„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Mulți lideri comuniști români erau ziariști

1. Am descoperit azi-noapte, în cadrul amplei Operațiuni Ordine în dulapuri! o tonetă de fișe din studiul despre Cultul lui Carol al II-lea, Lingușirea cu sclipici. Ca și în cazul fișelor la Istoria literaturii proletcultiste, mă întreb cînd și cum le-am scris, mă întreb mai ales de ce n-am dus pînă la capăt cartea asta, cum de altfel ar fi musai să mă întreb de ce n-am dus pînă la capăt numeroase alte tentative de a scrie o carte despre ceva. Ar trebui, poate, să mă opresc din orice altă întreprindere, gen amenajarea ogorului, pentru a putea, pînă la finele vieții, să dau gata măcar o parte dintre lucrările începute și neterminate, în stil românesc Meșterul Manole.
Ar trebui.

Pînă atunci să notez c-am terminat La Borna 203, cartea lui Alexandru Jar despre veghea antitoistă de la Granița cu Iugoslavia, observînd încă o dată că Alexandru Jar, cel ales de Dej ca să strivească Dezghețul românesc, n-avea talent nici măcar de scriitor proletcultist.

2. De dragul lui Trump am citit și broșurica Le Petit Trump, încropită de niște francezi fani ai lui Hillary Clinton. Textele, fragmente din zicerile președintelui ales în diferite împrejurări, se vor ilustrarea tezei că e vorba de un bufon, un măscărici, un actor de stand up comedy și nu de un minim politician. Alcătuirea s-a vrut ceva umoristic sub semnul credinței că Trump nu va fi desemnat candidat la președinție de către Republicani. Ceva în genul compunerilor senzaționaliste de tabloide, menite a prezenta, pe lîngă candidați serioși, și candidați pitorești, cei care fac sarea și piperul oricărei confruntări electorale din democrație. Între timp Donald Trump a ajuns președinte al SUA. Întreprinderea franțuzilor nu mai poate fi văzută altfel decît serios. Și, serios văzînd-o, ceea ce s-a vrut exemplificare a unui măscărici apare ca o suită de momente dintr-o campanie electorală profesionistă, încheiată cu o victorie asupra adversarului prin surclasarea acestuia. Citind-o astfel, dar și cu tăria de a nu ține cont de finalul care schimbă sensul faptelor de pînă acum, potrivit legii husserliene, m-au surprins multe replici ale împricinatului care nu erau fantezii, ci dimpotrivă, lucruri reale. Altfel spus, privite de pe pozițiile lui political corectenness, multe spuneri de ale Trump oripilează ipocrizia de tip cuconiță, cea prin care doamna se fandosește cu grija față de dulăii de pe stradă, dar, în schimb, își lasă soțul să mănînce la restaurant. Donald Trump a revoluționat comunicarea publică plecînd de la realitatea făurită de Internet. Pe Internet, milioane de oameni vorbesc așa cum simt și nu așa cum trebuie. S-a creat astfel o prăpastie între zicerea la televizor și zicerea pe Internet, tot mai mult o zicere între patru ochi. Alegătorul, beneficiar al sincerității de pe Internet, își face cruce văzînd că la televizor negrilor li se spune afro-americani, în timp ce toți oamenii, inclusiv politicienii, în particular, le spun negri. De altfel, chiar negrii își spun între ei negrule!

3. Manuscrisul de Istorie a proletcultismului invocă la un moment dat poezia Agnita Botorca de Gheorghe Zaharia. Articolul, semnat de actorul Mihai Popescu, a apărut în Scînteia din 5 iulie 1948. Am neapărată nevoie să transcriu poezia, tratată de actor mai ceva ca Luceafărul lui Eminescu. În sufragerie, mai precis între peretele dinspre holul băii și dulapul adăpostind, ca o tejghea, cărțile mele, deși nu le cumpără nimeni, se află trei colecții, vîrîte într-un sac de plastic, legat cu scotch la gură: Scînteia pe 1948, Contemporanul pe 1948, numărul festiv dedicat aniversării Universului. Scînteia e într-un hal fără de hal. Cînd o scot, trebuie să am mare grijă să nu se destrame pe covor. Reușesc s-o pun pe biroul din sufragerie și încep s-o răsfoiesc. Pisoiul, care s-a înfățișat deodată, socotind că-i rost de ceva amuzament, s-a suit pe scaun și, ori de cîte ori mișc foaia dintr-un colț, îmi arde cîte o lăbuță.

Poezia cred să fi fost publicată la Suplimentul cultural duminical, dat luni, și constituit din două pagini. Pentru a ajunge la fiecare ediție a Suplimentului, mă văd obligat să parcurg și celelalte pagini. Îmi atrag atenția numerele scoase cu prilejul alegerilor din 28 martie 1948, cele care au instaurat, cel puțin din punct de vedere constituțional, regimul de democrație populară. Scînteia mai e un ziar modern, atrăgător ca formă, chiar dacă conținutul e revoluționar. N-a venit încă vremea imitării surorii mai mari Pravda, despre care a scris Sorin Toma în Memoriile sale. De exemplu, procentajele parțiale, zdrobitoare pentru Frontul Democrației Populare, noua coaliție sub care se ascunde PCR – 91% prezență, 90,8% din voturi date FND – sînt plasate de ziar chiar sub titlu, cu cifre de o schioapă și portretul lui Dej în stînga. Pe lîngă asta, scanez în vederea ilustrării, fotografii surprinzîndu-i pe Camil Petrescu primind ștampila de vot (marele scriitor e undeva la coadă, în spatele unei femei curățele) și pe Lucia Sturdza Bulandra ieșind din cabina de vot. Sînt exemple de vioiciunea ziarului, încă ecou al presei interbelice. Scanez și fotografia intitulată Sărbătorirea ziariștilor aleși în Marea Adunare Națională, instantaneu decupat de la masa colegială oferită la Athenee Palace de Comitetul SZP ziariștilor deputați de tip nou. Cu acest prilej aflu că sînt ziariști: Iosif Chișinevschi, Miron Constantinescu, Octav Livezeanu, Ion Pas, Leonte Răutu, Mihail Florescu, Zaharia Stancu, Sorin Toma, Al. Buican, Mihail Roller, Maior Ieremia și Ion Felea. Mai toți șefi politici. Îmi atrag atenția fotografiile de prima pagină din numărul care se ocupă cu Ziua alegerilor. În stînga sus, o fotografie sub care e tipărit, Ieșind de la vot, dr. Petru Groza și tov. Gh. Gheorghiu Dej trec prin mulțimea de muncitori care-i ovaționează frenetic. Pe partea dreaptă, prima fotografie e astfel explicată, Prof. dr. C.I. Parhon, președintele Prezidiului Provizoriu al RPR, dă mîna cu alegătorii, și mai jos, o a doua explicată lapidar Tov. Ana Pauker votează. Cu o minimă atenție sesizăm raportul de forțe în PMR. Deși Dej e prim secretar al partidului, Ana Pauker e publicitată singură, fără un motiv real în componența Conducerii.