Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 160, anul II, marți, 5 ianuarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Rezultatul alegerilor din Iugoslavia va fi surprins pe mulți americani. Cu puțin timp înaintea scrutinului, responsabilii de la Casa Albă s-au declarat, mai mult sau mai puțin discret, împotriva realegerii preşedintelui Slobodan Miloşevici. Dacă-l veți vota pe Miloșevici, va fi vai şi amar de capul vostru! – lăsau să se înţeleagă luările de poziție ale americanilor. Sîrbii au luat cunoștinţă de ele, s-au prezentat la scrutin şi au votat invers decît li s-a sugerat. Atît de invers că americanii se vor fi luat cu mîinile de cap. Scrutinul din Iugoslavia a adus nu numai victoria naţionalistului Slobodan Miloşevici, dar şi pe cea a ultranaționalistului Voislav Seşeli, liderul extremei drepte.
Reacţia sîrbilor la provocarea americană nu e deloc surprinzătoare. O minimă cunoaştere a istoriei moderne ne arată că răspunsul lor nu putea fi altul. Atît de limpede era că ei vor vota invers decît li s-a spus, încît stai să te întrebi ce-a fost în capul responsabililor americani cînd
s-au apucat să-i ameninţe în fel şi chip. În ,,Delirul“, Marin Preda relatează o scenă în care lui Hitler i se aduce vestea că sîrbii l-au dat jos pe omul nemților într-o mişcare spontană de revoltă. Stupefacția dictatorului e fără margini. „Mulţimea? Ne-a scuipat? Cum așa! Sîrbii sînt împotriva noastră? Împotriva mea!“ – bolboroseşte el dement. Ei bine, sîrbii cutezaseră să se ridice împotriva lui. Riscînd, într-un gest total, represiunea sîngeroasă. Urmările se cunosc. Furibund, Hitler a năpustit împotriva sîrbilor o teribilă armată, crezînd că-i va îngenunchea. Aceştia au rezistat însă cu o încăpățînare eroică. Forțele germane au fost măcinate într-o confruntare în care sîrbii s-au angajat pe viață și pe moarte, pînă la ultimul om. Aceştia sînt sîrbii! Încăpățînarea lor proverbială le marchează istoria. E suficient să ne amintim rezistenţa nu numai față de Hitler, dar şi faţă de Stalin. Ori de cîte ori s-a încercat să li se impună ce să facă, rezultatul a fost contrar celui scontat. În loc să-i potolească, presiunile, ameninţările i-au făcut să acţioneze şi mai tare într-o direcţie contrară celei indicate. Rezultatul alegerilor din Iugoslavia ar trebui să fie o lecție pentru americani.
În primul rînd, în ce priveşte politica faţă de conflictul din fosta Iugoslavie. Nu încape vorbă că sîrbii vor rezista eroic la orice tentativă de a fi convinşi pe calea armelor. Întreaga maşinărie militară americană nu va putea face faţă încăpățînării istorice de care sînt în stare sîrbii.
În al doilea rînd, în ce priveşte politica faţă de tările din Est, inclusiv faţă de România. De la Wilson încoace, americanii se definesc prin obsesia de a impune modelul lor democratic în restul țărilor lumii. Pentru aceasta, ei au apelat deseori la arma represaliilor. Refuzul de a da României clauza națiunii celei mai favorizate e un exemplu în acest sens. Atît în cazul României însă, cît şi în cazul altor ţări arma represaliilor a avut un efect contrar celui scontat.
În al treilea rînd, şi poate cel mai important, rezultatul alegerilor din Iugoslavia ar trebui să fie pentru americani o lecție în ce priveşte rolul de jandarm planetar pe care şi l-au asumat. Realitatea din ultimul timp ne demonstrează că naționalismul rămîne una din marile surse de energie politică. Adormite de-a lungul anilor de comunism, naţionalismele s-au deşteptat cu vigoare. Pe fondul dispariţiei ordinii care era ,,războiul rece“, Europa de Est, fosta Uniune Sovietică au devenit teritoriul unor conflicte mai mult sau mai puțin sîngeroase. Rămasă singura superputere pe glob, America simte nevoia să facă ordine în haosurile ivite ici-colo. Această misiune asumată, de jandarm planetar, nu poate fi îndeplinită însă prin arătarea bîtei. În loc să potolească naţionalismele, ea le ațîță mai tare. În loc să stingă conflictele regionale, ea riscă să le adîncească şi să le extindă la nivelul întregii lumi. Mai ales că, în îndeplinirea acestei misiuni, America se dovedeşte de multe ori un jandarm părtinitor. În confruntarea dintre două naționalisme – cum se întîmplă în fosta Iugoslavie – ea ține partea unuia dintre ele. Normal ar fi ca America să combată orice nationalism şi să nu sprijine pe cel considerat a-i servi interesele. E regula elementară a oricărui arbitru. Altfel, în loc să contribuie la răspîndirea păcii, a democrației, a raţiunii, America riscă să contribuie la extinderea războiului, a dictaturii, a iraționalității. Lecția sîrbească ne-o demonstrează cu prisosinţă.
