Continui să parcurg cele două ziare mari ale vremii – Universul și Curentul – pentru a desluși un timp mai puțin studiat – cel al României de după Rebeliunea legionară pînă la 22 iunie 941, cînd izbucnește Războiul. Istoricii s-au concentrat asupra Războiului Sfînt. Numai că , înaintea acestuia, a fost o vreme în care Generalul Antonescu, devenit stăpîn absolut al României prin lichidarea Mișcării Legionare, singura forță care-l concura, pentru că partidele istorice se sleiseră de mult timp, se angajase în construirea unei Românii potrivit propriului Proiect de țară. Așa cum îl destăinuie și Stenogramele ședințelor Consiliului de miniștri (ar trebui să le iau la purecat pentru perioada respectivă), Generalul Antonescu a fost și un excepțional administrator al țării. Mai puțin cunoscută, opera sa de Conducător seamănă cu opera altui mare dictator – Nicolae Ceaușescu –, de care-l leagă naționalismul și obsesia de scăpa România de eticheta – îi zicea Mareșalul – de Etiopie a Europei.
Citesc cele două ziare după cum urmează.
Primele 15 zile dintr-o lună la un ziar, apoi aceleași zile la celălalt.
Urmează a doua jumătate a lunii.
Am astfel posibilitatea de a vedea ce texte sînt impuse obligatoriu presei, dar și deosebirile în materie de atașament față de Generalul Antonescu.
Oricît ar părea de surprinzător, Universul e mult mai puțin atașat lui Antonescu decît Curentul. Spun surprinzător, deoarece Stelian Popescu a fost mult mai apropiat de general decît Pamfil Șeicaru înaintea Loviturii de stat din 4-6 septembrie 1940.
Lecturez cele două ziare ca și cum aș fi un cititor din vremea respectivă.
Reușesc astfel să-mi fac despre marile evenimente o imagine mai bună decît cea din lectura cărților.
În plus descopăr multe fapte mari și mici pitorești, interesante, pe care le transcriu la rubrica Din ziare.
Așa se face că în Curentul din 19 martie 1941, pe prima pagină, dau peste acest articol:
„Comisia specială pentru judecarea gestiunii foştilor demnitari a scutit de orice răspundere pe d. Argetoianu
Comisiunea specială, de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie, însărcinată cu judecarea foştilor demnitari trimişi în judecată, pentru că n-au justificat fondurile de dispoziţie, a judecat ieri cazul d-lui C. Argetoianu, pentru gestiunea fondurilor de dispoziţie administrate în calitate de fost preşedinte al Consiliului de miniştri.
Domnul Procuror General G. Ionescu a cerut achitarea d-lui C. Argetoianu arătînd că din dovezile administrate şi toate împrejurările cauzei nu poate susţine o acuzare împotriva d-lui C. Argetoianu.
Apărarea prin d. prof. I. V. Gruia, printr-o strălucită pledoarie a arătat netemeinicia învinuirii ce se aduce d-lui C. Argetoianu, în fapt şi în drept.
Comisia scuteşte de orice răspundere pe d. C. Argetoianu, socotind ca regulată gestiunea fondurilor de dispoziție administrate de domnia sa.”
Fondurile de dispoziție sînt binecunoscutele fonduri speciale din anii interbelici, aflate la dispoziția anumitor demnitari, pe care aceștia le puteau folosi fără a da socoteală opiniei publice. După venirea la putere a regimului național-legionar, s-au constituit Comisii de anchetare a fraudelor din timpul Dictaturii lui Carol al II-lea. Spre nemulțumirea legionarilor, aceste Comisii au fost o plăcută pierdere de vreme. Printre altele s-au anchetat și fraudele comise de foștii demnitari prin folosirea în interes propriu a fondurilor secrete. Constantin Argetoianu – ca fost premier – s-a numărat printre cei anchetați. Citind Comunicatul m-am gîndit imediat la reacția lui Argetoianu din Însemnările zilnice. Nu luasem însă cu mine nici o carte de Argetoianu. Ajuns acasă am mers la rafturile cu memorii. Opera lui Argetoianu ocupă aproape jumătate de raft. Caut grăbit volumul IX al Însemnărilor pe care-l presupun a conține însemnările din 1941.
Da, sînt însemnările din 1941, dar încep abia în 21 aprilie 1941. Explicația editorului Stelian Neagoe:
„Marcat teribil de cele pătimite de pe urma cutremurului şi a prigoanei din timpul fiinţării Statului Naţional Legionar, Argetoianu şi-a revenit cu greu în fire şi a putut să se aşeze din nou la biroul de lucru spre a continua opera de a cărei valoare pentru Istorie era atît de conştient.
Aşa se face că însemnările încep abia cu data de 21 aprilie şi se încheie în ultima zi a anului 1941”
Informația cu absolvirea lui Argetoianu lipsește din Universul.
Posibile explicații:
- a. Cei de la Universul n-au pus mîna pe ea. Greu de admis. Nu e dată nici după ce apare în 19 martie în Curentul.
- b. Nu i-a interesat.
- c. Constantin Argetoianu a intervenit la Curentul (Pamfil Șeicaru îi era apropiat) ca să fie publicată.
Va fi scrisă chiar de Argetoianu?