Cursele Low Cost sînt întruchiparea inegalităţilor sociale, denunţate de Marx în Manifestul Partidului Comunist. Nu ştiu dacă în Coreea de Nord se predă marxism-leninismul. Tare mă tem că se predă Kim Iri Sung-ismul, varianta locală a marxism-leninismului, aşa cum în România, de prin 1971, comunismului îi luase locul ceauşismul. Dacă s-ar preda – şi prin folosirea multimedia – o cursă Low Cost ar trebui filmată, iar pelicula difuzată la disciplina marxism-leninism, lecţia Marx despre inegalităţile sociale.
Prin bilet, călătorii pe cursele Low Cost se împart în două clase. Distincte, posibil duşmane. Ca și proletariatul și burghezia. Clasa celor care au dreptul la o masă. Clasa celor care n-au dreptul la o masă. Cînd în capătul culoarului, pe locul unde înainte de decolare s-a desfăşurat spectacolul de pantonimă Ce trebuie să faceţi în cazul cînd avionul se prăbuşeşte în mare și v-ați înecat deja, s-a ivit, împins minereşte, ca un vagonet cu delicii, căruciorul stewardesei, toată lumea din avion tresare.
Aşa cum am consemnat de mai multe ori, ca un Grigore Ureche al călătoriilor cu avionul ce sînt, momentul zis D-ale gurii (al mesei, ar fi o exagerare) depăşeşte infinit satisfacerea stomacului. În monotonia care e zborul cu avionul, momentul joacă un rol crucial. Cel al găsirii unei ocupaţii pe care n-o poţi abandona după cîteva clipe, precum cititul.
În cazul curselor Low Cost, momentul e trăit doar de cei care au plătit în plus. Stewardesa înaintează cu căruciorul pe culoar ca toate stewardesele din lume, instruite pînă la ultima virgulă cu procedura Servitul mesei în aşa fel încît să nu verşi cafeaua pe pantaloni albi ai domnului de la Bussines class. Numai că în cazul avioanelor Low Cost stewardesa nu se opreşte în dreptul fiecărui rînd de scaune pentru a întreba arătîndu-şi electoral dantura, Cum doriţi cu pui sau cu peşte? O însoţeşte o colegă înarmată cu un catastif. Şi după cum îi spune colega, ea se opreşte doar la anumiţi călători, cărora le dă platoul.
Ceilalţi înghit în sec.
De fiecare dată cînd am mers cu Low Cost, firma de turism care-mi aranjează călătoria mi-a scos bilet de lux. Drept de masă în avion. Drept de a avea un bagaj de 30 de kg şi nu de 20, ca ceilalţi.
Anul acesta s-a schimbat angajata care se ocupa de mine. Şi astfel m-am pomenit, fără să fiu întrebat, cu un bilet de membru al unei clase defavorizate. Nu ştiam că biletul meu n-avea dreptul la gustărica din avion. Mă pregăteam să-mi amenajez măsuţa, luînd de pe ea laptopul, cum am făcut pînă acum de zeci de ori în călătoriile cu avionul. Nu precipitat de foame, ci de supuşenia mea nativă faţă de tot ce e Autoritate. Stewardesa nu s-a mai ostenit să împingă căruciorul. Fericiţii membri ai clasei suspuse din avion erau doar cîţiva. A lăsat căruciorul în capătul culoarului şi a adus cu forţe proprii cele cîteva tăvi. Am simţit în acea clipă ura despre care I.V. Stalin susţinea că e de clasă. M-am uitat în jur. Toţi ceilalţi nu se sinchiseau de expresia asta revoltătoare a inegalităţii sociale.
Abia după ce, împingînd din nou căruţul, stewardesa ne-a dat fiecăruia pe gratis cîte o bomboană, am înţeles de ce nu protestau.