În 1985, Culai P. Cunea, profesor de Istorie în apropierea pensiei, hotărî să întocmească monografia comunei Vintileasa. Se apucă, deci, s-o scrie, răscolind prin arhivele primăriei, prin podul şcolii, ba chiar şi prin casele oamenilor, care se speriară rău, crezînd că a început o nouă colectivizare. Pe măsură ce lucra, tot mai multe goluri din istoria satului i se conturau fatal. Ca să le umple, începu să umble prin Vintileasa, întrebînd bătrînii, dar nici ei nu-şi aminteau prea mare lucru.
Ce făcuse satul în timpul războiului din 1916? Dar în timpul răscoalei din 1907?
Fără să dispere, se adresă, Muzeului judeţean de Istorie, dar, peste cîteva săptămîni, primi de acolo o adresă în care se spunea că Pitagorica Istratus, de care vă interesaţi dumneavoastră nu e în fondul Muzeului nostru. Vă promitem că în cazul în care ea va fi achiziţionată, vă vom înştiinţa de urgenţă. Scrise şi la Muzeul Naţional de Istorie, dar de acolo nu veni nici un răspuns. Primi, în schimb, un plic lunguieţ, cu tăietura severă, de la un Institut de studiere a monografiilor săteşti din Colorado, în care i se oferea, contra cost, o bursă de studii pe un an de zile în America.
Cum nu avea documente, începu să inventeze şi, curînd, unele momente istorice căpătară în Monografia sa o desfăşurare fantastică. Se spunea, de exemplu, la capitolul V, Istoria contemporană şi Vintileasa, că în 1916, linia frontului trecea exact prin mijlocul satului. O linie lată de vreo cîţiva metri, trasă cu var, de o parte şi de alta a ei stînd nemţii şi românii. Nemţii jucau, în timpul liber dintre două lupte, fotbal, şi deseori mingea cădea dincolo de linie, în frontul românesc. Şi atunci, ai noştri puneau mîna pe ea, dar n-o furau cum te-ai fi aşteptat, ci, dimpotrivă, le-o dădeau nemţilor peste linie, schimbînd cu acest prilej cîteva cuvinte paşnice. Numai o dată, scria Monografia, un oltean din Tîrgu Jiu, prinzînd mingea, i-a ars un şut puternic, de s-a dus departe, în spatele linilor nemţeşti, c-au trebuit să alerge după ea cotropitorii pînă le-a ieşit sufletul. A fost – preciza lucrarea – o contribuţie decisivă la Victoria de la Mărăşeşti.
Un capitol important al monografiei era consacrat răscoalei de la 1907. Oricît se străduise Culai P. Cunea, nu găsise nici un document care să ateste participarea satului la o eventuală răscoală. Bătrînii nu-şi aminteau să fi fost aşa ceva. N-ar fi avut împotriva cui să se răscoale, dat fiind că pe o sută de kilometri în jur n-ai fi găsit boieri nici să dai cu tunul. Copiii în schimb, toţi pionieri fruntaşi, îşi aminteau. La 1907 – spuseseră ei, cînd Culai P. Cunea îi întrebă, la ora de Istorie despre celebra Răscoală– ţăranii săraci din Vintileasa s-au ridicat împotriva asupririi moşiereşti şi au dat foc conacului. A venit însă Armata burghezo-moşierimii, care a ras satul de pe faţa pămîntului şi-a produs multe victime nevinovate în rîndul ţăranilor din sat.
Disperat, Culai P. Cunea se apucă într-o noapte să scrie despre Răscoala de la 1907 în Vintileasa. Rezulta că în Vintileasa răscoala fusese paşnică, un model pentru toate satele de rezolvare pe cale paşnică a diferendului cu boierul. O delegaţie a ţăranilor, condusă de Gheorghe Istrate, bunicul lui Culai Istrate, actualul director al şcolii, dusese îndelungi tratative cu reprezentanţii boierului, în urma cărora ţăranii cîştigară o parte din moşie. Evident, acordurile încheiate n-au fost respectate după înăbuşirea răscoalei, boierul luîndu-şi partea de moşie înapoi şi arestînd pe foştii membri ai delegaţiei ţăranilor.
Cel mai greu capitol se dovedi capitolul numărul 7, „Oameni de seamă din comuna Vintileasa”. Culai P. Cunea nu ştia să bată la maşină, astfel că timp de o jumătate de an bătu cu un deget, fără să dispere, la maşina de scris a Consiliului Popular, cîteva zeci de scrisori adresate posibililor oameni de seamă ai comunei Vintileasa. Scrisoarea tip, avizată favorabil de preşedinte la Consiliul Popular înainte de a fi pusă la poştă, suna cam aşa:
Mult stimate consătean
Îmi revine nobila sarcină ca cetăţean al comunei Vintileasa şi ca profesor de istorie (activitate ce mi-o desfăşor în această frumoasă regiune de la poalele Dealului) să întocmesc monografia comunei Vintileasa, lucrare ce încearcă să umple un gol de mult resimţit în ceea ce priveşte cunoaşterea trecutului îndepărtat al comunei noastre şi evoluţia ei pînă în zilele noastre.
Lucrarea cuprinde 9 capitole principale şi se află aproape de stadiul final.
În capitolul 7 „Oameni de seamă ai comunei Vintileasa”, vrem să fixăm cîteva portrete ale unor personalităţi din trecut şi de astăzi, printre care vă număraţi şi dv. printre ce fac cinste ţării şi satelor natale din cadrul comunei.
În această idee, vă rugăm să ne trimiteţi o scurtă autobiografie cu aspecte concrete din activitatea d-v, lucrare de stat, lucrări ştiinţifice, publicaţii care au apărut sub semnătura d-v şi o poză recentă alb-negru (18×24 cm) sau de care aveţi pentru redactarea acestui capitol.
Cu rugămintea arzătoare să trimiteţi aceste acte atît de importante pentru noi cît mai urgent, vă mulţumim şi vă dorim succes în activitatea d-v.
Vintileşenii vă respectă
Cu stimă
Culai P. Cunea
Comuna Vintileasa
Culai P. Cunea nu primi nici un răspuns. Abia după Revoluţie, cînd se deschiseseră Arhivele Securităţii, află că scrisorile sale fuseseră interceptate de un ofiţer, fiu al satului, care le desfăcea pentru a vedea dacă nu-i era adresată şi lui una, ca Om de seamă al Vintilesei.
Și de ciudă că nici una nu i se adresa, nu mai trimise nimic mai departe.