Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 128, anul I, miercuri, 18 noiembrie 1992, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Departe de mine postura de admirator necondiționat al dlui Theodor Stolojan. Nici cel mai înrăit adversar al subsemnatului n-ar putea susține că am manifestat, de-a lungul guvernării acum încheiate, vreo umbră de simpatie față de fostul premier. Această atitudine își are o explicație foarte simplă. N-am crezut o clipă în imaginea pe care dl Theodor Stolojan o arăta în public. Am fost convins că e rezultatul unei comedii pe care fostul premier o juca cu brio în fața națiunii. Comedia reformistului deplin. Comedia funcționarului conștiincios. Comedia omului cinstit. Comedia omului sincer. Nu se poate – îmi spuneam, văzîndu-l și ascultîndu-l pe dl Theodor Stolojan – ca acesta să fie el în realitate. Mai mult ca sigur, acest om, care a căzut cu tronc imensei majorități a gazetarilor și, mai ales, a gazetărițelor, face niște jocuri ascunse.
În această suspiciune a mea un cuvînt greu l-a avut experiența oferită de politicienii ieșiți în prim-plan după decembrie 1989. Mulți dintre aceștia ne-au tras pe sfoară. Mulți dintre ei ne-au dovedit, la un moment dat, că imaginea afirmată în public nu era altceva decît fațada unor oameni înscriși în fel de fel de scenarii. Și, asemenea multor purtători de condei,
mi-am spus că e mai bine să mă înșel în suspiciunea mea față de un om politic, decît să realizez ulterior că am căzut în capcana abilității sale.
Ultima oară cînd l-am suspectat pe dl Theodor Stolojan a fost cu prilejul conferinței de presă în care și-a prezentat Raportul guvernării. Am scris atunci un editorial în care, plecînd de la nefirescul comportamentului său, avansam suspiciunea că premierul Stolojan ne ascunde ceva. Că făcuse un tîrg pentru a rămîne premier. Și că, om cinstit în adîncurile firii sale, se simte stînjenit de acest tîrg. După apariția articolului am avut o convorbire telefonică cu purtătoarea de cuvînt a Guvernului, dna Virginia Gheorghiu. Domnia sa – căreia Guvernul Stolojan îi datorează mult în ce privește îmbunătăţirea relațiilor cu presa – a încercat să mă convingă că premierul nu ascundea nici un tîrg. Că domnia sa a refuzat și va continua să refuze un nou mandat. Cum eu mi-am exprimat din nou scepticismul fată de sinceritatea dlui Theodor Stolojan, dna purtătoare de cuvînt mi-a smuls o promisiune. Și anume, că voi recunoaște în spațiul publicistic rezervat editorialului greșeala mea în ceea ce privește aprecierea dlui Theodor Stolojan, dacă acesta nu va mai fi învestit din nou ca prim-ministru. Azi, dl Theodor Stolojan pleacă în America pentru a-și lua în primire înaltul post de funcționar la Banca Mondială. Noul prim-ministru se numește Nicolae Văcăroiu. Nu de asta scriu eu însă aici, în acest editorial, că m-am înșelat în ce privește credința sinceră a fostului premier în reformă şi democrație. Scriu aici, în acest editorial, că m-am înșelat, că omul n-a jucat nici o comedie, că, într-adevăr, a fost un prim-ministru cinstit, adept al reformei, sub impresia pe care mi-a produs-o atitudinea domniei sale în fața acelei nerușinate mascarade care a fost dezbaterea din Senat asupra guvernării Stolojan. Puține momente în istoria noastră după 1989 pot egala în abjecție interogatoriul la care l-au supus pe fostul premier naționalist-comuniștii din Senat. Ne întrebăm cu toții ce s-ar întîmpla dacă, printr-o lovitură a sorții, comuniștii ar reveni la putere. Întîmplarea din Senatul României ne oferă un răspuns. Ne vor pune pe toți la zid! Pentru că rechizitoriul îndreptat împotriva dlui Theodor Stolojan de către Adrian Păunescu și Corneliu Vadim Tudor a amintit, în chip zguduitor, de rechizitoriul la care fuseseră supuse pe vremuri, de către bolșevici, personalitățile României democratice.
În fața acestui pluton de execuție comunist, într-o țară care pretinde, prin președintele ei, prin partidul învingător în alegeri, că s-a desprins de comunism, dl Theodor Stolojan s-a comportat cu o demnitate exemplară. El și-a reafirmat cu tărie credința în democrație și în economia de piață. Asta, în timp ce opoziția, cea care agită prin presă și pe la mitinguri flamura democrației și a reformei, a tăcut într-o stupefiantă lașitate. Cine citește testamentul politic al fostului premier, publicat de noi în acest număr, își dă seama cît de mare a fost amărăciunea dlui Theodor Stolojan. Nu atît pentru că niște demagogi de teapa lui Adrian Păunescu și Corneliu Vadim Tudor l-au pus la zid, ci pentru că a fost lăsat singur de toți cei care se pretind luptători pentru democrație și reformă. Atitudinea dlui Theodor Stolojan în faţa resurecției comuniste ne-a dovedi însă un lucru și mai important decît faptul că fostul premier n-a jucat o clipă teatrul personalității democrate și reformiste. Și anume că, în persoana domnului Theodor Stolojan, procesul de adîncire a democraţiei şi de tranziție la economia de piață din România are un bărbat politic pe care se poate conta în orice clipă. Iată de ce, la plecarea spre America, trebuie să-i spunem dlui Theodor Stolojan nu adio, ci la revedere!
