Pentru un eseu mai amplu despre Lovitura de stat de la 23 August 1944, recitesc şi – se înţelege – fişez Stenogramele interogatoriilor luate Lotului Antonescu, începînd cu 12 aprilie 1946, în Subsolul Ministerului de Interne de o echipă de anchetatori condusă de Avram Bunaciu.
Documente cruciale pentru înţelegerea Mareşalului Antonescu, Stenogramele au fost descoperite şi tipărite, după 1989, la Editura Saeculum, în 1998, de Marcel-Dumitru Ciucă, în volumul III al cărţii Procesul Mareşalului Antonescu.
Le cercetez, fireşte, pentru eseul dedicat lui 23 august 1944.
Cum mi se întîmplă însă de fiecare dată cînd mă apuc de o carte, de un document, de colecţia unui ziar pentru un Proiect, simt nevoia să notez idei, citate, meditaţii şi pentru eseuri fără nici o legătură cu Proiectul.
*
Recitesc Stenogramele interogatoriilor luate lotului Antonescu în aprilie 1946, de Dumitru Săracu, Zelea şi Avram Bunaciu, în pregătirea Procesului din mai 1946. Un document crucial pentru înţelegerea lui 23 august 1944 fie şi pentru că mărturiile acuzaţilor sînt făcute nu în public, ci în faţa anchetatorului. Confruntate cu Însemnări din celulă, Stenogramele pot limpezi cît de cît întîmplările premergătoare Loviturii de stat.
Pe marginile de file, dau peste însemnările făcute la prima lectură. Am folosit Stenogramele şi pentru alte eseuri decît cel despre Varianta Mareşalului.
Cîteva note, stîrnite de lectura de acum:
1) Mă conving încă o dată că anchetatorii sînt interesaţi doar de mărturii făcute să-l înfunde pe Iuliu Maniu. Indiferent ce-ar fi spus Mareşalul şi echipa, condamnarea la moarte era deja semnată.
Observ însă abia acum:
Dintre toţi, cel conştient de asta e doar Mareşalul. De aici neobişnuita prelucrare a Stenogramelor cînd e să le semneze. Mareşalul îşi dădea seama că mărturiile sale sînt pentru Istorie. Executat în iunie 1946, în Valea Piersicilor, n-a avut cum şti că timp de 50 de ani stenogramele au rămas înmormîntate în arhive. Abia după 1989, graţie trudei lui Marcel – Dumitru Ciucă, au fost date publicităţii.
Mihai Antonescu se zbate să-i convingă pe anchetatori că acuzaţiile sînt false. Fără a fi falnic, el se dezvăluie, totuşi, ca un civil: se teme de moarte.
2) Mă întreb din nou cine e Zelea, anchetatorul mult superior celorlalţi doi ca intelect şi cunoştinţe. Îmi amintesc că punînd această întrebare în scris, în urmă cu ceva ani, am primit o scrisoare de la un cetăţean care pretindea că ştie cine e Zelea. Cred că am copiat scrisoarea pe calculator sau, mă rog, am pus-o bine. N-ar trebui, oare, s-o găsesc şi să-l caut pe expeditor?
*
Stenogramele interogatoriilor din subsolul Ministerului de Interne îmi dau un şpil gazetăresc. Să inaugurăm în Historia o rubrică despre aventura şi tevatura descoperirii unor document precum Stenogramele. Primul iscodit ar putea fi chiar Marcel Dumitru Ciucă. Trebuie să fi fost palpitantă tărăşenia cu dibuirea Stenogramelor, confruntarea lor şi, îndeosebi, cu scrisul de mînă al Mareşalului.
*
Nu pot să nu remarc politeţea desăvîrşită a anchetatorilor faţă de anchetaţi. Ce distanţă uriaşă prin raportare la bădărănia celor din Completul de judecată de la Tîrgovişte!
*
Interogatoriile luate celor din echipa Antonescu în perspectiva Procesului din mai 1946 ocolesc îndemînatic întrebările şi referirile la Regele Mihai. Lucru de mirare, dacă ne gîndim că multe dintre acţiunile Mareşalului – de la Trecerea Nistrului pînă la Luarea Odessei – au beneficiat de sprijinul Suveranului. Anchetatorii sînt tare curioşi să afle în ce măsură declanşarea Războiului împotriva URSS a avut acceptul lui Iuliu Maniu, Dinu Brătianu, Constantin Titel Petrescu. Nu-i interesează de loc acceptul sau refuzul Palatului.
Mă conving şi mai tare că Regele avea o relaţie specială cu Moscova.
Sau, poate, comuniştii, tipi deştepţi, se preocupau să-l ţină pe tron ca marionetă.
*
Interogatoriul luat lui Gheorghe Alexianu, guvernatorul Transnistriei, nu mă provoacă prin nimic. Se vede de la o poştă că omul e civil şi, mai rău, civil-intelectual, dintre aceia vîrîţi în ciorbă pentru a se întreba, după aceea, de ce au fiert doar pe jumătate şi nu în întregime..
După Alexianu, vine rîndul la interogatoriile din subsolul Ministerului de Interne lui Mircea Elefterescu, fost prefect al Poliţiei Capitalei, fost aghiotant al Mareşalului Antonescu.
Stenogramele interogatoriilor sînt – nu ostenesc s-o repet – documente cruciale pentru înţelegerea uni personalităţi.
Să reamintim:
În pregătirea Procesului din mai 1946, componenţii Lotului Antonescu, aduşi de la Moscova, sînt interogaţi de o echipă de anchetatori avînd în frunte pe Avram Bunaciu.
Condiţia celor interogaţi nu e deloc uşoară.
Au trecut prin arestarea de către comuniştii lui Bodnăraş, care dăduseră buzna în Palatul Regal mai ceva ca într-o casă conspirativă.
Au trecut prin calvarul recluziunii şi anchetării la Moscova.
Sînt acum închişi în subsolul Ministerului de Interne pentru a fi anchetaţi de români şi, ulterior, aduşi la Proces.
Interogatoriul are loc într-o încăpere de la Ministerul de Interne.
Cel anchetat e singur faţă-n faţă cu anchetatorul.
Nu ştie ce se va întîmpla cu el.
Nu ştie dacă va mai ajunge liber vreodată.
Nu ştie dacă spusele lui vor ajunge vreodată sub ochii cititorului simplu.
În absenţa publicului, a speranţei în dreptatea judecătorilor, a posterităţii, fiecare dintre cei interogaţi, văduviţi de însemnele puterii, revin la ceea ce au fost înainte de a parveni la şefii.
Stenogramele interogatoriilor îi dezvăluie ca oameni.
Pînă în străfunduri.
Din acest punct de vedere se poate întocmi un clasament al comportamentului ferm, bărbătesc, al tăriei de a rămîne demn şi în astfel de împrejurări.
Locul întîi e ocupat, despărţit de locul al doilea printr-o distanţă uriaşă, de Mareşalul Ion Antonescu. În celula din subsolul Ministerului de Interne, venit de la Lublianka şi în drum spre plutonul de execuţie, Mareşalul rămîne mai departe Conducătorul Fără a fi isteric, dovedeşte faţă de anchetator o politeţe rece, dar fermă. Declară nu pentru Proces, ci pentru Istorie. Corectează riguros stenogramele. Din conştiinţa că vor rămîne în Istorie. Dar şi din conştiinţa că nu-şi poate permite să mintă. Spre deosebire de mulţi dintre anchetaţi, în răspunsurile sale nu face concesii conjuncturilor. Altfel spus nu caută să fie amabil cu ocupantul rus, cu Partidul Comunist, parvenit la Putere, nu dă înapoi de la reafirmarea drepturilor noastre asupra Basarabiei şi Bucovinei.
Pe locul al doilea se află – oricît ar părea de surprinzător – Mircea Elefterescu, prefectul Poliţiei Capitalei.
Relatarea felului în care a răspuns ruşilor la pisălogeala acestora cu Basarabia merită un loc de frunte în antologia demnităţii politice.
De aici în josul clasamentului e greu de avansat o ordine.
Ceilalţi anchetaţi se poartă aşa şi aşa.
La interogatorii fiecare îşi trădează ceva din felul de a fi.
Mihai Antonescu se dă de ceasul morţii să convingă că el a fost mai democrat şi mai pro-aglo-saxon decît Iuliu Maniu. În zbaterea sa e o notă pronunţată de ridicol. Să nu-şi dea seama domnul profesor că piesa fusese deja scrisă, că interogatoriile urmăreau mărturii împotriva lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache şi Dinu Brătianu?
Eugen Cristescu se vede de la o poştă că a fost şeful agenţilor secreţi. E lunecos, viclean, n-are iluzii, dar nici caracter.
Gheorghe Alexianu rămîne fixat în hotarele intelectualului numit la conducerea ţării în vremuri tulburi.
Se zbate şi el să-l convingă pe anchetator de cît de omenos a fost ca guvernator al Transnistriei.
Constantin Tobescu e ridicol pur şi simplu.
*
Interogatoriul la care e supus Eugen Cristescu îmi atrage din nou atenţia asupra anchetatorului Zelea.
Întrebările sale mărturisesc un bun cunoscător al SSI.
Să fi fost Zelea un fost lucrător al Serviciului?!
*
Faţă de toţi ceilalţi anchetaţi, Constantin Tobescu, şeful Inspectoratului de Poliţie şi Siguranţă are parte de un anchetator căruia stenograma îi dă doar primele două litere GR.
Omul e anchetat degeaba.
De altfel, nici nu ştiu dacă a apărut în Procesul Lotului Antonescu.
În întreaga sa depoziţie – excepţie făcînd referirile la Mareşal – el se zbate să-şi convingă anchetatorul că a fost de la început împotriva Războiului împotriva URSS, care URSS e o ţară mare, cu care România trebuie să trăiască în pace şi armonie.
Semnificativ pentru acest Moş Teacă al Jandarmeriei antonesciene.
Potrivit mărturiei sale, în timpul Rebeliunii legionare se înfiripează şi stă ascuns „sub o identitate falsă, în Banat şi Jugoslavia“.
*
Un document hazliu rămîne interogatoriul luat de Avram Bunaciu Mariei Antonescu. În loc s-o întrebe, avocatul vopsit peste noapte în proletar îi ţine discursuri moralizatoare. Iată cum sună o aşa-zisă întrebarea din partea anchetatorului:
„Dar dvs., ca femeie care sînteţi mai sensibilă la durerile omenirii nu i-aţi spus niciodată: «Omule nu vezi cîte văduve, cîţi orfani, cîţi schilozi într-un război, care, dacă nu astăzi, mîine ai să-l pierzi? Nu angaja viitorul ţării într-o cauză dinainte pierdută. Uite la aceşti copii care erau deportaţi, deformaţi din lipsa de vitamine, de hrană. România a mai dus războaie dar nu cu metode de felul acestora. Gîndeşte-te la răspundere în faţa poporului român, a răspunderii acestei generaţii faţă de generaţiile viitoare»”.
Mi-am notat în zilele anterioare o altă intervenţie a lui Avram Bunaciu.
Cea în care îl mustra pe Mareşal că n-a ştiut de existenţa PCR, care „avea şi un ziar“.
Ar trebui să fac un portret mai larg a lui Avram Bunaciu ca anchetator, eventual sub titlul Anchetator sau propagandist?!
*
Am găsit, în fine, date amănunţite despre Avram Bunaciu, acuzatorul public şef în instrucţia şi Procesul Lotului Antonescu.
Aveam nevoie de ele pentru eseul (început doar) despre cum îi făcea el Mareşalului la interogatoriu, educaţie politico-ideologică, iar Mariei Mareşal Antonescu, morală în loc să întrebe.
Îmi dau seama la o primă lectură a fişei din Dicţionarul comunizanților la 23 august 1944 (Slavă Domnului! Îl aveam în Biblioteca din birou), că Avram Bunaciu nu era, aşa cum scris, un avocăţel mic: burghez vopsit peste noapte în roşul bolşevicilor şi al ouălelor de Paşti.
Înainte de 23 august 1944, are o aşa-zisă activitate ilegală prin organizaţiile fără bani ale PCR, un soi de ONG-uri de azi, face şi ceva lagăr.
Surprinzător, deşi CV-ul lui conţine suficiente date pentru o biografie de luptător antiantonescian, nu face, după 23 august 1944, o carieră spectaculoasă.
Dicţionarul îl denunţă drept unul dintre cei care au depus mărturii mincinoase împotriva lui Lucreţiu Pătrăşcanu după ce liderul comunist a fost vîrît la zdup de tovarăşi.
Mai mult decît interesant, Avram Bunaciu îl acuză pe Lucreţiu Pătrăşcanu printre altele, de a fi favorizat pe unii criminali de război imediat după 23 august 1944 şi lucru deosebit de grav după el – de a fi avut poziţii antimaghiare.