E zece noaptea.
O tăcere deplină s-a instalat peste Găgești-Deal unde vin din cînd în cînd pentru a-mi încărca bateriile. Nu mai e mult și dinspre Măgură vor venii, stins ca și cum și-ar da ultima suflare, sunetele de clopot de la Schitul din Valea Seacă. Dacă ridic privirea văd departe în vîrful Măgurii luminița de veghe a observatorului.
E zece noaptea.
Ora cînd Nas-Rupt cum îi spun eu motanului din vecini, plin de scaieți și purici, gata de bătaie în orice clipă, își face apariția în ogradă.
De ce la ora asta?
De cîte ori ajung la Găgești Deal mă întreb și de fiecare dată nu găsesc un răspuns.
Mă mulțumesc să dau din mînă a concluzie hegeliană.
Mîțele rămîn pentru mine un mister abisal, imposibil de dezlegat de om.
Cînd deschid ușa casei bătrînești pentru a merge în chioșc, dau de el stînd în coadă și deschizînd gura a mieunat cerșetoresc. E mai mult decît curios că și motanii cei mai nesuferiți, ca, de exemplu Tzontzy, au același mieunat jalnic de ființe neajutorate ca și pisicile delicate, care-și duc veacul prin grădinile din jurul blocului în care stau.
Dacă o iau spre chioșc, Nas-Rupt se ridică și mă însoțește cu un pas energic, ostentativ, să-mi arate că e și el bun la ceva: Să meargă cu mine pînă la chioșc, de exemplu.
Din cîte-mi dau seama e un obicei pisicesc larg răspîndit. Tzontzy face asta nițel diferit. Cînd ies din bucătărie pentru a merge în birou se ridică de pe podele, unde a stat pînă atunci tolănit, mai ceva decît domnița leneșă de pe canapea, din poezia lui Tudor Arghezi, și o ia înainte. Nu mărește pasul, nu fuge. Pășește astfel încît să lase impresia că e pentru mine un antemergător, ca să nu spun un far călăuzitor.
Deschis ușa chioșcului și-l invit înăuntru pe Nas-Rupt.
Face cîțiva pași, se oprește, prudent, dă se întoarcă, dar în cele din urmă se răzgîndește și intră în chioșc.
După o raită scurtă, ca și cum ar arunca o privire, se așează în fața ușii, ca să-i dau drumul afară.
*
Nas-Rupt și-a luat inima-n dinți și-a intrat în casă. Clonț! face ușa în urma lui, închisă de o pală de vînt. Nas-Rupt încremenește a spaimă.
Situație nouă, capcană nouă!
Ce face într-o asemenea împrejurare, mai ales dacă este pisică? Nas-Rupt se îndreaptă spre bucătărie, dar nu coboară cele două trepte pînă la podeaua bucătăriei, mai jos decît cea a sufrageriei. Se oprește în prag, se întoarce spre ușă și prinde a miorlăi jalnic. Se dă de ceasul morții ca să scape din capcană după ce a trăit pe pielea lui învățătura Curiozitatea omoară pisica.
*
Una dintre miorlăite pîndește deschiderea ușii de la bloc pentru a o zbughi în sus pe scări, pînă la ușa apartamentului nostru. Înțeleg de la soție că viața Miorlăitei s-a complicat. Ea și grăsanul de motan își au reședința în apartamentul din blocul de lîngă noi. Spre deosebire de Țonțu, care se mulțumește să se uite afară de la înălțimea pervazului sau a balconului, fără nici cel mai mic imbold de a ajunge pe-afară, Miorlăita și Grăsanul stau toată ziua pe stradă. Noaptea se retrag în apartament. Stăpîna – mă informează soția – s-a îmbolnăvit grav, în ultima vreme și nu se poate ridica din pat.
O soluție salvatoare ar fi s-o luăm pe Miorlăita la noi.
Așa ceva e imposibil.
Țonțu n-ar lăsa-o în veci să intre în casă.
Recent, pe geamul de la balcon, deschis, a intrat o pisicuță albă. Soția i-a dat de mîncare. Cînd a văzut asta, Țonțu să crape de furie nu alta. A trebuit să-l înșface de grumaz și să-l ducă afară din balcon. Cît timp pisicuța a stat pe balcon, mai precis cît timp a mîncat din boabele date de soție, Țonțu s-a zbătut să intre, gata să spargă geamul ușii cu capul.
*
Cei doi – Tzontzy și Motty – diferă și prin felul în care-și țin coada. Motty umblă cu ea pe sus, ca o mașină militară nemțească prevăzută cu antenă. Tzontzy o ține în jos. Coada lui Motty e țeapănă. A lui Tzontzy se mișcă într-una.
*
Cu chiu cu vai, soția a reușit s-o aducă pe Tituț în balcon. Deși Tituț nu vorbește, Doina și-a dat seama de ce refuză să vină în balcon: O deranjează Motty, alintat și Motilică.
Motilică, pisoiul cu ochii verzi, se definești prin băgăcioșenie.
De cum apare Tituț în balcon se duce la ea și o atinge cu laba. A joacă. Lui Tzontzy, și el tînăr, îi place chestia asta. Dă și el cu laba. Lui Tituț nu-i place. E bătrînă și astfel de copilării o scot din sărite.
Pentru a-i face pe plac, soția a scos pe Motilică de pe balcon și a închis ușa cu cheia. Măsura a fost luată pentru ca Tzontzy să nu deschidă ușa prin atîrnare de clanță cu toată greutatea. Tituț s-a suit în coșulețul lui Motilică și doarme fără griji.
Cei doi – Tzontzy și Motilică – se aleargă prin apartament.
Din cînd în cînd Tzontzy se suie pe dulap ca s-o vadă pe Tituț.