Toţi bărbaţii din lume, cu mici excepţii, susţin că-şi doresc o nevastă deşteaptă, independentă, cu o personalitate definită şi nu o sclavă arătoasă, cum se mai întîmplă la alte neamuri. Bărbaţii spun asta în public. În sinea lor îşi doresc altceva, şi anume o femeie frumoasă, permanent aranjată, chiar şi cînd o iei de păr, o femeie care să le zîmbească tot timpul şi să le îndeplinească toate capriciile.
Filosofii încearcă să ne vîre în cap că idealul nu poate fi atins niciodată. O asemenea femeie e prea perfectă, ca să apelez la un barbarism lingvistic, pentru a fi realitate. Bărbaţii din toată lumea, de la bărbatul care înfulecă inima femeii iubite pînă la preşedintele american, care-şi bate nevasta pe crupă, confundînd-o cu o iapă de protocol, vor rămîne cu tînjirea după femeia visurilor lor.
Ei bine, ţinînd cont de această nostalgie, companiile aeriene au inventat stewardesa. Desigur, pe unele curse, au fost introduşi bărbaţi. Aceştia tot un fel de femei sînt în ultimă instanţă. Au fost introduşi pe asemenea curse după ce mai marii companiei au descoperit că majoritatea celor care luaseră bilet erau L.G.B.T.. Fie şi la o simplă privire, stewardesa întruchipează perfect idealul de nevastă al oricărui bărbat care se respectă. Cu mici excepţii, între care se numără şi româncele, stewardesele sînt mult decît bine făcute decît femeile de alte profesii. Subţiri, elegante, mereu aranjate, într-o uniformă care le subţiază formele ispititoare. Cum avionul e dotat şi cu un culoar de mers, stewardesele se fîţîie de colo pînă colo pe tot parcursul zborului. Managerii companiilor aeronautice vor susţine că stewardesele trec în sus şi-n jos pe culoar cu diferite treburi, trecute în fișa postului. Deseori cu o sumedenie de treburi.
Aiurea!
Ele se fîţîie de colo pînă colo pentru a lua minţile bărbaţilor aşezaţi pe scaune.
Că e aşa ne-o dovedeşte următorul fapt.
Tot timpul călătoriei, clienţii trebuie să aibă centura de siguranţă. Pentru că aşa cer condiţiile de zbor. Sau, cum zic brutal de sincer managerii, pentru că, în eventualitatea unei catastrofe, fiecare călător să cadă cu scaunul. După părerea mea, călătorii trebuie să poarte centura de siguranţă din cauza mersului stewardeselor. Bărbaţii pentru a nu sări de la locul lor şi a le pune jos acolo pe culoar. Femeile pentru a nu le lua de păr moarte de ciudă că ele n-ar avea asemenea şolduri pe sub fustă şi asemenea picioare ieşite de sub fustă.
Într-o povestioară a unui scriitor sovietic, Vasili Axionov, De la pămînt la lună, un şofer de camion din Siberia îşi cheltuie banii de concediu călătorind cu Aeroflot pe ruta Moscova-Habarovsk şi retur. Mergînd întîia oară cu avionul, el crede că stewardesa s-a îndrăgostit de el. Pentru a-i da de urmă, călătoreşte o lună în fiecare zi tur-retur Moscova-Habarovsk. Scriitorul sovietic a pus o anume ironie tandră în creionarea bravului şofer. Călătorul debutant ia purtarea stewardesei drept dovadă că s-a amorezat de el. Autorul s-a vrut ironic cu inşi naivi, precum şoferul. Eu însă cred că respectivul nu merită să fie ironizat. Nici măcar tandru. Asta deoarece stewardesele pot da gata nu numai un şofer de camion din Siberia, dar şi pe preşedintele playboy al unei multinaţionale din Wall Street. Şi dacă ar avea un concediu de mărimea celui al şoferului, boss-ul din New York şi l-ar pierde călătorind cu avionul pe ruta New York-Tokio. Cum e vorba de un bărbat umblat prin lume, respectivul n-o va face iluzionîndu-se că stewardesa s-a îndrăgostit de el. Deşi, între noi fie vorba, dacă domnişoara ar şti care-i bărbatul care o urmăreşte cu priviri aprinse ar fi gata-gata să cadă ameţită. Nu, multimilionarul din Wall Street ar călători tot concediul cu avionul pentru a încerca o beţie pe care numai un bărbat o poate trăi:
De a se vedea satisfăcut în cele mai mici capricii de către o femeie superbă.
Femei bine în genul stewardeselor se mai găsesc în lumea asta. Unele sînt vedete de televiziune. Altele sînt fotomodele. Toate stîrnesc în bărbaţi o tulburare a întregii personalităţi. Noutatea adusă de stewardese în istorie relaţiei bărbat-femeie constă în faptul că o femeie perfectă, dată jos parcă din revistele de modă şi din reclamele de marcă de şampon, pare accesibilă bărbaţilor. Bărbaţilor care merg cu avionul, desigur. De cum ai păşit în aeronavă, te întîmpină o astfel de femeie superbă, care nu numai că-ţi zîmbeşte dulce, dar îţi şi spune cu glas catifelat:
Bine aţi venit!
Totul în înfăţişarea ei spune că nu există fericire mai mare decît să poată sta în picioare în uşa unui avion tras la burduf, să-ţi gîngurească ţie, bărbat, uşor tremurînd de zîmbetul altei femei superbe, care ţi-a rupt inima, şi ţi-a susurat:
„Bine aţi venit la bord!”
Şi dacă ar fi doar atît! Chiar din prima clipă, juna răpitoare, toate numai zîmbet, te ajută să pui valiza care nu încape în compartimentul de deasupra locului tău. Imaginaţi-vă un bărbat însurat întorcîndu-se acasă de la serviciu cu valiza diplomat în mînă. Spuneţi-mi dacă e posibil ca nevastă-sa să-l aştepte la uşă, îmbrăcată ca de bal, fardată, parfumată, toată-toată un zîmbet, să-i ia servieta şi să-i susure:
Bine ai venit la bordul casei noastre?!
Nu-i aşa că o astfel de situaţie e imposibilă? Cum să nu-l crezi atunci pe şoferul din Siberia? Cum să nu fii în stare la o adică să-ţi dai demisia şi, cu banii puşi deoparte pentru vremea pensionării, să călătoreşti zi de zi cu avionul? Numai şi numai pentru a împărtăşi fericirea, unică în felul ei, de a vedea o femeie superbă gata să-ţi îndeplinească toate capriciile.
Te-ai instalat în fotoliu, după ce în prealabil, stewardesa a dat fuga-fuguţa să împingă, împreună cu tine, ca un ortac sărind în ajutorul altui ortac la împinsul unui vagonet, sacoşa care refuză să intre într-un spaţiu mult mai mic decît ea. Ți-ai pus centura, după ce, în prealabil, ţi-ai cerut scuze vecinului c-ai luat-o din greşeală pe a lui. Ai dat să te ridici pentru a lua ceva din sacoşă, ceva care întotdeauna trebuie găsit urgent, deşi nu vei avea nevoie de el toată călătoria, dar pornirea clătinîndă a avionului te-a oprit. Te-ai uitat pe fereastră pînă ţi s-a făcut rău de atîta peisaj, pe care oricum n-o să-l ţii minte. Avionul şi-a luat poziţia orizontală, şi întinzînd gîtul, s-a aşternut harnic la drum. În acel moment, dacă vrei neapărat să vezi ce-ar însemna o sinteză unică, dar imposibilă practic, de nevastă fotomodel cu nevastă menajeră, n-ai decît să ridici mînuţa şi să apeşi pe un buton de deasupra. Se va auzi un clinchet şi dînd deoparte cîrpa care separă clasa business de clasa economic, îşi va face apariţia stewardesa. Toată numai eleganţă, de parcă s-ar fi dat jos tocmai atunci dintr-o reclamă. Toată numai prospeţime, de parcă tocmai atunci ar fi ieşit din baie. Toată numai zîmbet dulce, de parcă s-ar fi născut numai şi numai pentru a te întreba pe tine:
Doriţi ceva?
Dar nu doreşti nimic. Ai vrut numai să vezi ce se întîmplă dacă apeşi pe butonul înfăţişînd o siluetă care duce o tavă.
– Un pahar cu apă, răspunzi pe nerăsuflate.
– Minerală sau plată?
Cu greu vă puteţi imagina o asemenea scenă acasă. Să apeşi pe un buton şi, în locul arţăgosului răspuns, Ce te-a apucat, dragă, mă confunzi cu menajera? Să apară distinsa ta soţie, nu în capot, ci în taior, nu cu bigudiurile în cap ci cu zulufii bine meşteriţi, nu cu o mutră acră, ci toată numai zîmbet, întrebîndu-te suav:
Ce doreşti?
Şi cînd tu i-ai răspunde, apă minerală cu gheaţă, ea să nu zică, da ce dragă, te-ai făcut boier, ai nevoie de slugi?! ci asemenea stewardesei, să răspundă imediat şi să se întoarcă, învăluită în parfum şi zîmbet, cu o tavă pe caer să bolborosească ispititor un pahar așezat pe un şerveţel alb ca zăpada din filmele americane de Crăciun?
Nu puţini sînt bărbaţii pe care o căsătorie îi costă, în eventualitatea unui divorţ, o jumătate din avere. Şi asta pentru a avea o femeie care nu i-ar aduce nici măcar un pahar cu apă. Ei bine, cu un preţ infinit mai mic, cel al unui bilet de avion, poţi beneficia de o femeie care să-ţi aducă un pahar cu apă, din producţia firmei Perrier!
Şi cu preţul unui bilet de avion poţi cere nu numai apă minerală. Sau, mai precis, poţi folosi drept pretext pentru a fi servit de fotomodel, nu numai apa minerală. Poţi pretinde, de exemplu, că nu ştii să tragi în faţa ta măsuţa pentru prînz. E drept, asta ţi-ar putea arăta şi cel care stă alături. E suficient să răsuceşti un buton din speteaza scaunului din faţă. Tu însă vrei să mai încerci o dată satisfacţia de a vedea cum o femeie splendidă, care nici măcar nu ţi-e nevastă, vine fuga la simpla ta solicitare şi, împletind în aer vorbe parfumate, îţi desface partea de măsuţă care ţi se cuvine prin locul plătit. Dacă ţii neapărat să nu te plictiseşti pînă la urmă poţi găsi multe alte pretexte de a fi cocoloşit de splendida femeie care e stewardesa. Poţi apăsa un buton pentru a întreba dacă n-are cumva ceva pentru durere de cap. Chiar dacă ştii engleza, e bine să-ţi însoţeşti discursul cu o îmbrobodire a frunţii şi cu o încreţire a feţei suficient de expresivă pentru a comunica adevărul că te doare capul. Mai poţi apela la alte o mie şi una de pretexte:
Că ai mare nevoie de un pahar cu apă minerală; că nu ştii cum să-ţi prinzi cureaua în aşa fel încît să te salvezi dacă pică avionul; că ai dori un ziar din acea dimineaţă.
Toate aceste pretexte suferă de o gravă slăbiciune:
Nu-ţi dau şansa de a o avea pe stewardesă cît mai mult în preajma ta.
Pentru asta există un pretext sau mai degrabă un mijloc infailibil:
Să cumperi ceva de la duty-free. După ce stewardesa ţi-a surîs suav şi a adus şi ultimul pahar cu apă minerală, pe pîrtia dintre scaune îşi face apariţia un cărucior împins asemenea unui sicriu în gura cuptorului.
A venit momentul duty-free!
Momentul în care stewardesa trece printr-o vulnerabilitate maximă. Puţin călători se grăbesc să cumpere ceva. Toţi îşi fac drumuri prin magazinele de după aterizare. În aceste momente, dacă vrei să te bucuri din plin de cocoloşirea aeronautică în variantă feminină, trebuie să acţionezi rapid. Fă un semn că vrei să cumperi ceva şi dulapul frînează în dreptul tău. Asupra ta se revarsă ca o ploaie de vară zîmbetele stewardeselor. Iei catalogul din despărţitură, îl deschizi şi pui deştul pe un produs a cărui cumpărare necesită lămuririle de specialitate ale unei femei. Cel mai nimerit ar fi o pereche de chiloţi. Lesne de imaginat ce dialog interesant ai putea angaja cu stewardesa pe o asemenea temă de larg interes. Ai putea să te întrebi, cu voce tare, desigur, dacă numărul respectiv se potriveşte nevestei. Bună negustoreasă, stewardesa ar trebui să se vîre în meditaţia ta întrebîndu-te cum arată soţia. Zîmbind seducător, ca un june prim din debutul unui film american, va trebui să spui că e niţel mai plinuţă.
Atenţie, de trei ori atenţie!
A nu se folosi expresia, grasă. Contrar aparenţelor, nici o femeie străină pe care vrei s-o dai gata nu-i încîntată dacă debutezi prin a-ţi critica nevasta. În prima fază a procesului, orice femeie din lume se simte solidară cu cealaltă femeie, care e nevastă-ta. Inutil să mai continui pe această temă. Find vorba despre un subiect delicat, ocolişurile, parafrazele, prudenţele de limbaj cer un timp uriaş de conversaţie. Dacă avionul n-ar fi obligat să aterizeze, ai putea beneficia de cocoloşirea stewardesei o oră şi ceva, spre invidia celorlalţi bărbaţi din aeronavă. Cum însă din cîte ştiu la duty-free nu se găsesc chiloţi de damă, poți da lovitura cu un parfum. Cîte nu se pot discuta cu o femeie pornind de la un parfum scump pe care ai vrea să-l cumperi! Cu puţin noroc poţi obţine de la stewardesă un răspuns copleşitor la întrebarea:
Cum miroase?
Dacă respectiva foloseşte acest parfum, dacă traversează în acel moment o criză dostoievskiană de bunătate, stewardesa se va apleca şi-ţi va oferi gîtul ei nărilor tale pămînteşti.
Faţă de toate celelalte pretexte, duty-free-ul are un enorm dezavantaj. Să-l poţi folosi trebuie să ai ceva bani de risipit. Asta deoarece e greu de imaginat că-ţi vei permite să nu iei parfumul după ce-ai discutat cu stewardesa minute în şir despre cum se dă ea în fiecare seară înainte de culcare!