut-o pe Ea în rochie de mireasă dusă pe cal de El.
Dialogul e întrerupt de Calistrat, agentul de pază, îmbrăcat de patronul firmei de Securitate într-o uniformă cu fireturi, care ar putea fi de portar sau de general.
Aplecîndu-se la urechea casieriței cu pulpele de pui, el îi șoptește că un tip dubios îmbrăcat se învîrte prin magazin de vreo jumătate de oră, fără să cumpere ceva.
Telenovela dispare ca prin farmec din aerul cald al magazinului.
Casierița se răsucește discret pentru a-l vedea pe posibilul infractor.
Calistrat își ia inima-n dinți și-l abordează pe suspect. Acesta e un olandez în prima zi la București. A nimerit din greșeală în magazin. De fapt, el căuta o farmacie. Cum nu-și dă seama cum arată o farmacie în Est, rătăcește prin magazin în căutarea medicamentului. Insul în uniformă îl descumpănește și mai tare. Nu-și dă seama ce vrea de la el. Una dintre cele două tinere care aranjează pe rafturi niște borcane cu muștar știe engleză un pic. Chemată la fața locului, ea dezleagă misterul rătăcitorului prin magazin.
Toate angajatele se reped să-i comunice olandezului, în limbajul datului din mîini, surescitate de întîmplare, că aici e un market, nu o farmacie. Farmacia e la vreo sută de metri mai încolo. Nici una nu-și amintește cum se spune o sută în engleză. Calistrat, care urmărește pe Netflix (l-a abonat nepotul, angajat la o multinațională), serialul The Hundred dă fuga după olandez, ca să-i spună la cîți metri e farmacia. Olandezul crede c-a alergat după el ca să-l aresteze. Aflînd însă adevărul, se topește de fericire.
Iese din magazin tot numai zîmbet de turist străin fără să fi înțeles unde a nimerit.
În urma lui, atmosfera se destinde.
Mai ales că de la automatul cu cafea de peste drum o lucrătoare aduce cafele pentru toți angajații magazinului.