„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

La postul TV

Postul TV e la etajul 6 al unui bloc vechi din Centru. Că e în clădirea asta răpănoasă nu încape nici o îndoială, o dată ce pe o mare parte din faţadă o muieruşcă goală, cu dinţii proaspăt puşi, îşi arată o coapsă Marelui Bulevard. Sub juna pictată în culori violente, de iarmaroc, un îndemn te pune niţel pe gînduri:
Vino să vezi!

Vino să vezi ce?
Birourile şi studiourile postului TV sau dedesubturile tipei care îşi arată dinţii?

După ce-am parcat cu greu maşina, gata să mă iau la bătaie cu un taximetrist cufundat în dezlegarea unui Rebus problematic, scap ca prin urechile acului de un nebun ce mă confundă cu primul ministru. E un bărbat elegant, altfel îmbrăcat îngrijit, ţinînd în lesă un dulău apatic.
Are ce are cu comuniştii care sînt – zbiară el – mai departe la conducerea ţării.

Pe dreapta, șade într-o rînă un panou publicitar al uneia dintre numeroasele firme din clădire. Face reclamă la ciorapi Adesgo. În acest scop, o tipă grasă, avînd ca model nevasta patronului, îşi dezvăluie o gambă de proporţiile unei pulpe de viţel. Cineva, în trecere pe acolo şi care a cumpărat shaorma din colţ, a lipit de faţa grăsunei bucata de carne pe care a găsit-o de nemîncat.

În hol stăruie un puternic miros de urină amestecat cu cel de parfum scump. Mirosul de urină e al boschetarilor care şi-au găsit aici toaleta publică. Mirosul de parfum e al doamnelor din conducerea unui ONG care-şi are sediul în clădire, într-o încăpere vecină cu cea a unei firme de ecarisaj.

Pe o măsuţă dintr-un colţ întunecos al holului, portarul a întins paginile din interior ale unui ziar bulevardier şi mănîncă salam cu muştar de pe sînii unei june dezbrăcate. Juna nu se supără. Dimpotrivă, pare încîntată că sînii ei, care au costat-o ceva parale, sînt folosiţi pe post de măsuţă cu picior.

Urc scara pînă la etajul 6, deoarece liftul nu-mi inspiră încredere. E drept, am apăsat pe butonul de la parter, ca să-l chem. Sigur se afla undeva pe parcurs, dar nu era exclus să fi înţepenit între etaje sau să aibă un tip lungit pe podele şi cu gîtul tăiat.

La fiecare etaj, prin uşile larg deschise se văd pe coridoare inşi rufoşi, cu un vădit aer ameninţător, aşteptînd direct pe podele. Cei mai mulţi scuipă seminţe în toate părţile.

Scara, în spirală, e îngustă. Dacă de sus vine cineva, trebuie să mă lipesc de perete pentru a-l lăsa să treacă. Sau invers, el trebuie să se lipească de perete. Depinde de cum mă înţeleg de la caz la caz.

La intrarea pe culoarul postului TV, chiar lîngă uşă, o tînără schimbă scutecele copilului de ţîţă din cărucior.
Nu-mi dau seama dacă e o telespectatoare, venită aici să se plîngă că fostul bărbat nu-i mai dă pensia alimentară sau o vedetă care joacă într-un reality show despre problemele femeilor singure.
Pentru orice eventualitate o salut cu un mormăit grăbit.