Cu un efort deosebit, cerut de ostilitatea pe care mi-o stîrnește cartea lui Seven Hassel, General SS, vîndută de coperta a IV-a ca fiind despre nemții de la Stalingrad (de asta m-am și apucat de ea, altfel n-aș fi citit-o în veci), strînsură de clișee tipice prozei despre militari, cu întîmplări virile și limbaj de cazarmă, ajung cu lectura la pagina 18, unde dau peste o situație imposibil de crezut în democrație:
Ciorovăiala editorului cu autorul.
Situația, des întîlnită în comunism, regim grijuliu ca noi, cititorii, parcurgînd o carte străină, să nu ne lăsăm infectați cu ideologie dușmănoasă, consta în plasarea unei note de subsol menite a prezenta punctul de vedere al editurii în răspăr cu cel al autorului tradus la noi.
Iată însă procedeul ivit și în cazul unei cărți străine traduse la noi și publicate în 2016 la Nemira, ca a patra ediție oferită de editură.
La un moment dat, luînd seamă la rostirea subofițerului fanatic Julius Heide – Acuși cucerim bucata asta de fluviu, și, direct la Moscova! – personajul narator afirmă:
„Comandantul Armatei a VIII-a Italiene a cerut Înaltului comandament german ca trupele sale să intre primele în Stalingrad. Steagul italian era cel care urma să fluture deasupra uzinei «Octombrie Roșu», dar uite că italienii au ajuns să se certe cu românii, care și ei voiau să fie primii.”
La finele acestei păreri, indiscutabil aparținînd unui idiot, pentru că Seven, personajul narator e un idiot, și asemenea camarazilor săi o butelcă de carne, fără creier pe post de dop, redacția, prin traducător, pune un 1, numărul unei note de subsol, pentru a-i da replica bașbuzucului neamț:
„Inexact. Armata a VIII-a Italiană și Armata a III-a Română, ambele făcînd parte din Grupul de Armate B, se aflau mult la nord de Stalingrad, iar Armata a IV-a Română, sensibil mai la sud. În Stalingrad și zonele limitrofe a luptat doar Armata a IV-a Germană sub comanda mareșalului von Paulus.”
Indiscutabil, traducătorul are dreptate.
Întrebarea e dacă avea vreun rost să polemizeze cu părerile neamțului din roman?
Din toate punctele de vedere, inițiativa editurii e o prostie.
a. General SS e un roman, nu un studiu academic de Istorie. Un roman de formulă subiectivă, în care trăirile, opiniile, limbajul, viziunea asupra lumii e cea a eului narator. A polemiza cu părerile eului narator dintr-un roman de formulă subiectivă e ca și cum ai polemiza cu o mîță, pentru că nu dă bună ziua cu voce tare. Părerile, inclusiv cele deșucheate, intră în viziunea eului narator asupra lumii, ca fapt caracterizant, alături de limbaj, ba chiar și de mărimea frazei.
b. General SS e o carte de o rar întîlnită neghiobie cînd vine vorba de personaje. O carte de consum, de aeroport, zic eu, bună atît pe timpul zborului, cît și în sala de așteptare, dacă decolarea avionului întîrzie. Cum să pui la punct personajul narator în chestiunea prezenței noastre la Stalingrad? Romanul pășește mult alăturea de realitate (a se vedea gogomăniile din descrierea asaltului asupra Octiabr Red) pentru a nu te face de rîs încercînd să-l pui la punct pe autor prin raportare la realități.