Geometria numără, pe lîngă cerc, şi linia dreaptă. Plecînd de la acest adevăr elementar, a apărut, alături de consumarea priveliştilor prin rotire, şi consumarea prin mersul înainte şi înapoi. Nu mă voi referi la bine cunoscutele circuite cu autocarul din toate marile oraşe. Ele sînt de două feluri: circuite normale, cele în care călătorul stă în autocar şi se uită pe fereastră, întorcînd capul cînd la dreapta, cînd la stînga, după spusele ghidului, pînă leşină, şi circuitele aparte: cele care pun la dispoziţia turistului platforme înalte de cîţiva metri, fără acoperiş, de pe care călătorii pot consuma priveliştile umblînd cu nasul pe sus. Mă voi opri asupra circuitelor pe apele ce taie în două marile oraşe. La acest capitol, excelează, cum deja unii cititori au ghicit, Sena. Potrivit ghidurilor, călătoriile pe Sena fac obiectul unei concurenţe sălbatice între următoarele companii: „Ile-de-France”, „Bateaux Parisiens”, „Bateaux-Mouches”, „Vedettes de Paris”. Cea mai cunoscută e „Bateaux-Mouches”. Punctul de îmbarcare: Pont d’ Alma. După cum te ţine buzunarul, poţi lua un vapor pur şi simplu sau unul pe care se servește masa. Crozierele care oferă prînzul durează o oră şi 45 de minute. Pentru cină e nevoie de două ore şi 15 minute. Se înţelege de la sine că ţinuta e obligatorie. Aflat la Paris într-una din călătorii, mi-am propus să-mi împlinesc visul de a mă îmbarca pentru o croazieră organizată de compania Bateaux-Mouches. Cum însă habar n-aveam de diferenţele între companii, am apelat la principiul: ce-mi pică sub ochi. Aşa am ajuns ca, într-o duminică pe la două, aflat pe Pont Neuf, să mă iau după o săgeată indicatoare din lectura căreia am înţeles că, ascultînd-o, voi putea întreprinde o călătorie pe Sena. Am coborît o scară ce pornea din spatele statuii lui Henry IV şi m-am trezit pe o limbă de pămînt despre care mai tîrziu, cînd m-am uitat în ghid, am înţeles că e faimosul Square du Vert-Galant. Chiar de-aş fi vrut, tot nu mi-aş fi putut da seama în ce loc legendar picasem ca musca-n lapte.
Un anunţ electronic mă avertiza că mai sînt cîteva minute pînă la îmbarcare. Am luat la repezeală un bilet, l-am arătat unei cetăţene de treabă şi m-am trezit pe un vaporaş de care eram ferm convins că-i aparține firmei Bateaux-Mouches. Mai tîrziu, cînd am coborît pe mal, am descoperit în ghid că fusesem pe o ambarcaţiune a companiei Vedettes du Pont Neuf. Aşa se explică de ce pe parcursul călătoriei nu mi s-a dat nimic de mîncare. E drept, mulţi din jurul meu înfulecau celebrele pîini franţuzeşti de doi metri şi dădeau pe gît cutii de Coca-Cola. La întoarcere, mi-am dat seama că m-aş fi putut număra şi eu printre aceştia, dacă aş fi avut răgazul sufletesc de a arunca o privire în jur după ce mi-am luat biletul. Debarcaderul beneficia de chioşcuri de la care îţi puteai procura de mîncare, înainte de a face din călătoria pe Sena o îmbinare plăcută dintre satisfacţiile culinare şi cele estetice. Presupunînd, totuşi, c-aș fi luat măcar o baghetă, aş fi putut spune că şi Vedettes du Pont Neuf îți oferea o triplă ipostază: de călător cu vaporul, de halitor de mîncare şi de consumator de privelişti. Oricum, odată pus în mişcare, vaporul a declanşat turuiala unei ghide care, după ce s-a scuzat că e încă studentă la Turism, ne-a povestit o sumedenie de lucruri interesante despre clădirile de pe mal şi despre podurile pe sub care treceam. Şi fără ea însă aş fi aflat pe lîngă ce măreţe obiective treceam, deoarece, din nenorocire, pe vapor se urcase şi un grup de români. Dînd curs firii noastre comunicative, membrii grupului, răspîndiţi în toate punctele cardinale ale hardughiei, îşi strigau unul altuia amănunte despre obiectivele pe care le consumau pe burta goală.
Croaziera fără istorie
„Rîul Huangpu îşi are originea în lacul Dianshan, în partea de Vest a Shanghai-ului. El curge prin spaţiul aglomerat al oraşului şi apoi spre Est, pentru a întîlni rîul Yangtze, cu o lungime totală de 114 km. Portul Shanghai, cel mai mare port al Chinei, e construit de-a lungul rîului. O croazieră pe rîu asigură vizitatorilor nu numai bogata scenă a vapoarelor făcînd naveta încolo şi încoace pe rîu, a macaralelor urcînd spre cer şi a lacurilor mărginind amîndouă malurile, dar şi posibilitatea de a îmbrăţişa tabloul clădirilor înalte. Cînd vaporul întîlneşte Gura Wusong, unde rîul intră în Yangtze, vizitatorii pot descoperi urmele Fortăreţei Wusong, aparţinînd vechiului cîmp de luptă, faimosul Complex al fierului şi oţelului, denumit Baoshan, şi insula Chongming, cea de-a treia insulă ca mărime a Chinei, după Taiwan şi Hainan.”
N-am făcut altceva decît să transcriu din pliantul „Harta turistică a Shanghai-ului”,conţinînd, pe lîngă harta obișnuită, şi prezentarea cîtorva atracţii ale oraşului. Aşezarea printre acestea a croazierei pe rîul Huangpu ne avertizează că pentru chinezi numitul fluviu e un fel de Sena. Ca şi în cazul apei care străbate capitala Franţei, mană cerească pentru autorii de reportaje, deoarece le oferă posibilitatea de a spune, pentru a părea mai talentaţi, în loc de Paris, Oraşul de pe malurile Senei, băştinaşii chinezi s-au gîndit s-o exploateze în scopuri turistice. Textul de mai sus e menit a-i îmbia pe străini, contracost, fireşte, s-o ia pe malul apei pînă la locul îmbarcării pe vapor. E ceea ce am făcut şi eu în timpul celei de a treia călătorii în China. N-aveam nici un chef de fîţîiala pe rîu în sus şi în jos, mai ales că mare lucru nu se-anunţa pentru sufletul meu dornic de privelişti. M-am urcat pe vaporaş alături de ceilalţi membri ai delegaţiei de jurnaliști, dar mai ales de însoţitoarea din Shanghai, războindu-mă din greu cu somnul care-şi propusese, din cîte-mi dădeam eu seama, să nu-mi lase ochii larg deschişi pentru a asimila liric „bogata scenă” a vapoarelor şi macaralelor ori „tabloul înaltelor clădiri”. Fiind seară, de pe o parte şi de pe alta a rîului luminile te izbeau prin deşănţarea lor colorată. A fost unul din factorii care m-au ţinut treaz. Al doilea l-a reprezentat păcănitul numeroaselor ambarcaţiuni pe lîngă care treceam triumfal. Crucial însă pentru biruinţa mea asupra somnului a fost încercarea de a găsi în puţul plin al memoriei mele cum se spune pe englezeşte „Am putea bea o cafea?”. E o întrebare ce voiam s-o pun însoţitoarei. Cum n-am reuşit să-i găsesc varianta englezească pe tot parcursul excursiei, prea multe lucruri n-am ce să scriu despre faimoasa croazieră. Drept pentru care, mă şi grăbesc să pun punct: Punct.