Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 134, anul I, miercuri, 25 noiembrie 1992, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Zi de palpitații mortale ieri, 24 noiembrie, pentru jurnaliștii români și străini! Atenționați pe căi oculte (de la care nici un gazetar serios nu se dă în lături) că Nicu Ceaușescu va fi pus în libertate condiționată pe la ora 15:00, aceștia s-au prezentat la Jilava încă de pe la prînz. Aparatele de filmat și fotografiat așteptau doar un bobîrnac pentru a imortaliza senzaționalul eveniment. Reportofoanele ședeau cu piedica trasă pentru a înregistra primele declarații ale celebrului personaj. Experiența anterioară, a proceselor, le demonstrase jurnaliștilor că Nicu Ceaușescu e zgîrcit cu presa. Gazetarii sînt, totuși, oameni cu mare încredere în viitorul imediat. Ei n-au disperat la gîndul că interlocutorul i-ar putea refuza. Și-au pregătit conștiincioși mașinăriile pentru momentul în care Nicu Ceaușescu se va ivi în poarta închisorii. După cîteva clipe de confuzie, jurnaliștii s-au lămurit. Nu fără a scrîșni din dinți, căci fuseseră trași pe sfoară. Nicu Ceaușescu plecase cu puțin timp înainte. Intenția unei eliberări pe șest nu poate fi pusă la îndoială. Nici Valentin Ceaușescu, nici dna Paula Iacob, prezenți la fața locului, nu fuseseră preveniți.
Neîndoielnic, această discreție își are explicația în dorința lui Nicu Ceaușescu de a nu se face publicitate momentului. Contrar legendelor prostește întreținute, n-am fost un intim al prim-secretarului CC al UTC. L-am văzut pe Nicu Ceaușescu doar de două ori în viaţă. Și atunci, în procesul firesc al vieții de gazetar la un cotidian al tineretului. N-am de unde să știu, așadar, ce gîndea și ce simțea domnia sa în ultimul timp. Presupun însă, chiar riscînd să literaturizez puțin, că sentimentul care-l domina era o mare oboseală de viață. O oboseală adîncită de boala distrugătoare. Prudența de a nu se da în spectacolul presei se dovedește astfel perfect explicabilă. Aviditatea de glorie aparține celor care vor totul de la viață. Atins de o boală grea, conștient că nu mai are mult de trăit, Nicu Ceaușescu nu-şi dorește, probabil, decît să împărtășească bucuriile simple ale unei minime libertăți.
Neîndoielnic însă, această eliberare pe din dos a convenit și Justiției române. Mai mult ca sigur, s-a făcut socoteala că, transmisă în toată lumea, imaginea lui Nicu Ceaușescu bolnav, ieșind din pușcărie abia ținîndu-se pe picioare, ar putea știrbi prestigiul internațional al României. O punere în libertate pe față, la lumina zilei, ar fi presupus explicații lungi și stînjenitoare asupra unor lucruri mai greu de explicat: bîlbîiala acuzațiilor aduse, amînarea eliberării condiționate, amînare nejustificată în cazul unui om grav bolnav. Mă număr printre gazetarii care au semnalat printre primii că procesul intentat lui Nicu Ceaușescu a fost o superbă mascaradă. Ca și în cazul foștilor membri ai C.P.Ex., ca și în cel al generalului Iulian Vlad, Justiția română a acceptat cu nepermisă generozitate să intre într-un joc politic. Acela de a convinge țara și străinătatea că, trimițînd la închisoare rudele și colaboratorii lui Ceaușescu, România s-a despărțit definitiv de comunism. Desprinderea de comunism nu are loc însă prin asemenea gesturi de fațadă. Pentru a fi de profunzime, ea presupune abolirea definitivă a regulilor sistemului totalitar și promovarea în viață a regulilor ordinii de drept. Altfel spus, adevărata rupere de comunism ar fi făcut imposibilă condamnarea lui Nicu Ceaușescu și a foștilor membri ai C.P.Ex. Pentru că, așa cum a avut ea loc, această condamnare s-a făcut exact după regulile comunismului: minciună, farsă juridică etc. E un lucru deja acceptat de toată lumea că procesele intentate lui Nicu Ceaușescu și foștilor colaboratori ai dictatorului n-au fost altceva decît o mascaradă. Eliberarea pe șest a lui Nicu Ceaușescu confirmă din plin acest adevăr. O Justiție adevărată nu face nici un lucru pe ascuns. Ea n-are de ce să se teamă de lumina opiniei publice. Ea n-are de ce să se teamă de explicații. Ferindu-se de jurnaliști, Justiția română a demonstrat că vrea să evite explicațiile. Recunoscînd astfel că e conștientă de greșeala făcută prin condamnarea lui Nicu Ceaușescu. Mascarada punerii în libertate a acestuia e o recunoaștere involuntară a mascaradei care a fost condamnarea.
