După ciclonul normelor pentru porci, se năpusti peste Vintileasa cel al normelor pentru viţei.
O Decizie a Uniunii Europene îi puse sub Înalta Autoritate a Comisiei Europene.
A avea un viţel deveni pentru cei din sat un coşmar.
Astfel:
Grajdul viţelului trebuia să aibă ferestre mari, orientate spre Răsărit şi cu termopane.
O măsură luată pentru ca viţeii să nu sufere de singurătate.
Grajdul trebuia să fie suficient de mare pentru ca viţelul să poată zburda în voie.
Altfel ar fi suferit de Sindromul încătuşării.
Chiar şi după ce era înţărcat, viţelul trebuia să-şi întîlnească mama, vaca adică.
În acest scop, în fiecare dimineaţă, după muls, şi înainte de a fi dusă la păşune, gospodarul era obligat să ia vaca de frînghie şi să i-o prezinte viţelului, zicîndu-i clar, distinct, obligatoriu distinct, ca nu cumva animalul să fie obligat la eforturi intelectuale:
— Iată, asta e mama ta!
Apoi, gospodarul (nu Stăpînul sau Proprietarul, dat fiind că viţelul, ca toate animalele, se afla pe picior de egalitate cu omul) urma să se retragă discret, pentru a nu tulbura intimitatea dintre mamă şi fiu.
În sfîrşit, se interzicea cu desăvîrşire înlocuirea porţii pe toată perioada cît viţelul devenea bou.
O măsură menită a preîntîmpina situaţia stînjenitoare, dacă nu chiar penibilă pentru viţel, cunoscută de toată lumea sub sintagma:
Ca viţelul la poarta nouă.