Mareșalul Antonescu exasperat de românescul Lasă-mă să te las!

1. Am reluat lectura la Stenogramele Consiliului de miniștri din tipul Guvernării Ion Antonescu. Sînt la volumul IV, perioada din septembrie 1941 pînă în ianuarie 1942. Observ și notez în vederea unor note mai ample:

• a. Teoria Mareșalului că o lege trebuie să fie cît mai concisă. Regulamentul de funcționare, venit ulterior, concretizează fiecare articol. Cînd ministrul de Interne îi prezintă în Consiliul de miniștri Legea poliției, Mareșalul tresare supărat la marele volum care e legea. El menționează că o lege e cu atît mai favorabilă infractorilor cu cît e mai stufoasă.
• b. Obsesia minimei ordine în statul român (nu de puține ori Mareșalul denunțînd lipsa de coordonare și de organizare) mentalitatea lui Lasă-mă să te las! N-a reușit să facă ordine și nici nu văd cum ar fi reușit într-o țară a anarhiei de tip balcanic.
• c. Antipatia față de basarabeni, manifestată și pentru că aceștia refuzau să dea și ei ceva statului român care-i eliberase.
• d. Poziția de Stînga față de inegalitățile sociale, de sărăcie, de situația defavorizaților.
• e. Apărarea interesului național în raport cu nemții, deși nemții erau infinit mai importanți pentru România decît sînt azi americanii, cînd practic, în afara folosirii teritoriului nostru pe post de cazarmă, altceva nu fac pentru români.
• f. Vocația construcției, sesizată în preocuparea pentru un București cu un plămîn mare, cum spune el preconizatului parc de pe malurile Dîmboviței, dintre Cotroceni și Cișmigiu.
• g. Anunțul făcut la începutul lui noiembrie 1941 că va angaja Armata română în ofensiva de vară inițiată de nemți, cea care avea să sfîrșească tragic la Stalingrad.

2. Din Gheorghe Grigurcu, prin Istoria lui Barbu, rețin: „o mare oboseală a vinului”, ”trupurile noastre sînt pline de decrete”, ”ultimele știr au rouă în ele”. Tot cu ajutorul Istoriei, desprind din Mircea Vaida: „care cu fîn se întorc din baladă”, „Rămîn singurătății/ Mari mînăstiri de fîn”, „Dorul moare lin/ Ca iarba de coasă”, „Sînt curat iubito ca o rugăciune”. Un alt poet critic, Emil Manu (nu-mi amintesc de el decît ca de un cercetător cuminte, fără îndrăzneli de talent), îmi atrage atenția doar cu versul: „au înflorit caișii ca-ntr-un abecedar”.

3. Am terminat Aventures dans l’Armée rouge, octobre 1918, însemnările lui Hașek din perioada de comisar politic în Armata Roșie. Ediția franceză convoacă amănunte despre operă și autor. Constat astfel că Jurnalul e neterminat, sfîrșit brusc și cu niște puncte, puncte sugerate. A fost publicat în Tribuna, cotidian liberal praghez, între 23 ianuarie – 13 martie 1921. Potrivit notei lămuritoare din final, textul mărturisește o experiență reală a lui Hașek. Citez:

„Mobilizat de armata austriacă în februarie 1915, Hașek profită de prima ocazie pentru a se lăsa luat prizonier de Armata țaristă (septembrie 1915) și se angajează în primăvara lui 1916 în legiunile cehe ale armatei țariste pentru a lupta împotriva Austro-Ungariei. În primăvara lui 1918, el intră în Armata Roșie și în octombrie al aceluiași an e trimis la Bugulma de Sovietul militar de la Simbirsk. Promovat în decembrie membru al Biroului Politic al Armatei a V-a, e numit în fruntea imprimeriei sovietice de la Ufa, apoi a celei din Irkutsk. Însărcinat cu misiuni punctuale de Comitetul Central al PCUS, e trimis în Cehoslovacia pentru a susține mișcarea revoluționară cehă, în plină efervescență, și sosește la Praga pe 19 decembrie 1920. Rapid dezamăgit de tînăra republică cehoslovacă, el cade din nou în brațele alcoolului, de la care se abținuse în ultimii trei ani de angajament politic total în care verva sa literară s-a stins în favoarea scrierilor exclusiv propagandistice.”

La cele scrise pînă acum despre tembelismul măreț al Măreței Armate Roșii, trebuie să adaug isprava lui Ierokimov, neliniștitul comandant al Regimentului revoluționar din Tver, povestită în ultimele pagini ale cărții. De la Simbirsk, Hașek, redevenit Guvernator, primește o telegramă prin care se anunță sosirea un inspector, tovarășul Morozov, șeful Biroului Politic Militar. Știind că inspectorul se va interesa de ce au făcut ei – Guvernatorul și comandantul Regimentului revoluționar – în lupta împotriva dușmanului, Ierokimov are o inițiativă strălucită. Istorisește Hașek:

Într-o dimineață e trezit de Ierokimov, care-l duce în afara orașului, în vecinătatea vechii fabrici de cărămizi.

„La intrare, o gardă din Compania a 5-a veghea cu baioneta la armă și cînd cineva se aventura prin preajmă, striga: Fă la stînga, aici e interzis!În curtea fabricii mă aștepta o surpriză: trei movile de pămînt proaspete. Pe fiecare movilă era înfiptă o cruce alcătuită dintr-un panou fixat pe un băț și o inscripție pe fiecare dintre ele. Pe prima am descifrat:

Aici zace fostul pristav, împușcat în octombrie 1918 pentru contrarevoluție. Pe al doilea: Aici zace un popă împușcat. A fost împușcat în octombrie 1918, pentru că era un contrarevoluționar. Pe ultimul panou, cu caractere groase scria: Aici zace îngropat primarul. E fost împușcat pentru contrarevoluție în octombrie 1918. Picioarele mele s-au înmuiat și Ierokimov a trebuit să mă susțină pentru a reveni în oraș. I-am lichidat pe toți azi noapte mi-a zis Ierokimov, ți-am promis că voi face ceva pentru a putea arăta ceva inspectorilor. Mi-a luat ceva timp pentru a găsi o soluție. Vrei să-i vezi?

– Pe cine? am întrebat eu neliniștit.
– Păi pe popă, pe pristav și pe primar – răspunse Ierokimov – i-am închis pe toți trei în porcărie. O să-i eliberez după plecarea inspecției. N-ai nici o teamă, nimeni nu se poate apropia de gropi, iar băieții mei știu să-și ție limba. Astfel tu ai ce să arăți inspectorilor.”