Cum m-a speriat un indicator
Pentru a ajunge de la Ghent ( în flamandă), Gand ( în fraceză) la Waterloo, mai precis la Memorialul 1815, spectaculos reconstruit pentru Bicentenarul din 2015, la un moment dat GPS-ul îmi ordonă s-o iau pe Ro, şoseaua de centură a Bruxellesului.
Memorialul se afla pe Route du Lion.
Voi intra pe Route du Lion venind dinspre Bruxelles, dinspre Wellington, cum s-ar spune, spre deosebire de Napoleon care a venit dinspre Paris, prin Charleroi.
Pe Ro, în aşteptarea măreţei indicaţii GPS-iste de a o lua pe o anume ieşire, la dreapta, îmi sare în ochi indicatorul:
Spre Molenbeeck.
Spre Molenbeeck!
Tresar neliniştit doar la gîndul c-aş putea s-o iau spre Molenbeeck! Molenbeeck e cartierul din care au plecat cele două atacuri teroriste. Unul la Paris şi unul la aeroportul din Bruxelles. După explozia de la aeroport, presa Lumii Mari s-a năpustit asupra cartierului Molenbeeck din Bruxelles.
Ca de obicei, presa noastră a făcut copy-paste.
Imaginea făurită de media e înfricoşătoare:
Un cartier al fundamentalismului islamic, al terorismului, un cartier în care e recomandat să te duci doar dacă eşti însoţit de un batalion din forţele speciale.
Definit printr-un pronunţat spirit de aventură iresponsabilă, eram tentat să mă opresc după vizita la Waterloo, la Molenbeeck.
Nu o puteam face fără soţie.
Cum şi ea ştia imaginea din media a cartierului, n-am îndrăznit să-i propun un popas.
Ar fi fost ca şi cum i-aş fi propus să ne aruncăm dintr-un avion în plin zbor!
M-am mulţumit să mormăi senzaţionalist:
– Uite Molenbeeck!
Doar atît!
Duminica următoare, m-au vizitat la Ghent fiica – Ioana, împreună cu familia.
I-am zis de Molenbeeck.
– Molenbeeck?! s-a mirat ea retoric. Ce-i cu Molenbeeck?
I-am răspuns invocînd indicatorul văzut pe Şoseaua de Centură.
Molenbeeck, unde s-au cuibărit teroriştii!
Molenbeeck unde stăpînesc fundamentaliştii islamici!
– Stai liniştit! mi-a zis Ioana. Noi locuim în cartierul Koekelberg, la hotarul cu Molenbeeck.
Koekelberg e un cartier de români.
Molenbeeck e unul de arabi.
Molenbeeck e un cartier ca toate cartierele bruxelleze. Cu săraci şi bogaţi, cu străzi modeste şi cu străzi de lux.
În Koekelberg am fost jefuită de nişte români, care au intrat în casă şi mi-au luat laptopul de cîteva sute de euro, laptop fără preţ pentru mine deoarece aveam fişierele unei munci de 20 de ani!
Dacă vrei, vino la Bruxelles şi mergem să bem o cafea în Molenbeeck!
M-am gîndit atunci, faţă-n faţă cu o nouă probă de realitate paralelă cu realitatea pe care o crează media:
Cam aşa se întîmplă şi cu România.
Cetăţeanul occidental e convins de media că-n România se trăieşte ca-n Evul Mediu!
Semnalarea unui nou născut
Obiectivul turistic cel mai publicitat din Ghent (Flandra) e Gravensteen (în flamandă), Chateau de Comtes, în franceză, Castelul Conţilor, în română.
Lîngă el se află Piaţa Sint-Veerle, în flamandă, Saint-Veerle în franceză, Sfîntul Veerle în română.
Între 1407 şi finele secolului al XVIII-lea, Piaţa a fost locul execuţiilor capitale.
Asta deoarece în Castel se afla Curtea de Justiţie.
Piaţa era singurul loc de pedepsire a celor care contrafăceau mărfurile.
Sancţiunea supremă consta în aruncarea condamnatului într-un butoi cu ulei în clocot.
Pentru că un acuzat nu putea fi condamnat dacă nu mărturisea (moda a fost preluată cu fast de Stalin în anii ’30). Curtea beneficia de cele mai sofisticate instrumente de tortură, menite să smulgă confesiuni.
Azi, sălile care expun aceste instrumente sînt punctul de atracţie turistică al Castelului.
Prin amintirea grozăviilor care se petreceau în această piaţă se explică textul în trei limbi (flamandă, franceză şi engleză) de pe un panou din marginea Pieţei:
„Felinarele din Piaţa Sint-Veerle sînt legate la maternităţile din oraşul Gand. De fiecare dată cînd lumina lor clipeşte lent, un copil s-a născut.
Această operă e dedicată nou-născuţilor şi tuturor copiilor născuţi azi în acest oraş.
Opera lui Garutti din Piaţa Sint-Veerle e o reflecţie asupra Istoriei Castelului Conţilor şi a Pieţei Sint-Veerle care au fost cîndva cadrul execuţilor şi deci, al morţii.
Azi, aceste locuri sînt cadrul naşterii, al unei vieţi noi”.
Ai nati Oggi e creaţia artistului italian Alberto Garutti, din 1948, şi constă în 7 felinare de iluminat de un tip aparte, inscripţia care lămureşte locul şi o instalaţie prin care, cînd apare un nou-născut, cei de la maternitate apasă pe un buton.
Lumina dă seamă de eveniment timp de jumătate de minut clipind ritmic.
Astfel de instalaţii sînt şi în alte oraşe din lume: Bergamo, Moscova, Istanbul.
Despre instalaţie mi-a vorbit, chiar din prima seară a popasului, proprietara aparthotelului din Ghent, la care am închiriat camera pe Booking.com, cam fără să ştiu că voi avea onoarea unei întîlniri cu o compatrioată.
Tînăra proprietară a făcut facultatea la Ghent, s-a căsătorit aici cu un flamand şi, cu un împrumut la bancă, a lansat afacerea cu aparthotelul, premiată de Tripadvisor.
Ca orice călător în străinătate, ori de cîte ori ajung undeva, nu-mi găsesc liniştea pînă nu dau gata toate inutilităţile costisitoare şi obositoare oferite turiştilor.
Se înţelege că n-a fost zi de stat în Ghent în care să nu merg în Sint-Veerle, doar doar voi surprinde lumina pîlpîind.
Nu s-a întîmplat asta niciodată.
Ghidurile m-au liniştit.
Nu e vorba de noroc, ci de realitate.
Rata naşterilor în Flandra e cea mai mică din Belgia!
Cum se joacă de-a negustoreala urmaşii foştilor negustori
Ce fac flamanzii duminica dimineaţa?
Merg la plajă?
Se plimbă în sus şi-n jos pe Strada Mare?
Trebăluiesc prin casă sau prin grădină?
Nu, şi iar nu.
Flamanzii fac shopping.
Nu prin magazine. Cu excepţia buticurilor de suveniruri, magazinele sînt închise duminica în Flandra.
Duminica, flamanzii fac shopping în tîrgurile stradale.
Lîngă Biserica Sint-Jacobs (în flamandă), Saint-Jacques (în franceză), Sfîntul Iacob (în română) se află o mică piaţetă Bij Sint-Jacobs.
În fiecare duminică dimineaţa locul e interzis circulaţiei pentru a se putea desfăşura o Piaţă cu de toate, excepţie făcînd produsele alimentare: cărţi, discuri, sfeşnice, haine, gramofoane.
Un panou simpatic ne face dezvăluiri capitale despre Întîmplarea de acolo.
Un tip a cărui funie ruptă din jurul gîtului ne sugerează un scăpat ca prin minune de la moarte prin spînzurare ţine în braţe un carton din care rezultă că vineri, sîmbăta şi duminica, de la 14, se desfăşoară acolo un Marché au puces, cel mai vechi de acest gen din Belgia.
Site-ul intitulat Brocante Bij Sint Jacobs Gent ţine să ne anunţe că
„Societatea Anonimă «Markcomité Bij Sint-Jacobs» are marea plăcere de a vă ghida prin piaţa noastră unică şi împrejurimile ei istorice situate în centrul oraşului Gand (Flandra Orientală, Belgia).
Anticarii şi comercianţii din «Bij Sint-Jacobs» sînt mîndri de a vă putea oferi cunoştinţe despre cea mai veche piaţă de vechituri din Belgia, unde puteţi căuta şi găsi, sub bătrînii platani, antichităţi, articole la mîna a doua (francezii le zic «de la bracante» – n.n.), curiozităţi şi toată panoplia de obiecte şi mobile de ocazie.
În inima oraşului Gand, la adăpostul vechii biserici Sfîntul Jacob, puteţi să ne vizitaţi de-a lungul anului, în fiecare vineri şi sîmbătă de la 8 la 13 şi duminica de la 8 la 14.”
Trec printre mesele cu cele mai neaşteptate obiecte, prin aglomeraţia din mica piaţă şi ajung în celebra Vrijdagmarkt (Piaţa de vinuri).
Ghidurile o proclamă drept Piaţa istorică a oraşului. În mijlocul suprafeţei de un hectar, o statuie. Cine a călătorit cît de cît peste hotare îşi dă seama că personajul de bronz e cineva important pentru istoria oraşului. Într-adevăr, tipul, care arată ceva cu mîna, e Jacob Von Artevelde, un lider naţionalist flamand care, în 1340, s-a aliat cu englezii pentru a scăpa de francezi. A murit în 1345, tăiat cu securea în curtea casei sale.
Deşi nu e vineri, Piaţa e ocupată de o Piaţă:
Mărfuri de azi, din magazine, scutite de preţul de la raft.
Pe străduţele oraşului vechi, hoinărind după principiul Să vedem unde dă chestia asta! întîlnesc tot mai mulţi cetăţeni şi cetăţence cu buchete de flori, răsaduri, ghivece de flori şi arbuşti în recipiente din lemn.
Cei mai mulţi le duc pe biciclete.
Ajung astfel în Piaţa Kouter. Aici se desfăşoară, în fiecare duminică, Piaţa de flori, deşi, judecînd după conţinut, ar trebui să i se spună Piaţa de plante.
Într-un spaţiu însemnat, străbătut de o alee centrală, ochiul e încîntat de flori, plante, arbuşti.
În mijlocul Pieţei, urmărită de spectatori rostuiţi pe scaune, se manifestă o orchestră alcătuită din amatori gandezi.
Cîte unul, trecînd prin faţa chioşcului, salută amical un cunoscut care cîntă la trombon.
Şi aici, lume multă, de parcă Piaţa ar fi întîia oară amenajată în această duminică.
De aici, o iau spre Canal. De la Sint- Michielsbrug ( Podul Sfîntul Mihail) în sus, pe chei, un kilometru şi ceva de tarabe de cărţi.
Şi aici multă lume.
Un tîrg asemănător am întîlnit şi în Piaţa Primăriei din Anvers.
Mi-am bătut o grămadă capul pentru a găsi o explicaţie la interesul de care se bucură astfel de comerţ în oraşele din Flandra.
Ia să vedem!
Ghentul plesneşte de magazine.
Articolele din Piaţa de vechituri nu m-au dat gata.
Cu atît mai puţin cele din Piaţa de vineri.
De ce se grămădesc flamanzii în astfel de alcătuiri?
Pentru a-şi petrece timpul liber în chip cît mai plăcut.
Şi ce poate fi mai plăcut unor urmaşi de negustori decît să negustorească şi azi?!
Sau, mai precis, să se joace de-a negustoreala!
D-ale Orientului!
Nu departe de Gara Centrală din Bruxelles pe una din străzile care- ţi amintesc de partea turcită a Istanbulului, îţi sare în ochi un panou: Toilettes
Туалет ( în rusește n.n.)
şi două înscrisuri (unul în chineză, celălalt în japoneză).
Alături de înscrisuri, mai multe fotografii ţin să te seducă prin frumuseţea pisoarelor şi a colacelor.
Indicatorul arată spre intrarea la Galeria Agora.
Aşa cum am mai scris, lucrez la un volum de note de călătorie din străinătate dedicate „unui subiect ruşinos: W.C.-urile”.
Se înţelege că nu puteam trece mai departe spre Piaţa Centrală fără a mă opri în scopuri de strictă documentare la W.C.-ul astfel publicitat.
Pentru a ajunge la W.C. trebuie să străbaţi lungul şir de buticuri de tip turcesc şi arăbesc.
În golul care ar trebui să fie uşile stau vînzătorii, toţi cu făţişe note orientale.
W.C.-ul se înscrie între buticuri, ca unul din buticuri.
E de la un capăt la altul împovărat cu inutilităţi prin raportare la nevoia căruia îi răspunde un WC:
La intrare, pe dreapta, tronează un acvariu.
Înăuntru, mii de de luminiţe imitînd bolta înstelată.
Da, dar spre deosebire de alte W.C.-uri publice, colacul nu se curăţă automat înainte de a fi folosit de fundul unui nou client.
D-ale Orientului!
Bogăţie, cît mai mult lux şi cît mai puţină curăţenie!
Moduri de a cerşi bacşiş
Bruges şi Gand oferă turiştilor plimbări cu vaporaşe pe canale.
Cea de la Bruges costă 8 euro de persoană şi durează 30 de minute.
Un chilipir faţă de plimbarea în caleaşcă – 35 de minute, 39 de euro!
La coborîrea din vaporaş, ghidul – care a fost şi conductor, îţi întinde o mînă ca să te ajute să cobori din barcă şi cu mîna cealaltă ţine şapca drept recipient.
Se poate călători şi-n Gand cu vaporaşul.
6,50 euro biletul.
Pe fiecare vaporaş scrie în mai multe limbi:
Se obişnuieşte să se dea bacşiş!