1. Am început cu entuziasm micro-romanul lui Bohumil Hrabal Bambini di Praga.
Pe autor mi-l amintesc din capodopera Toba spartă, citită înainte de 1989, din care am reţinut zicerea:
Nu se poate trăi fără o gaură-n cap.
Mă dăduse gata atunci mecanismul umorului cehesc, tipic acestui popor în stare să se amuze şi în faţa unei cotropiri străine.
Ca şi la Haşek, părintele fondator al umorului cehesc, farmecul prozelor era dat de voioşia cu care personajele trăiau cele mai crunte necazuri.
Esenţa mecanismului de tip Haşek e dată de pălăvrăgeala personajelor.
Un fapt, fie el minor, scapără în personalitatea flecarului amintirea unei istorioare vesele:
Mecanismul Madelenei proustiene citit pe dos.
Primele pagini mă încîntă. Sub acoperirea societăţii de asigurare Sprijin la bătrîneţe, un grup de escroci călătoresc prin Cehia pentru a înşela cetăţenii Republicii.
Formula călătoriei prin realitate, folosită şi de Gogol în Suflete moarte, e pusă aici la lucru pentru a surprinde medii şi personaje felurite.
Fiecare dintre cei abordaţi de echipă are o ciudăţenie (un măcelar, de exemplu, citează din presocratici, în timp ce nevastă-sa, în stilul lejer cehesc, e gata să-şi ridice fustele în faţa unuia dintre escroci).
Întîlnirea grupului cu o victimă, care victimă nu e normală (sigur are o gaură-n cap!) face să apară cîteva pagini umoristice născute din descrierea ciudăţenilor celui întîlnit.
Cel întîlnit se apucă să povestească fel de fel de lucruri tîmpite.
Astfel, în stilul Haşek, micro-romanul zumzăie de comicării.
După mai multe pagini, mecanismul, acelaşi, devine obositor prin repetare.
Îmi dau seama că romanul poate să nu se mai termine niciodată.
Gaşca poate merge şi-n alte oraşe, unde poate întîlni şi alţi ciudaţi. Ciudaţii pot istorisi, la rîndu-le, zeci de întîmplări ciudate.
Întîlnesc în acest caz al lui Hrabal, slăbiciunea de fond a lui Gabriel Garcia Marquez.
Prozatorul columbian a descoperit prin Un veac de singurătate formula de succes a derapajelor halucinante de la real.
Formula devine ulterior mecanism pentru alte zeci de cărți, toate lăsînd impresia de monotonie a fantasticului.
2. De obicei, cînd mă apuc de un subiect, abandonîndu-l pe cel în curs, pe loc, fără nici o remușcare, pornesc în căutare de cărți cumpărate întîmplător și așezate sau chiar aruncate prin bibliotecă, de folos pentru noua cercetare.
Iată-mă vîrît pînă-n gît în subiectul Cubanezii în Angola. Pe măsură ce înaintez în plivirea lui îmi dau seama că e o trudă absolut inutilă. Ca autor aș publica studiul în Historia. Ca director al revistei nu l-aș publica în veci. Cine dracuʼ din România mustăriei de azi ar fi interesat să citească un studiu despre Angola?
Într-una din seri, la Găgești fiind, am urmărit Digi Tv. Acasă la București ar fi o performanță, deoarece la UPC, Digi 24 e la capătul telecomenzii, după baterie de canale în maghiară. Cine s-ar încumeta pînă la capătul telecomenzii ca să vadă un post la care nu se uită nici măcar angajații?
Acum însă, la Găgești, cum pe Akta, Digi 24 e un pic mai încolo de televiziunile de știri frecventabile, urmăresc la Jurnal o tipă de o seriozitate de frigidă care citește de pe prompter o știre despre Corupția din Nigeria.
Să fac infarct de rîs nu alta!
Nu stîrnește nici un zbenghi de interes la noi corupția din România, cum să crezi c-ar muri cineva să urmărească pînă la capăt o știre despre Corupția din Nigeria!
La fel și cu Angola.
Spre disperarea mea, nu găsesc în Biblioteca de acasă nici o carte despre Angola și, în general, despre Africa.
Nu mai e nici o îndoială.
Umblînd prin librării, nu mi-a trecut prin cap că mă voi interesa de Angola.
E drept că nici nu mi-a sărit în ochi vreo carte despre această țară.
Despre Angola, din cîte țin minte, s-a vorbit mult pe vremea lui Ceaușescu.
Totuși, să mă pici cu ceară și tot n-aș putea spune cu cine era Ceaușescu: cu MPLA sau cu UNITA.
Iau la rînd, dintr-un întreg dulap, Istoriile Secolului XX. Sîngerosul Război civil din Angola a durat între 1975 și 2002.
Imposibil să n-aibă parte de un capitol.
N-are parte, nu de un capitol, dar nici măcar de o pagină.
Ce înseamnă să fii o țară din Africa!
Istoriile Secolului XX consemnează pe cîte o pagină moartea lui Elvis Presley!
Trece cu vederea însă Războiul din Angola.
Subiectul e tratat în schimb cu generozitate în cărțile despre Fidel Castro.
Ca să vezi!
Dacă Regimul Cubanez n-ar fi intervenit în musacaua sîngeroasă din Angola, războiul civil din această țară nici n-ar fi existat pentru Istorie!