Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 216, anul II, joi, 11 martie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Nu ştiu cum se face, dar mai tot ce se întîmplă la noi în politică devine rapid enigmă. Acest proces de transformare a normalului în mister a lovit şi un fapt petrecut în ultimul timp: iniţierea moțiunii de cenzură împotriva guvernului Văcăroiu. Pe seama acestei inițiative s-au făcut fel de fel de scenarii. S-a vorbit de o capcană întinsă de Cotroceni Opoziției. Ca de obicei, domnului Ion Iliescu i s-au presupus abilităţi malefice. Potrivit acestui scenariu, Opoziția e împinsă din umbră să depună moţiunea de cenzură pentru ca, aceasta căzînd, guvernul Văcăroiu să iasă şi mai puternic. Circulă, în acelaşi timp, şi un alt scenariu. Potrivit lui, iniţierea moţiunii se bucură de sprijinul ascuns al dlui Ion Iliescu. Preşedintele ar dori înlocuirea guvernului actual cu un guvern de coaliție, mult mai corespunzător eforturilor sale de a se reabilita în ochii Occidentului.
Aceste scenarii, ca şi altele, pleacă de la o premisă hazardată. Aceea că Opoziția crede într-o victorie. După opinia mea, Opoziția nu se poate iluziona asupra acestui lucru. Sînt sigur că ea îşi dă seama de un adevăr indiscutabil: moțiunea n-are nici o şansă să obţină majoritatea necesară. Experienţa de pînă acum ne arată că în ciuda unor divergente, atît în interiorul partidului de guvernămînt, cît şi între acesta şi aliații săi parlamentari, cînd bate ora opțiunii decisive, a lui care pe care, majoritatea reacţionează ca o maşinărie bine pusă la punct. Aşadar, nu pentru a răsturna guvernul Văcăroiu trebuie să iniţieze Opoziţia moţiunea de cenzură, ci pentru altceva, mult mai important la ora actuală, atît pentru Opoziție, cît şi pentru întreaga noastră viaţă politică. Cine a urmărit ultimele mişcări ale guvernului Văcăroiu nu poate să nu observe că principala lor caracteristică rămine echivocul. Geniul dlui Ion Iliescu rezidă în extraordinara sa capacitate de a scăpa printre degete. În toate marile momente ale ultimilor trei ani, dl preşedinte n-a avut o poziție publică fermă, categorică, lesne identificabilă politic. Acest echivoc fundamental i-a dat posibilitatea să se schimbe rapid, în funcție de dinamica evenimentelor. Lipsind anterior o atitudine publică limpede, nimeni n-a putut reproşa dlui preşedinte că şi-a schimbat opiniile. Domnia-sa ar fi putut răspunde că aceste opinii le-a avut şi înainte.
Această tactică pare a fi îmbrăţişată şi de guvernul Văcăroiu. Gesturile şi declarațiile premierului nu pot fi prinse într-o formulă politică. Programul de guvernare, de exemplu, e de toate felurile. Şi de dreapta, și de stînga, şi de centru. El oferă astfel cabinetului Văcăroiu excepţionala posibilitate s-o ia, în perioada următoare, încotro bate vîntul. Va bate vîntul dinspre stînga? Guvernul o va lua la stînga. Nimeni nu-i va putea reproşa că s-a abătut de la program. Acesta conține numeroase elemente de stînga. Va bate vîntul dinspre dreapta? Guvernul o va lua la dreapta. Programul are suficiente elemente de dreapta pentru ca guvernul să nu fie criticat că nu şi-a respectat platforma politică. Îmbrățişarea acestei tactici a echivocului explică, printre altele, refuzul guvernului de a cere un vot de încredere. E limpede că guvernul nu se teme de o cădere. El se teme de altceva, mult mai important. Și anume, de identificarea sa politică. Supunînd Programul la vot, s-ar da Opoziţiei posibilitatea de a se delimita. Şi o delimitare prin vot dinspre dreapta ar însemna fatal identificarea Programului ca fiind de stînga. Dat fiind refuzul guvernului de a cere acest vot, moţiunea de cenzură inițiată de Opoziţie ar aduce cu sine această delimitare necesară. Ar fi limpede pentru toată lumea că Programul guvernului nu e de dreapta. Și că Opoziția are un alt program, pe care îl propune drept alternativă.
Aceleiaşi tactici a echivocului îi aparţine şi refuzul guvernului de a-şi asuma răspunderea pentru Program şi, prin aceasta, pentru consecinţele sale în viața social-economică. Dacă guvernul l-ar supune votului de încredere, ar fi limpede pentru toată lumea că, în cazul unei grave crize, întreaga responsabilitate ar cădea asupra lui. Altfel, guvernul poate spune în orice moment că Programul a fost asumat şi de către Opoziție. Că şi aceasta e responsabilă pentru efectele sale dezastruoase. Moțiunea de cenzură ar da Opoziției posibilitatea de a evita această situație. Populației i-ar fi clar că Opoziţia n-are nici o răspundere. La vremea prezentării Programului, ea a votat împotrivă. E unul din argumentele, numeroasele argumente pentru ca Opoziţia să inițieze moţiunea de cenzură. Chiar conştientă fiind că nu va avea sorți de izbîndă.
