Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 512, anul III, marţi, 1 martie 1994, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
N-are rost să mai explicăm ce înseamnă pentru un om o arestare. Chiar și atunci cînd ea e doar pentru cîteva zile. Chiar și atunci cînd ea e nedreaptă. Șocul psihologic și moral e imens. Imaginea publică a respectivului suferă o prăbușire dramatică. Un proces care capătă conotații neobișnuite dacă respectivul e o personalitate cunoscută. Aruncată în spațiul imens al opiniei publice, știrea ajunge la cunoștința întregii țări. Dacă arestatul e un politician, o află imediat toți cei care i-au dat votul. Dacă e gazetar, iau cunoștință de ea toți cei care-l citesc. Plecînd de la această realitate, Codul de procedură penală prevede condiții precise pentru măsura de arestare preventivă a cuiva. În ansamblu, ele se subscriu însuși conceptului de preventiv. Un om e arestat preventiv cînd rămînerea sa în libertate ar constitui un pericol. Pentru mersul cercetării penale. Pentru siguranța celorlalți cetățeni. lată însă că în ultimul timp asistăm la o cascadă de arestări preventive. Nu ale unor criminali înrăiți, ci ale unor personalități publice sau implicate în scandaluri vizînd persoane publice.
Cazul cel mai izbitor îl reprezintă, incontestabil, cel al tînărului jurnalist Andrei Nicolae, de la Craiova. Nu pun în discuție măsura tîrîrii sale într-un proces penal pe motiv de ofensă adusă autorității prin scrierea și iscălirea pamfletului antiprezidențial „Povestea porcului“. Mai-marii de la Craiova, în frunte cu prefectul, au găsit de cuviință că textul e o ofensă la adresa autorității care e președintele Ion lliescu. Ca scriitor, admir textul lui Nicolae Andrei. Avem în persoana autorului, cred, un pamfletar adevărat. Toți cei care se pretind a fi pamfletari în România de azi nu fac altceva decît să imite textele lăbărțate, golănesco-miștocărești, ale lui Corneliu Vadim Tudor. Autorul de la Craiova practică un pamflet amintind de cel arghezian: frază scurtă, verb plesnitor, text ținut în frîu de la prima pînă la ultima literă. Șocul asupra cititorului provine din uriașa cantitate de otravă pusă într-un quadrat. Ca jurnalist însă nu agreez o asemenea formulă. Pamfletul semnat de Andrei Nicolae trădează o ură virulentă. Indiferent cine ar fi ținta acestui sentiment, nu pot să-l împărtășesc nici în presă, nici în politică. Am mai spus-o – cred – că într-o lume în care toți sîntem trecători nu merită să ne cheltuim sufletul în ura împotriva cuiva. Aceasta nu înseamnă însă că împărtășesc gestul autorităților de la Craiova de a-i trînti autorului un proces penal pentru un pamflet. Cînd spun asta, mă gîndesc, printre altele, că ditamai liderul de partid și secretarul Senatului României, Corneliu Vadim Tudor, și-a îngăduit texte mult mai insultătoare față de oameni publici din România de azi, inclusiv față de președinte, fără ca Procuratura să tresară măcar. Admițînd însă posibilitatea unui proces, cu atît mai puțin pot fi de acord cu măsura arestării preventive luate împotriva tînărului autor. Cum se justifică ea? În nici un fel. Omul a mîzgălit și el ceva pe hîrtie. N-a dat cu cuțitul, n-a participat la un viol în grup, n-a jefuit un magazin punînd vînzătoarei unghia-n gît. Rămînerea lui în libertate pînă la pronunțarea sentinței n-ar constitui un pericol pentru nimeni. Nici măcar pentru Ion lliescu. Chiar dacă, în libertate fiind, tînărul jurnalist ar mai fi scris și publicat un pamflet antiprezidențial, nu cred că prin asta ar fi fost amenințată funcția supremă deținută în statul român de Ion lliescu. E limpede că arestarea preventivă e un abuz al autorităților locale. O ilegalitate comisă prin forțarea legii. O ilegalitate prin care mai-marii provinciali au ținut să se răzbune pe jurnalist. Andrei Nicolae nu e însă singurul caz în care măsura arestării preventive n-are nici o justificare. Și în Afacerea Petromin, și în Afacerea Pancea am asistat la arestarea preventivă a unor oameni fără ca aceștia să fi reprezentat un pericol. Dacă lucrurile stau așa, de ce această manie a arestărilor preventive? Răspunsul trimite tocmai la impactul emoțional pe care îl are orice arestare de acest fel. Cei ce umflă nitam-nisam un om și-l bagă la beci știu ce efecte negative are în conștiința opiniei publice un asemenea gest. Chiar dacă, ulterior, prin sentință judecătorească, respectivul e repus în libertate, știrea că el a fost arestat își face efectul. Și chiar dacă procesul penal îl va dovedi nevinovat, rămîne, undeva, în conștiința opiniei publice, faptul că el a fost arestat. Cu consecințele de rigoare în ceea ce privește imaginea sa. Prin aceasta, arestarea preventivă devine o afacere politică.
