Sinaia a fost aleasă de soție ca localitatea care ar trebui să intre în Istorie, pentru că aici s-a petrecut momentul legendar al mîngîierii lui Motty de către subsemnatul.
Sau, ca să fiu exact, locul în care Motty s-a lăsat mîngîiat de subsemnatul.
Am mai spus și am mai scris că, deși Motty e la noi, în casă, de patru ani, nici acum nu mă pot apropia de el ca să-l ating măcar. De mîngîiat, nici vorbă.
De fiecare dată, lucrurile se întîmplă astfel.
Motty stă în poala soției, care, în fotoliu așezată, se uită la televizor. La Știri (nu la cele date de posturile românești) , la filmele de pe Netflix. Înainte de a pleca la birou, trec pe la soție ca să-i spun că am dispărut. Pentru asta trebuie să apar în cadrul ușii de la sufragerie, larg deschise. Motty abia se vede, așa cum stă în poala Stăpînei, torcînd fericit că e mîngîiat pe căpșor. Îi disting urechile. Soția mi-a explicat în numeroase rînduri că pisoii trebuie mîngîiați pe cap. Cică asta îi relaxează enorm. Din prelegerile ținute de ea zilnic am înțeles că pisoii sînt cele mai stresate ființe din lume.
– Mie nu mi s-a părut că pisoii întîlniți pe stradă ar avea nevoie de psihiatru – încerc eu o glumă nevinovată.
– Nu mă refer la cei de pe stradă – mi-o taie scurt soția. Mă refer la cei doi pisoi din casa noastră.
Mie îmi place să-i trag de coadă. Asta și pentru că nici acum nu mi-am explicat originea zicalei Trag mîța de coadă. Vrea să spună că o duci greu din punct de vedere financiar. Dacă e așa la ce-ți ajută să tragi mîța de coadă? Te pricopsești cu moștenirea unui unchi din Carolina de Sud care tocmai a murit înecat cu o portocală? Ca să nu mai spun că eu, de exemplu, trag de coadă una dintre cele două mîțe, deși nu stau rău din punct de vedere financiar.
De cum apar în cadrul ușii, Motty intră în stare de alarmă. Ridică privirile și începe să mă urmărească atent. Întreg corpul îi e pregătit pînă la ultimul mușchi ca să sară din poala soției și s-o rupă la fugă. Mă îndrept spre el fără a mă uita o clipă la fotoliu. Las impresia evidentă că Motty nu mă interesează. Trec prin cameră, pe lîngă el, pentru a ajunge în bucătărie. Nu scrie asta pe fruntea mea. Cu atît mai puțin nu scrie pe o pancartă atîrnată de gît. A, e un pisoi în poala soției! N-am știut asta cînd am decis să trec prin sufragerie și nu prin hol! Dacă știam ajungeam în bucătărie ocolind sufrageria prin stradă, întorcîndu-mă în casă pe ușa de serviciu. Fac cîțiva pași și ajung în dreptul fotoliului, la nici jumătate de metru de pisoi. Pun în joc întreg talentul meu actoricesc pentru a juca teatrul celui absolut dezinteresat că e un pisoi în încăpere. Motty stă mai departe în poziția de Pe locuri fiți gata! Nu s-au auzit împușcături. Nu s-a declanșat startul. Ajuns în spatele fotoliului mă îndrept spre bucătărie.
Ura!
Experimentula reușit. L-am păcălit pe Motty.
Am păcălit pe dracuʼ!
Tocmai cînd dau să ies din cameră, Motty face zvîc! și sare de pe fotoliu. Nu fuge din încăpere. Nu se ascunde sub pat. Merge cîțiva metri mai încolo de fotoliu și se oprește și, tot în poziție de Pe locuri, fiți gata! mă urmărește cu o intensitate uriașă.
De ce nu s-a ascuns sub pat?
Ca să nu facă un prea mare efort.
Dacă nu mă întorc pentru a-l prinde va rămîne acolo. Economisind energie.
La Sinaia, Motty stă lîngă soție, în timp ce aceasta se uită la un serial de pe Netflix. Ca urmare a unor calcule știute doar de ea, soția a proclamat că la Sinaia l-aș putea atinge pe Motty. Și așa s-a întîmplat. Nu o dată, ci de mai multe ori.
Cînd trec de la bucătărie (folosită ca birou, ce să-i faci, bloc muncitoresc!) spre dormitorul în care mă așteaptă instalația pentru Jurnalul meu video, soția îmi strigă:
– Vino să-l mîngîi pe Motty!
Numitul Motty e lîngă ea, în semiîntunericul din sufragerie, în poziția pisicii din toate lecțiile:
Să iubim animalele, copii!
Urmez, pas cu pas, procedurile de la București. Mă apropii încetul cu încetul de Motty fără a lăsa o clipă impresia că mă îndrept fix spre el. Cu coada ochiului, îl monitorizez atent. Nu se distinge nici o încordare. Nici ochii nu i se mai mișcă într-o parte și în alta, ca farurile unei închisori măturînd curtea interioară ca să verifice dacă totul e în regulă.
Mă așez pe pat lîngă Motty.
N-a fugit.
Nici măcar nu s-a dat mai încolo.
Am impresia că Motty e cu gîndurile într-altă parte. Seamănă perfect aici cu Tzontzy. Întind mîna și-l mîngîi. Spre uimirea mea se lasă mîngîiat. Da, dar nu toarce, nu se pisicește, într-un cuvînt nu răspunde la stimuli. Nici negativ, dar nici pozitiv.
Îmi fac porția de mîngîiat.
În drumul către dormitorul de lucru nu contenesc a mă întreba ce dracu se întîmplă cu Motty.
Un răspuns ar fi că e paralizat de frică.
De frică nu s-a mai mișcat. De frică nu tresare sub mîngîieri.
Nu cred însă că-i vorba despre asta.
Dacă ar fi așa ar trebui ca o dată ridicat de pe canapea, să sară în sus și s-o ia la fugă.
Da, sunt convins că-i vorba de Sindromul Tzontzy.
A ajuns și el la concluzia că trebuie să mai lase de la el.
Îi dau mîncare. Îl țin la căldură. Îi vorbesc frumos.
Și el ce dă în schimb?
Îmi întoarce fundul.
Așa că – s-a gîndit el – trebuie să stea la mîngîiat. Cîteva minute, ca să-mi fac eu damblaua.
Ce se întîmplă cu el în tot acest timp?
Pe vremuri, cînd lucram la revista Teatrul, am întrebat pe o tînără actriță, după vizionarea unui spectacol în care ea se mozolea cu partenerul de scenă, cum de nu obosește repetînd seară de seară emoția.
– Păi n-am nici o emoție – mi-a răspuns actrița.
Trăim cu adevărat emoțiile personajului doar la premieră, cînd ne urmăresc criticii. În rest, ne punem pe pilot automat. Mă sărut, mă mozolesc, mă excit repetînd toate semnele exterioare ale emoției erotice, dar de trăit nu trăiesc nici măcar o unghie de emoție. În timp ce mă tăvălesc pe jos, cu fusta ridicată și cu mîna celuilalt umblîndu-mi pe la chiloți, mă gîndesc la ale mele. Dacă nu cumva am lăsat oala cu ciorbă pe aragazul deschis! Dacă să-i zic una de dulce vecinei care aruncă zoaiele în curte! Dacă să-l mai las pe ăla micu la grădiniță, de unde se întoarce cu obiceiuri proaste!
Și o țin tot așa întregul spectacol, ba chiar și cînd ieșim la aplauze.
La fel și Motty.
În timp ce-l mîngîi gîndurile îi sunt la ale lui. La faptul că s-a săturat de boabe și ar vrea și el o vrabie sau un porumbel.