De pe vremuri
Sosit pe neașteptate la redacție, Șeful îi prinde în flagrant delict pe cei din secția Reporter de tip nou:
Jucau bambilici.
E un prilej fericit de a face scandal.
Se foiește, nădușește, zbiară.
Obiecția de fond:
E vorba de un joc care nu cadrează cu calitatea de membru de partid!
Pe post de xerox
Ghiță Mardare s-a înfățișat la ghișeu dis-de-dimineață, cu actele necesare pentru a putea ieși din pădure cu o căruță de lemne fără a fi bănuit că le-a furat.
A adus, cum i s-a cerut, și o copie după Cartea de Identitate.
Atît literele tipărite de autorități, cît și cele care revin solicitantului să le completeze sunt scrise de mîna lui.
Pozei îi ține locul un desen stîngaci, înfățișînd un cap ca un ou de rață, în care au fost înfipte, grație unei pensete care nu se vede din afară, smocuri de păr țeapăn. Sub ceea ce ar trebui să fie nasul se deslușește un zbenghi de gură, în genul celor care vor să simbolizeze că e de rîs.
Precizării Conform cu originalul, întărită de o ștampilă, peste care stă culcată o mîzgălitură, îi urmează, lăfăindu-se pe toată lățimea, înscrisul:
NU EXISTĂ XEROX ÎN SAT.
Mîna lui Ghiță Mardare a ținut loc xeroxului care lipsește.
Cișmele noi
Șoseaua străbate un sat lung și întortocheat, ale cărui case par a fi fost ridicate la beție.
Cele mai multe sînt alcătuite din parter și etaj.
Etajul e însă de două ori mai lung și mai înalt decît parterul.
Te aștepți astfel ca dintr-o clipă într-alta căsuța cochetă de dedesubt să se turtească, mai ceva ca o plăcintă poale-n brîu, sub greutatea căsoiului monstruos de deasupra.
Carpete învîrstate cu roșu, covoare spînzurînd greu pe pălimari, ștergare în două-trei linii pot fi văzute la toate porțile. Acum cîțiva ani, un turist englez cumpărase un preș pus de o gospodină pe sîrma din ogradă, ca să-i scoată purecii bătîndu-l cu o țeavă. Cu banii dobîndiți, bărbatul femeii și-a cumpărat o locomobilă. Nu-i folosea la nimic. El a cumpărat-o, totuși, deoarece îi plăcuse forma ei ciudată. De atunci, întregul sat își scoate zilnic țoalele la porți, în așteptarea turiștilor cu bani.
Locurile de băut se succed într-un ritm amețitor: bodegi, baruri, cofetării, minimarketuri.
Practic, puține alcătuiri așezate de o parte și de alta a șoselei nu sînt prevăzute cu terase de crîșmă.
Pînă și clădirea Grădiniței de copii, așezată între Biblioteca Comunală și barul de noapte Miami Beach, are în față o împrejmuire în cuprinsul căreia se văd cîteva mese acoperite cu mușama.
Pe terase, inși cu pălăriile pe cap, în flanele rupte și desculți, beau bere sau joacă cărți, deși e o dimineață de luni, trecută în calendarul ortodox ca zi de lucru.
Dintr-o curte bine rostuită, ocrotită de un gard proaspăt vopsit, iese de-a-ndăratelea un tractor. Cîțiva inși se ocupă cu îndrumarea lui îndeaproape. Doi îl previn pe tractorist prin strigăte cînd e pe cale să lovească în parapetul podețului. Alți trei au ieșit în șosea și se pregătesc să oprească circulația în ambele sensuri, pînă cînd tractorul reușește să se așeze pe sensul de mers.
Centrul satului e dominat de clădirea Primăriei, o construcție modernă, amintind izbitor de Catedrala din Chartres.
La cîțiva metri depărtare se vede o casă lungă, cu un singur cat, prevăzută cu o firmă pe care scrie:
Magazin Mixt!
& (și)
discotecă.
Pe partea dreaptă a șoselei se înșiră cișmele noi, pitite în gherete din lemn, ale căror pereți surprind scene cruciale din viața comunității. Cișmeaua dinaintea curbei fixează un moment de înalt patriotism. Cincisprezece cetățeni, altfel oameni la locul lor, bărbați și femei, cu fețe verzui, de extratereștri, își dau mîna într-o horă a Unirii care se întinde de pe un deal pe altul. Cîtorva inși le-a revenit spațiul din mijlocul rîului, dar, în loc să fie în apă pînă la gît, cum te-ai aștepta, ei stau deasupra, ținuți acolo, în văzduh, de farmecul nemuritoarelor versuri ale lui Vasile Alecsandri.
Între cișmele au fost plantate, din zece în zece metri, panouri din scîndură de stejar, cu temelii de beton armat, ridicate de Primărie grație unui fond european nerambursabil.
„Cetățeni – scrie caligrafic pe un panou –, Pămîntul reprezintă o uzină vie!
Să fim atenți cu mașinile ei, care costă!“
Ins cu scară în autobuz
În autobuzul strîmb la mijloc, acolo unde e burduful, și prin crăpăturile căruia bate un vînt subțire, veninos, se urcă un ins cu două scări de zidar nou-nouțe, pe care le așază blînd, ca și cum ar culca în leagăn niște gemeni, pe platforma din spate, cerînd scuze politicos unei doamne între două vîrste, căreia era cît pe-aci să-i rupă ciorapul.
De jos, din stradă, șoferul face gălăgie, cerîndu-i să coboare imediat, pentru că autobuzul nu e taximetru, ci autobuz, și încă nu unul oarecare, ci 31 R, Berceni Sud-Piața Scînteii.
— Ia un camion, dacă vrei să cari scara! – îi recomandă șoferul, fericit că i-a ieșit o remarcă inteligentă fără prea mare efort.
Cetățeanul se face că n-aude. Compostează calm biletul, manevrînd de cîteva ori aparatul, care prinde hîrtia trandafirie și o rupe, în loc s-o perforeze, îl băgă la loc, în portmoneul de plastic, și se așază pe ultimul scaun.
De fapt, se prăbușește pe podele, cu totul.
În timpul cursei anterioare, profitînd de aglomerație, cineva a tăiat cu bomfaierul picioarele scaunului. Pe cel cu scara, căderea nu-l tulbură prea tare, ce mai încolo și încoace, nu-l tulbură deloc. Se ridică de jos, ștergîndu-și de praf turul pantalonilor, se uită la scaunul rupt, uimit de îndemînarea tipului care a reușit să taie metalul fără a fi văzut de cei din jur, și se așază pe scaunul de alături, după ce, în chip preventiv, l-a verificat prin apăsare cu mîna.
Jos, șoferul continuă să se agite nervos.
Nu, el nu se mișcă din loc pînă nu coboară insul cu scara. Regulamentul RATB îi interzice să plece din stație cu viței, găini, capre și obiecte voluminoase. Insul s-a urcat în autobuz cu un obiect voluminos: două scări de zugrav. Dacă era una, mai treacă-meargă, o putea considera ca fiind bagaj de mînă. Două scări însă fac parte din categoria obiecte voluminoase. Îi răspund imediat, cu o îndîrjire neașteptată, călătorii din autobuz, care aduc în discuție chestiunea întîrzierilor nejustificate.
Nici să nu vorbești! – declară un mustăcios în haină de piele, făcîndu-și loc prin lumea înconjurătoare cu umerii săi lăți, puternici. Mai bine n-ați mai sta atîta la capăt.
Cine stă la capăt? – urlă șoferul, și dă să se arunce pe scară, să-l facă praf pe cel care a îndrăznit o asemenea infamie.
După cîteva clipe de cumpănire, se răzgîndește însă și-o ia spre cabină, urcă în autobuz, închizînd grijuliu ușița care-l desparte de restul călătorilor, și vîră în viteză.
Pe geamul acoperit de o perdeluță lucrată în casă cu mîna, se poate citi acest text, tras la șapirograf:
„Stimați călători!
Nu angajați discuții cu conducătorul autovehiculului. El are sarcina de a vă transporta la destinație în condiții de securitate și confort cu mașina pregătită și pusă la dispoziție de întreprinderea de Transporturi București.
Pentru orice sugestie și reclamație, adresați-vă întreprinderii de Transporturi București, Sectorul Exploatare.
Direcțiunea“
Autobuzul o ia din loc.
Nu se ostenește prea mult cu mersul.
Peste cîteva minute oprește la Universitate. Ia cu asalt scările o mulțime disperată, hotărîtă să ajungă sus și să ocupe un loc pe scaun cu orice preț, chiar și cu cel al vieții.
Firește, nu plătesc cu viața.
Plătesc cu nasturii.
Șoferul privește în oglinda retrovizoare fluierînd mulțumit.
A uitat de cel cu scara.
Invenție
Vasile Cotonoagă, din Pălăuții de Cîmpie, e suspectat de Inspectoratul General de Poliție, Departamentul Invenții cu vădite scopuri infracționale, c-ar fi autorul noului sistem de furat capace de canalizare.
Un sistem care, de cînd a început să fie aplicat pe scară largă în partea de nord-est a țării, dă mari bătăi de cap organelor de cercetare.
Și anume:
Se agață sub căruță, prins de o sfoară groasă, de o frînghie, de fapt, un cîrlig de oțel.
Atelajul nu trebuie să atragă în nici un fel atenția vreunui agent de circulație sau polițist rural fără treabă.
Căruța și calul trebuie să respecte pînă la cel mai mic amănunt cerințele care decurg din Codul rutier pentru atelajele cu tracțiune animală.
Calul trebuie să aibă de o parte și de alta a capului apărători din piele, ca să nu se sperie la ivirea vreunei automacarale.
Căruța trebuie prevăzută cu număr nou de înmatriculare și osii pentru care există, într-o cutie de tablă special amenajată, dovada ultimei revizii tehnice.
Atelajul trece în viteză pe deasupra capacului.
Cu cîrligul, cineva din căruță (altul decît cel care mînă caii) prinde capacul, îl ridică din mers și-l trage în sus, printr-o gaură special practicată în acest scop.
Prăvălie cu ceasuri
Piață de fructe și legume în Centrul Marelui Oraș.
O zarzavagioaică își strigă marfa în versuri:
,Ardei iute și tare / Bun de mîncare!
Mere bune, mere! / Face cît o avere.
Luați morcovei / Vă face cît trei.“
Și încheie în proză sau, mă rog, în vers alb:
„Veniți să cumpărați, avem program scurt, țăranii pleacă în weekend!“
La marginea Pieței stau în picioare, ca niște mumii îmbrăcate pentru a călători la Poli cu o sanie trasă de reni, bătrîne care se iluzionează că fac comerț cu legături de mărar.
Nu departe de ele, pe trotuar, un ins vinde raci vii. Din cînd în cînd, marfa din lighean dă semne neliniștitoare.
Trecătorii, dar mai ales trecătoarele tresar cînd ajung în dreptul recipientului.
Pe tarabe stau aliniate, ca niște locotenenți la intonarea Imnului de Stat, fructe viu colorate.
Un ins de vîrstă incertă vinde cireșe fără viermi.
Cel puțin așa pretinde cartonașul spînzurat de bețigașul înfipt în lădiță:
Cireșe F F dulci. Cumpărați cu încredere! N-au viermi!
Pe boltă, soarele plesnește de efortul depus pentru a fi incandescent cu orice preț.
Un ins gol pînă la brîu își stropește salata cu un duș ad-hoc: o sticlă de plastic, al cărei fund a fost găurit cu un cui în mai multe locuri. Carnea, Ouăle și Brînza sînt închise pentru demolare. Cum anunțul a fost pus peste noapte, nu puțini cetățeni din cartier rămîn descumpăniți cînd se trezesc în fața lacătului atîrnat la ușă. La Covrigăria Nela și Neluța, mai mulți inși așteaptă fără a fi conștienți că, potrivit afișului din geam:
Covrigelul
Umple stomăcelul.
La ieșirea din piață dai de o împrejmuire fragilă, din placaj spart în mai multe locuri. E o prăvălie de mărunțișuri a Cooperației de Consum. Vinde ceea ce a luat în custodie un bărbat al cărui nas mereu roșu îi afectează imaginea de om care nu bea.
Ce nu se găsește aici?!
Lacăte din fontă, cu chei din lemn de stejar, solnițe din hîrtie, tăvițe cu smalțul spart, străchini de pe fundul cărora se uită la tine, fără să te mustre că-i torni ciorbă pe mărita-i față, Ștefan, Ștefan, domn cel Mare, pahare de șampanie din plastic, măgăruși care zbiară ora exactă, arcuri de plăieși și căngi de desprins grinzile în caz de incendiu.
Mîndria buticului e însă un ceas de perete sub forma unui dreptunghi pocit într-un colț.
Înfățișează în culori vii Cina cea de Taină. Din pieptul lui Iisus Hristos, care se distinge cu destulă dificultate din pricina asta, pornesc cele două limbi negre: a orei și a minutelor.
Secundarul e întruchipat de o limbă roșie.
La fix, ceasul emite un lung tînguit de muezin, chemînd credincioșii musulmani la rugăciunea de seară.