Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 147, anul I, sâmbătă, 12 decembrie 1992, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
De cîteva numere, Evenimentul zilei se ocupă de una dintre cele mai mari fraude vamale din istoria României. Așa cum îi spune și numele – „Operațiunea Țigareta“ – e vorba de o afacere cu țigări. Ca în cazul tuturor marilor combinații, mecanismul afacerii e foarte simplu. Cîteva firme importatoare de țigări cereau, la intrarea în țară, să nu fie vămuite acolo, ci la o unitate din interior. Li se întocmeau acte în acest sens și li se dădea drumul. Numai că respectivele firme, o dată depășită granița, nici prin gînd nu le trecea să se prezinte la o unitate de vămuire din interior, adică să plătească taxele și impozitele legale. în interiorul unor unități militare, țigările erau scoase pe piață. Statul român a fost astfel fraudat de miliarde de lei. Alertată, vama a descoperit în depozitele din două unităţi militare peste 7 milioane de pachete cu ţigări străine. Aceasta e captura. Sînt însă indicii sigure că proporţiile mărfurilor intrate în ţară fără forme legale sînt mult mai mari.
Afacerea face obiectul unei ample anchete pentru depistarea vinovățiilor. E greu de prevăzut pînă unde se va ajunge cu nivelul de responsabilitate. Date fiind spațiile în care au fost depozitate țigările ilegale, aduse în țară de firme în a căror conducere se află și cetățeni străini, ne-am fi așteptat de la ministrul Apărării naționale, dl Nicolae Spiroiu, la un răspuns calm, echilibrat, care să promită sancționarea celor găsiți vinovați în domeniul de care răspunde prin mandat domnia sa. Desigur, cele peste 7 milioane de pachete cu țigări străine au fost depozitate în spații aparținînd armatei pe bază de contracte de închiriere, potrivit prevederilor legale. Din punct de vedere legal, pînă la finalizarea anchetei, nimeni din cadrele armatei nu poate fi tras la răspundere. Din punct de vedere legal, în depozitele respectivelor unități militare puteau intra nu numai TIR-uri cu țigări străine fără forme legale. Puteau intra și TIR-uri cu armament nuclear. Sau TIR-uri cu pușcași marini americani. Din punct de vedere politic însă, lucrurile stau altfel. Depozitele nu erau ale C.A.P.-ului din Cucuieți, ci ale ditamai armatei naționale. Armată despre care știm că se ocupă cu altceva decît cu închirierea depozitelor sale unor firme importatoare de țigări. Citiți toate declarațiile dlui Nicolae Spiroiu și veți vedea cu ce se ocupă armata! Cu pregătirea continuă pentru a da dușmanului o ripostă zdrobitoare. Cu apărarea fruntariilor țării. Date fiind aceste țeluri, armata se prezintă în ochii opiniei publice ca un mecanism bine pus la punct, veghind cu strășnicie să nu se infiltreze în rîndurile sale niscai inamici. Pentru aceasta, la toate lecțiile de educație politică se vorbește de respectarea cu strășnicie a secretului militar. Toți cei ce au făcut armata știu că în această categorie, a secretului militar, intră o sumedenie de lucruri. Și pe ce uliță se află o unitate militară. Și numărul de inventar al baionetei. Și mărimea baierelor de la izmenele pifanului. Pentru ca secretul militar să nu fie trădat, pentru ca armata să nu fie penetrată de inamici, soldații stau de santinelă pe crenelurile cazărmilor și fotografiatul clădirilor militare e strict interzis. Afacerea cu țigările contrazice flagrant această imagine respectabilă, care te face să sari în picioare și să iei poziția de drepți ori de cîte ori îți trece prin cap. Ea știrbește grav imaginea armatei în ochii opiniei publice. Pentru că e o anume incompatibilitate între această imagine și vînturarea a peste 7 milioane de pachete cu țigări pe porțile unor unități militare. Ca să nu mai vorbim că firmele importatoare ale acestor țigări fără forme legale sînt firme mixte, adică firme avînd printre acționari și cetățeni străini. Iată de ce, chiar dacă în uriașa fraudă vamală nu sînt implicați militari, asta nu înseamnă că nu trebuie sancționați cei care au adus atingere prestigiului armatei în ochii opiniei publice. Spre surpriza noastră, dl Nicolae Spiroiu a dat un răspuns dominat nu numai de o vizibilă iritare, dar și de o completă aiureală. Într-un cotidian bucureștean, domnia sa declară în legătură cu articolele publicate de EVENIMENTUL ZILEI pe marginea Afacerii Țigareta: „Este un atac la adresa Armatei române“. Mai citiți o dată articolele noastre, domnule ministru! Veți descoperi că atacul la adresa Armatei române nu vine din partea jurnaliștilor care au atras atenția că în interiorul unităților militare au fost introduse țigări străine fără forme legale, ci din partea celor care au dat posibilitatea unei asemenea brambureli.
S-auzim de bine!