Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 142, anul I, sâmbătă, 5 decembrie 1992, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Cu puțin timp în urmă, divorțul Radu Theodoru – Partidul România Mare părea un simplu scandal. Unul dintre numeroasele scandaluri politice din ultimii doi ani și ceva, ivite din răbufniri de orgoliu sau, mai rău, din interese meschine. Cu toate acestea, ceva din desfășurarea conflictului nu era în regulă. Partidul România Mare nu e o formațiune politică în toată puterea cuvîntului. E vorba mai degrabă de un număr de oameni strînși în jurul unui lider-patron, Corneliu Vadim Tudor, care îi primește și îi dă afară cînd vrea el, îi răsplătește și-i mustră după chef, îi tîrăște seară de seară prin restaurante. De aceea, o disidență de răsunetul celei provocate de dl Radu Theodoru era prea riscantă, dacă autorul ei n-ar fi avut în spate garanții politice extrem de puternice. Evenimentele ulterioare au confirmat această bănuială. La cîteva zile de la izbucnirea scandalului, dl Radu Theodoru a devenit președintele Partidului Unității Social Democrate. Condițiile în care a avut loc această mişcare surprind imediat. Se remarcă astfel, înainte de toate, rapiditatea. E limpede că tratativele privind înscrierea în noua formațiune politică au avut loc înainte de publicarea scrisorii fatale. Aparte ni se pare și reacția liderilor P.U.S.D., domnii Serghei Mesaroș și Nicolae Dide. Dl Radu Theodoru a venit în partid nu ca un membru oarecare, ci ca ditamai președintele. Domnia sa a devenit astfel conducătorul partidului. Acest rol a fost îndeplinit însă pînă acum de către dl Nicolae Dide. Ar fi fost de așteptat, judecînd după experiența vieții politice românești, ca dl Nicolae Dide să protesteze vehement. Surprinzător, nici domnia sa, nici dl Serghei Mesaroș n-au făcut tărăboi. Mai mult, dînșii au părut chiar încîntați că s-au trezit peste noapte cu un șef. Această neașteptată bunăvoință ne lasă să presupunem că liderii P.U.S.D. au fost convinși de cineva aflat deasupra lor să accepte aducerea dlui Radu Theodoru în fruntea partidului. Și cine altul ar putea fi acest altcineva decît (dacă nu) dl Ion Iliescu, patronul de necontestat al P.U.S.D.?
Ajungem astfel la posibilul substrat al evenimentelor de la România Mare. De răsunătorul divorț al dlui Radu Theodoru nu pare a fi străin Palatul Cotroceni. Firește, nu avem date exacte privind implicarea președintelui în această mișcare. În absența lor, ne ferim de afirmații categorice. Sigur e însă că supărarea dlui Radu Theodoru servește dlui Ion Iliescu. Ea are drept rezultat, în primul rînd, întărirea P.U.S.D. Acest partid poate fi considerat oricînd copilul de suflet al dlui Ion Iliescu. Cu toate acestea, P.U.S.D. n-a intrat în parlament. Dl Ion Iliescu are un adevărat cult din răsplătirea amicilor. Eșecul P.U.S.D. îi stă ca un ghimpe în inimă. Un partid care a făcut totul pentru domnia sa n-a primit nici o răsplată! Aducerea dlui Radu Theodoru în fruntea partidului poate fi semnul că această răsplată din partea dlui Ion Iliescu se apropie.
Gestul dlui Radu Theodoru convine dlui președinte și din alt punct de vedere. El dă o puternică lovitură lui Corneliu Vadim Tudor. Efortul acestuia de a minimaliza momentul, împingîndu-l în planul bășcăliei de prost gust, n-a prea dat rezultate. Dl Radu Theodoru nu e un ins oarecare. Domnia sa a fost vicepreședinte al P.R.M., candidat la Primăria Capitalei. Revolta unei asemenea personalități a partidului va fi pus pe gînduri și pe alți membri. Mai ales că dl Radu Theodoru a plecat din P.R.M. nu pentru un partid al dlui Corneliu Coposu, ci pentru unul al dlui Ion Iliescu, idolul peremiștilor. Dezvăluirile făcute de dl Radu Theodoru sînt și ele destul de grave pentru Corneliu Vadim Tudor. Liderul P.R.M. a căutat din răsputeri să-și făurească imaginea unui luptător neînfricat pentru cauza celor mulți. Lucrurile spuse de fostul vicepreședinte al partidului după despărțire îl denunță ca fiind exact pe dos: hulpav, necinstit, ahtiat după putere și bogăție, demagog la modul absolut.
Cu puterea consolidată după alegeri, dl Ion Iliescu are tot interesul să arate lumii imaginea unei Românii democratice. În calea acestui interes s-au așezat în ultimul timp gesturile iresponsabile ale unui Corneliu Vadim Tudor, tot mai convins că e acum pe cai mari. Lovitura dată de dl Radu Theodoru poate fi considerată un gest menit a-i reaminti rolul care i s-a acordat: acela de marionetă a Cotrocenilor. Judecînd după neașteptata sa europenizare, Corneliu Vadim Tudor pare să fi înțeles acest semnal transmis de dl Ion Iliescu.
