Editorial publicat în Evenimentul zilei, nr. 464, anul III, marți, 4 ianuarie 1994, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu”.
La cererea a 118 parlamentari din opoziţie, Camera Deputaţilor s-a reunit ieri în sesiune extraordinară pentru a dezbate proiectul de lege privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, precum şi alte documente care n-au intrat pînă acum pe ordinea de zi a reuniunilor din Dealul Mitropoliei. Dintre toate mişcările din ultimul timp ale opoziţiei, aceasta mi se pare una din cele mai deştepte. O bună dovadă în acest sens ne-o oferă atitudinea majorităţii. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Adrian Năstase, n-a mai avut curajul să se dedea la deja obişnuitele sale acrobaţii pentru a bloca iniţiativa opoziţiei. Deputaţii majorităţii, la rîndul lor, au acceptat imensul sacrificiu patriotic de a lăsa porcul şi vinul pe masă, pentru a se deplasa la locul lor de muncă din Dealul Mitropoliei. Nici Adrian Năstase, nici partidul condus de domnia sa n-au avut încotro. De un an şi ceva, parlamentarii majorităţii nu contenesc a se plînge că ineficienţa răsunătoare a Parlamentului îşi are cauza în atitudinea obstrucţionistă a opoziţiei. Prin partea sa cea mai înaintată, gruparea naţionalist-comunistă, coaliţia de guvernămînt şi-a încordat lira pentru a se tîngui că opoziţia nu o lasă să Iucreze. Acum, prin cererea sa, opoziţia a invitat-o să pună capăt vacanţei şi să se apuce de lucru. I-ar fi fost destul de dificil majorităţii parlamentare să refuze o asemenea invitaţie. Opoziţia infirmă astfel, în chip spectaculos, o campanie dusă împotriva ei nu de nu de azi, nu de ieri, ci de vreo patru ani. Ea pune din nou în evidenţă un adevăr de care se îndoiau pînă acum doar chibiţii guvernamentali. Ineficienţa Parlamentului actual nu-şi are cauza în opoziţie, ci în coaliţia aflată la putere. Deţinînd în cele două Camere o adevărată maşinărie de vot, majoritatea parlamentară ar fi putut impune orice regim de lucru menit a accelera procesul trecerii prin Parlament a Iegilor indispensabile României de azi. Că n-a făcut-o nu pentru că n-a putut, ci pentru că n-a vrut, o dovedeşte actuala situaţie. Ar fi fost normal ca ideea unei sesiuni extraordinare să fi trecut prin capul celor din coaliţia majoritară. În definitiv, partidul de guvernămînt şi aliaţii săi au interesul să fie dezbătute şi votate cît mai multe Iegi. Faptul că nimeni din partea stîngă a eşichierului politic, nici măcar cei care sînt consideraţi drept inteligenţele coaliţiei, gen Adrian Năstase, nu s-a gîndit la un lucru de bun-simţ cum e convocarea unei sesiuni extraordinare, pentru a recupera timpul pierdut pînă acum, ne arată că stindardul intereselor naţionale e fluturat de coaliţia majoritară doar în chip demagogic.
Mişcarea opoziţiei e deşteaptă şi dintr-un alt punct de vedere. S-a reproşat mereu opoziţiei că nu e constructivă, că nu vine, adică, cu idei, cu soluţii concrete de ieşire din criză, mulţumindu-se doar să cîrtească la ceea ce face puterea. Cererea de convocare a sesiunii extraordinare e menită a demonstra că opoziţia poate oferi soluţii concrete. Una din cauzele profunde ale crizei o reprezintă absenţa unor legi fundamentale ale reformei şi democraţiei. Potrivit mărturiilor guvernamentale, aceste legi au fost de mult expediate din Palatul Victoriei către Senat şi Camera Deputaţilor. Ele zac însă prin dulapurile celor două Camere. O sesiune extraordinară e o excelentă posibilitate de a dezbate şi vota măcar o parte din aceste Iegi. lată, aşadar, o soluţie concretă a opoziţiei pentru ieşirea din criză. S-ar putea obiecta, desigur, că iniţiativa opoziţiei vizează obţinerea de capital potitic. Fireşte că e aşa. Numai că atunci cînd interesul propriu al unei forţe politice coincide cu un interes mai larg, intenţia iniţială trece în plan secund. Din acest punct de vedere, e indiscutabil că iniţiativa opoziţiei răspunde şi unui interes naţional. În ochii întregii populaţii, Parlamentul trece drept un splendid loc unde se pierde vremea în schimbul unor salarii substanţiale. Plecarea deputaţilor în vacanţă, chiar dacă justificată constituţional, a picat cum nu se poate mai prost. Parlamentarii vorbesc pe toate drumurile de necesitatea ca populaţia să facă sacrificii pe altarul trecerii la economia de piaţă. Şi în tot acest timp ei nu catadicsesc să sacrifice nici măcar o zi de vacanţă pentru a lucra de dragul ţării, al economiei naţionale. Iniţiativa opoziţiei a demonstrat întregii ţări că parlamentarii pot renunţa la binecuvîntata lor vacanţă într-o vreme în care omul politic nu trebuie să-şi îngăduie odihna. Prin aceasta, Parlamentul s-a mai reabilitat puţin în ochii opiniei publice. Şi dacă ne gîndim la importanţa pe care o are pentru democraţie această reabilitare a principalei instituţii a pluralismului, ne vom da seama că iniţiativa opoziţiei răspunde unui interes naţional de o deosebită acuitate.
