De pe vremuri
La Magazinul sătesc din Lunca Dealului, lîna se vinde numai în seturi de fulare.
Dacă vrei să-ți faci un pulover, cumperi cinci fulare și un dicționar Turc-Român, căruia îi lipsesc, din tipografie, literele G și R.
Afacerea ciocîrliilor
Culai Păvălucă din Cocîrlații de Mijloc a fost prins încercînd să treacă peste graniță, în portbagajul mașinii sale, 100 de ciocîrlii.
Scoaterea ciocîrliilor din țară e strict interzisă în urma unei Ordonanțe de Urgență care a declarat cîntecul lor bun național.
De fapt, nu scoaterea ciocîrliilor e strict interzisă, ci scoaterea cîntecului lor.
De aceea, potrivit procedurilor, vameșii au pus păsările să cînte, îmbiindu-le cu boabe de grîu.
Din nefericire pentru Culai Păvălucă, ciocîrliile au deschis ciocul și au interpretat Ciocîrlia, melodie devenită legendară grație lui Marcel Budală și acordeonului său fermecat.
Contravenientului i s-au întocmit două dosare penale.
Unul – pentru tentativă de scoatere din țară a unui bun național.
Altul – pentru tratament nedemn aplicat unor păsări, dat fiind că ciocîrliile fuseseră prinse cu lațul.
O mînă spală pe alta
Direcția Sanitară Vaslui a declanșat campania O mînă spală pe alta. Cum să folosim săpunul și hîrtia igienică.
Banii pentru acțiune, deloc puțini, provin dintr-un Fond al Uniunii Europene destinat comunităților sărace din Est.
Jumătate din sumă a fost cheltuită pentru răspîndirea știrii că Direcția Sanitară Județeană a avut această strălucită inițiativă.
Jumătate din cealaltă jumătate a sumei s-a dus pe tipărirea afișelor: hîrtie din Finlanda, culori din Singapore, ilustrație grafică de excepție, mărime de un metru și jumătate pe un metru și jumătate.
De confecționarea afișelor s-a ocupat o firmă de-a prefectului, trecută, desigur, pe numele unei mătuși surdomute.
Cealaltă jumătate din jumătate s-a irosit pe răspîndirea afișelor. Pentru asta, primarul a înființat o firmă, și ea înscrisă pe numele altcuiva: o nepoată plecată în Irlanda, despre care nu se știe dacă mai e sau nu în viață.
În doar cîteva zile, orășelul centru de județ, județul, dar și comunele limitrofe s-au umplut de afișe desemnînd doi copilași unisex care se spală reciproc, sub înfățișarea a două mînuțe fără degete.
Acțiunea prevedea ca fiecărui copil să i se dea în chip gratuit un săpun și un sul de hîrtie igienică într-o pungă de plastic, avînd trecută pe ambele părți emblema Direcției Sanitare Vaslui.
Cantitățile necesare de săpun și de hîrtie au fost cumpărate de la un minimarket aparținînd unui cumnat de-al directorului.
Aveau prioritate copiii murdari din cap pînă în picioare, slinoși
de-ți venea greață numai privindu-i.
Ca să pună și ei mîna pe o pungă, mulți părinți din județ și-au tăvălit copiii în noroi, le-au turnat în cap urină din grajd și le-au vîrît mînuțele în var.
Săpunul și hîrtia igienică s-au terminat în cîteva zile.
Afișe au rămas însă din belșug.
Celor veniți prea tîrziu li s-a dat, drept compensație, un afiș cu autograful directorului.
Cei care și-au murdărit dinadins copiii sînt totuși mulțumiți.
Pînă la urmă, s-au pricopsit cu ceva!
Ciocănitoare care culege scobitori
Căldură mare pe Calea Griviței. Căsuțele înșirate de o parte și de alta a străzii par și mai jerpelite ca de obicei.
Pe varul coșcovit al uneia dintre ele stă scris îndemnul:
Haideți fraților cu noi
La cîrciuma lui Broscoi.
Garantăm mici adevărați!
Stau trîntite pe asfalt, cu fustele răsfirate în jurul lor, vînzătoare de semințe de dovleac. Băiețași goi-pușcă se aleargă în jur, zbierînd cît îi ține gura, veseli că reușesc să se cîrpească reciproc. Prin dreptul Simigeriei, un băietan împinge un cărucior pe roți de cauciuc uriașe, în care se agită, lovit de entuziasm, un invalid în cîrje. Pe placa de lemn a căruciorului, la picioarele invalidului, stă turcește un copil care vrea
să-și scoată un dinte cu mîna.
Două bătrîne au ieșit în fața casei, pe o bancă joasă, de fapt, o scîndură lată, veche, care se sprijină de pămînt pe două picioare din lemn, scurte, încrucișate, ca picioarele unor omuleți stilizați.
Coc vinete pe un reșou vechi, cu plita pătată de sosuri.
Sînt murdare din cap pînă în picioare, cu priviri rătăcite și păr rar și cînepiu de parcă ar purta perucă de Baba-Cloanța.
Trecătorii le ocolesc prudenți, nu fără o anume mirare.
Chioșcul a fost amenajat în partea dinspre stradă a curții. S-a tăiat o bucată din gard și în locul ei s-a așezat partea din față a buticului: o ferestruică – de fapt, un dreptunghi în placaj, peste care cade, la închidere, oblonul de lemn, sub care se întinde o bucată de scîndură vopsită, în chip de tejghea.
Cum fațada prăvăliei e practic gardul, se poate spune că țigările se dau prin gard.
Din curtea de dincolo, cînd te oprești să cumperi ceva (covrigei cu susan, de exemplu), te latră doi dulăi negri.
Cu atîta înverșunare de crezi că vor face atac de cord.
La intersecție, tramvaiele vor să treacă unul înaintea altuia. Mașinile, blocate, claxonează întruna, prostește. Inși tuciurii se dau pe lîngă tine și, șoptind tainic, îți arată, desfăcînd scurt, ca într-o străfulgerare, sacoșele pline cu pachete de țigări străine, săpunuri scumpe, gumă de mestecat.
Un bărbat într-o scurtă de fîș arsă cu țigara te îmbie cu o ciocănitoare de tablă, care culege doar pentru tine, prin apăsare pe coadă, scobitori dintr-o solniță de plastic.
Ascuns în fîn
Costache Antonică din Leșești Sat a vrut să fure, în Poiana Brașov, rucsacul unui membru al Cercului de orientare turistică de la întreprinderea Semănătoarea din București.
Deși n-a putut să-l fure, întrucît proprietarul pusese în el dinadins două greutăți de cîntar, însumînd o sută de kilograme, Costache Antonică s-a speriat de ceea ce era cît pe-aci să facă.
Așa că a rupt-o la fugă, s-a urcat într-un tren care tocmai oprise în plin cîmp, ca să aștepte trecerea altui tren, a coborît din mers la Sighetu Marmației și a făcut o sută de pași cu pantofii întorși, ca să nu i se ia direcția de mers.
Dînd de o șură, s-a ascuns în fîn, unde a stat vreo cîteva luni bune, pînă cînd proprietarul, venit să vadă dacă mai există motorul de tractor pe care-l furase anul trecut din magazia CAP-ului, a dat de el și i-a zis blînd să plece acasă.
La Guvern
La mitingul antiguvernamental din Centru, ai lui Carabă au mers cu bunicul, mort de cîteva zile.
ÎI puseseră în sicriu, îi făcuseră slujbă, dar n-aveau cu ce să-l ducă la cimitir.
Un vecin s-a oferit să-i ajute cu camioneta din dotare.
Căra cu ea, pentru prăvălia deschisă la subsol, pungi de bomboane, baxuri de Coca-Cola și saci de papuci turcești de la Istanbul.
Numai că, în prealabil, trebuia să treacă și pe la demonstrația din fața Guvernului.
Fiica lui cea mare lucra ca secretară la unul dintre liderii partidului de Opoziție, organizatorul protestului. Tuturor angajaților li se sugerase mai mult decît brutal să-și aducă și familia. Astfel că, deși n-avea nici un chef – își programase să se repeadă pînă în Turcia, să facă rost de un balot de capoate –, vecinul se înfățișă la demonstrație.
Cum ai lui Carabă erau mulți și îmbrăcați cu ce aveau mai bun, fata vecinului crescu în ochii liderului. Adusese la miting cel mai mare număr de participanți și, în plus, într-o ținută care impresiona prin caracteru-i sărbătoresc.
Sicriul din mijlocul mulțimii făcu mare impresie. Nimeni nu crezu că e un sicriu de-adevăratelea și nu unul simbolic. La un moment dat, dibuindu-l prin pădurea de lozinci, drapele și cartoane fluturate deasupra capului, cei de la tribună îi semnalară prezența prin portavoce și cerură să fie adus în față, să-l filmeze televiziunile, ca simbol al Guvernului mort deja.
Vecinul se ținu de cuvînt.
De cum se încheie mitingul, sui în cabină și porni cu sicriul spre cimitir.
La ai lui Carabă se adăugaseră alți numeroși gură-cască, astfel că alaiul mortuar căpătă proporții impresionante.
La cimitir însă, cînd ridicară capacul, descoperiră că bunicul era întors cu fața în jos.
Femeile se speriară.
Se speriară chiar și bărbații.
Unul dintre cei care se luaseră după coșciug de la demonstrație îi liniști, după ce-i întrebă cu cine simpatiza politic bătrînul.
Și aflînd că votase cu partidul de la Putere, îi lămuri că mortul nu mai suportase să audă lozincile strigate de cei din jur împotriva Guvernului, și atunci, în semn de indignare, se întorsese cu fața-n jos.
Îi sări în ajutor și o nepoată de-a bătrînului, susținînd că auzise cu urechile ei un bocănit surd în capacul sicriului. Ceva asemănător bătutului în tavan cu coada măturii, cînd vecinul de deasupra face gălăgie noaptea tîrziu.
Unul dintre șefii fetei o trase deoparte și-i spuse discret că ar fi bine ca știrea asta să n-ajungă la presă: risca să compromită întreaga acțiune.
Astfel că despre tărășenie n-a vorbit nimeni pînă acum.
La ivirea echipei TV
Cei zece căței ai haitei, abia ieșiți pe lume, zac pe iarbă.
Căldura soarelui încă tînăr dă zilei un optimism exagerat.
Primăvara n-a biruit totuși.
În orice clipă, Marele Oraș se poate trezi înapoi cu iarna urîcioasă.
Gardianul a ieșit afară din ghereta cu tricolor și-și coase un nasture de la veston. Două doamne s-au oprit să tăifăsuiască despre o a treia, care nu e de față, în timp ce pudelii se miros pentru a-și cunoaște reciproc intențiile.
Un ins în chiloți uriași, din care abia se mai vede, s-a oprit din alergat în fața jumătății de Poet din bronz și citește plăcuța, nedumerit ca un vițel.
Pe treptele clădirii proaspăt văruite întîrzie cîțiva bărbați puși la patru ace.
Deasupra lor, literele aurite ale Instituției sticlesc inutil.
Nimeni nu le remarcă!
Hardughia e în plină renovare.
Pe sub ferestre trec basculante grele, pline cu moloz, făcînd să vibreze geamurile ușor.
Doi cetățeni în salopete, prevăzuți cu șepci de reclamă la Coca- Cola, vopsesc alene o conductă care nu duce nicăieri.
Apare la orizont o echipă TV, cu tot calabalîcul: camere de luat vederi, cabluri, reflectoare.
În frunte, redactorița, abia venită din suburbii, suficient de obraznică pentru noul post. Poartă o fustă sărăcuță. În picioare, pantofi sărăcuți. Totul e la ea sărăcuț: ciuful, zîmbetul, năsucul. Pînă și genunchii sînt sărăcuți!
O urmează, operatorul.
Mestecă gumă.
La ivirea cetei, cățeii sar din iarbă într-un lătrat sunător.
Sosește la fața locului și cățeaua, obligată să lase un ciolan.
S-a îngrijorat degeaba.
E vorba de cîinele de pază al democrației!