Nu numai Parisul, dar şi toate celelalte oraşe mai acătării ale lumii, oferă consumatorului din cafenele şi restaurante spectacolul pe gratis al străzii. Curios rămîne că proprietarii nu s-au gîndit să includă în preţ şi unele întîmplări urmărite de turist cu încîntare şi, în consecinţă, aduse acasă din călătorie în memoria pe post de geamantan. Eu, de exemplu, la Tel Aviv fiind, am beneficiat de două astfel de întîmplări neobişnuite, care nu m-au costat nimic. Într-o după-amiază, mă aflam în cofetăria nr. 89 de pe una din arterele faimoase ale oraşului: Dizengoff. Mă ocupam intens de găleata de îngheţată ce mi se adusese contracost. Cîteva mese mai încolo, adăsta un rus vînjos, gol pînă la brîu, cu un aer de nihilist revoltat pe ordinea stabilită. Nu catadicsea să-l servească nimeni, deoarece se vedea de la o poştă că e beat mort. Nemulţumit că nu-i luat în seamă, respectivul s-a ridicat în picioare, descoperind o înălţime apreciabilă, şi a prins să facă scandal. N-au trecut nici două minute şi din bucătărie s-a ivit un vlăjgan care, îndreptîndu-se ferm către turbulent, i-a ars un pumn în fălci. Atît de straşnic încît rusul a zburat (fără scaun, fireşte, deoarece mobilierul aparţinea localului de pe trotuar) în stradă. Deşteptat din buimăceala loviturii, rusul s-a ridicat de pe jos şi, clătinîndu-se tipic, s-a întors în local. Nu pentru a lua loc la masă, ci pentru a le răcni ospătăriţelor: Fascişti, nazişti!
Despre evrei poţi spune orice. Numai că sînt nazişti, nu! Totuşi, omul nostru n-a găsit, în puţul memoriei sale sovietice, decît această acuzaţie la modă în copilăria sa. În Uniunea Sovietică, mama Rusiei de azi, de unde venise, probabil, vlăjganul nostru, o astfel de acuzaţie îl trimitea pe adversar direct în lagăr. Cum ne aflam în Tel Aviv-ul de după Căderea Comunismului, şi nu în Moscova lui 1950, acuzaţiile rusului nu i-au înspăimîntat pe cei din cofetărie. Răcorit, totuşi, că le-o zisese el, acesta a ieşit din local şi-a luat-o hai-hui pe bulevard.
Un alt spectacol la fel de interesant mi-a fost oferit, tot pe gratis, la un restaurant de pe Arlozorov, tot din Tel Aviv. Era pe la prînz. Din propoziţia asta se înţelege că mă aflam la restaurant nu pentru a admira Capela Sixtină, ci pentru a mînca. Dar cum şedeam eu şi mă luptam să disciplinez, înfăşurîndu-le strașnic pe furculiţă, nişte spaghete zburdalnice, deodată am simţit în juru-mi o tăcere suspectă. Luam masa în partea de trotuar a restaurantului. Pînă atunci se foiseră pe bulevard, într-o parte şi-n alta, maşini, motociclete, autocare şi autobuze. Acum, deodată, bulevardul se pustiise. Am ridicat privirile, abandonînd temporar confruntarea cu platoul de spaghete. Nu eram singurul care se sesizase de schimbarea atmosferei. Şi de la mesele altor restaurante clienţii se opriseră din mîncat. În uşile prăvăliilor apăruseră, căutînd să-şi facă loc în faţă, proprietari, vînzători şi clienţi. Ospătăriţa mi-a risipit nedumerirea. Peste drum, pe străduţa ce se deschidea privirii mele, fusese descoperită o sacoşă lăsată pe trotuar. În Israel, un asemenea obiect pune în stare de alarmă întreg oraşul. O sacoşă lăsată pe trotuar, o valiză fără stăpîn pe peronul gării, o poşetă singuratică pe o tejghea sînt rapid suspectate ca purtătoare de bombe. E ceea ce se întîmpla cu amărîta de sacoşă ce părea a fi, judecînd după scorojeală, a unui emigrant. La cîteva clipe de la primirea telefonului (în Israel, oricine observă un astfel de bagaj fără căpătîi trebuie să sune la Poliţie), bulevardul a fost blocat de maşini blindate, militari înarmaţi pînă-n dinţi, automobile ale Poliţiei. Dintr-un soi de microbuz au descins nişte zdrahoni ce păreau a fi blindate pe două picioare. Respectivii au așezat pe pavaj cu mișcări delicate un roboţel care, odată văzut în aer liber, s-a pus în mişcare spre sacoşa singuratică. Dovedind un curaj nebun, explicabil poate şi prin natura metalică a creierului său, roboţelul s-a apropiat de sacoşă, a deschis-o şi a început să scoată din ea şi să azvârle afară tot ce găsea înăuntru: O pereche de izmene, o cratiţă trecută de prima tinereţe, un pulovăr ros în coate.
Pentru a fi şi mai convingător, roboţelul a ridicat sacoşa cu mînuţele sale metalice şi a scuturat-o zdravăn, ţinînd-o cu gura-n jos. Asigurat că nu era nici o bombă, roboţelul a luat sacoşa şi a predat-o zdrahonilor care, în timp ce maşinuţa îşi risca viaţa, preferaseră să stea în capul străzii, la cîteva sute de metri distanţă. Cu asta incidentul a luat sfîrşit. Circulaţia a fost deblocată. Înainte de a mă întoarce la spaghetele buclucaşe, am aruncat o privire spre trotuarul pe care fusese descoperită sacoşa. Măruntaiele sale – izmenele, ciorapii – rămăseseră risipite pe pavaj. Cine ştie ce amărît le caută de zor prin oraş, după ce, beat fiind, uitase unde şi-a lăsat sacoşa!