Deasupra străzii înguste, nu însă de îngustimea multora din Orașul vechi al Genovei, atît de înguste că, la o adică, doi amanți se pot săruta de la un bloc la altul, doar scoţînd capul pe fereastră, iar două vecine, la fel, se pot lua de păr, stau înşirate, pe două rînduri, umbreluțe albe, semnul că e vorba de o arteră comercială. Pe Via Roma, pe Via Cesarea, umbreluțele sînt roze. Nu dibui de ce aici, pe Luccoli, sînt albe. O fi vreo clasificare a străzilor comerciale clasificare după culoarea umbreluțelor. Culoarea umbreluţelor destăinuie deosebirile de preţuri. Turiștii merg în sus și-n jos cu scopul vădit de a se zgîi la vitrine. Autoritățile au avut ideea genială de a sprijini deschiderea de prăvălii, baruri, cafenele în orașul vechi. Pe anumite străzi, cum ar fi, de exemplu, via San Luca (Patrimoniu UNESCO), cele mai multe sînt chinezării electronice și sînt ținute de noneuropeni, nu neapărat imigranţi din era Angela Merkel.
Sînt însă și multe buticuri de îmbrăcăminte.
O stradă îngustă e un spațiu ideal pentru una dintre principalele ocupații ale turistului:
Cumpăratul de dragul cumpăratului.
Pentru călătorul străin cumpăratul e o pasiune împinsă pînă la patimă. Altfel nu s-ar putea explica de ce în toate localitățile profilate pe turism – Portofino, Cinque Terre – prețurile la astfel de buticuri sînt devastatoare.
Un bulevard comercial, oricît de înțesat de magazine ar fi, n-are forța de atracție, în materie de cumpărături, a unei străduțe înguste. Ca să-ți dai seama ce vitrine sînt pe partea opusă, trebuie să străbaţi bulevardul pe lăţimea sa. Evident, pe la trecerea de pietoni, deși eu, urmînd exemplul unui băștinaș, am trecut de-a dreptul de pe un trotuar pe altul, artera comercială: Via XX Settembre.
Nu de puține ori te lași păgubaș. Să ajungi pînă la stop, s-aștepți verdele. Pînă faci asta, îți trece cheful de cumpărături.
Altfel stau lucrurile pe o stradă îngustă.
Poți vedea, mergînd prin mijlocul ei, vitrinele de o parte și de alta. Și la o adică poți intra rapid și în cele de pe o parte și-n cele de pe alta.
În cazul Orașului vechi, îmboldirea spre cumpărături e dată și de zidurile care se înalță de o parte și de alta. Vrei nu vrei, trebuie s-o ţii drept înainte. Din cînd în cînd, zidul se întrerupe pentru a lăsa loc intrării pe o străduță laterală. De regulă, străduța n-are magazine. Zidurile afumate, cu mari răni ale mortarului, te descurajează din clipa cînd ai ajuns în capul străduței. Departe, vezi pe un scăunel, o prostituată. Sînt rari turiștii străini care vin singuri la Genova. Astfel că tipa de pe scaun te face să te îndepărtezi cît poți de repede în strada cu buticuri. Asta ți-ar mai trebui! Să te surprindă nevastă-ta uitîndu-te în lungul străduței!
Același mecanism funcționează și în localitățile consacrate siderurgiei turistice. Din punct de vedere comercial, dincolo de strada principală se întinde pustiul comercial. Ce altceva poți face decît să mergi tot înainte pe strada mărginită de buticuri și tarabe?!
*
Cu străduţele sale înguste, cu zidurile înalte, afumate de vreme şi neîngrijire, cu rufăria atîrnînd la ferestre în vederea uscării, Oraşul vechi din Genova e sinistru. Într-o după-amiază, am ajuns în partea dinspre Gara Principe, sectorul Prè. Via di Prè, pe care am luat-o pentru a ajunge în Via delle Fontane, se întinde pînă la Piazza Santa Fede. Dacă n-ar fi fost în miezul zilei şi dacă n-aş fi văzut ici-colo cîte un reprezentant al europenilor, aş fi luat-o imediat la goană, înapoi, spre lumea civilizată din Piaţa Gării. Această parte a Oraşului vechi a căzut în stăpînirea imigranţilor. Cei despre care taximetristul care m-a dus de la Gară la aparthotel se plîngea că intră peste tine în casă şi te taie. De imigranţi dădeai în mijlocul Străduţei pălăvrăgind şi dînd din mîini. Dintr-un Zid afumat ieşea un alt negru care, trecînd pe lîngă respectivii, simţea nevoia unui schimb de saluturi prin plesnetul palmelor. În faţa multor uşi sau a multor găuri care duceau la scări, pe scăunele cu patru picioare, adăstau negrese bătrîne şi trupeşe. De o parte şi de alta a străduţei, prăvălii cu de-ale gurii, frizerii, coafuri, întregul arsenal de comerţ dintr-un cartier locuit. Ajuns la Bucureşti, m-am uitat prin fotografiile făcute la Genova. N-am găsit nici una de pe strada cu imigranţi. Se vede treaba că mi-a fost teamă să scot camera video. Oricum, din cîte-mi amintesc, mi-am pipăit în mai multe rînduri portofelul, neliniştit că mi-ar putea dispare fără să mi-l ia cineva anume, pur şi simplu sub influenta atmosferei de infracţionalitate intensă de aici.