„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Dulăul care fura pe plajă genți și poșete

Banda din care făcea parte Nelu Pravăț se specializase în furtul poșetelor de pe plajă. Pentru un om nu era ușor să șterpelească o poșetă. Te puteai apropia de lucrurile din jurul unei tipe care se prăjea la soare (și, în consecință, nu era atentă la ce se întîmpla în jur) pe două căi. Fie îmbrăcat de oraș, fie în costum de plajă. Amîndouă formulele erau periculoase. Un bărbat îmbrăcat de oraș pe o plajă cu tipi și tipe doar în chiloți bătea la ochi. Dacă te apropiai în costum de plajă, nu atrăgeai atenția. Dar, după ce luai poșeta, cum o duceai de-a lungul și de-a latul plajei fără a atrage atenția?
Întrebare firească, deoarece doar în chiloți fiind n-aveai unde s-o ascunzi.
Unul din gașcă – Vasilică Vasiloaie – a găsit soluția:
Să fie dresat un cîine ca să fure poșetele de pe plajă.

Plaja era plină de cîini. Erau aduși de stăpîni în lesă și sloboziți după ce ajungeau la șezlongul închiriat sau oferit de hotelul gazdă. Unii intrau în apă și ieșeau din ea scuturîndu-se atît de puternic încît picăturile ajungeau pînă la primele șezlonguri. Cei atinși săreau în sus ca arși, deși era vorba de apă, ca să vadă cine se juca pe plajă de a împroșcatul. Alți cîini, cei mai mulți, alergau încolo și-ncoace, sub puterea nevoii de mișcare cu orice preț. Din cînd în cînd, se apropiau de cîte o locație (să-i zicem astfel locului ocupat de o familie) și luau cunoștință de ea cu botul.

Nu era nimic ciudat dacă un cîine se apropia de locul ocupat de o jună sau de o cucoană și se apuca să-i miroasă poșeta.

Pentru asta făcuseră rost de un dulău mai ceva ca în Abecedare. Un cîine frumos, cu urechi clăpăuge, cu blana neagră, lucioasă, coadă zurlie și ochi duioși, stîrnind automat nevoia de a-l pupa în bot.

Exact tipul de cîine care naște în orice cuconiță fără grija traiului cotidian nevoia irezistibilă de a-l mîngîia pe cap și a-i spune, Cuțu-Cuțu! deși pe respectivul nu-l cheamă așa.

Îl dresară cu migală ca să fure poșete și genți.
Doar atît.
Poșete și genți.
Lucru deosebit de important, deoarece câinelui i se înfățișau, pe plajă, numeroase alte tentații:
De la prosoape pînă la pungi cu mîncare.

Cum mai toată lumea își aducea pe plajă ceva de înfulecat, era vital ca dulăul să nu se năpustească la cîrnații, jumările și sandwișurile depozitate nu departe de șezlong.

Nu era o treabă ușoară dresarea dulăului astfel încît să înșface o poșetă și nu o friptură.
Nu era însă treabă mai ușoară nici să-l dreseze astfel încît să nu se lase dat gata de giugiulelile cucoanelor și cuconițelor.

Dacă era sedus, uita c-a venit să-i șterpelească poșeta. Rămînea acolo, cu noua stăpînă, ca s-o urmeze, dînd din coadă, și după ce acesta se ridica să plece de pe plajă.

Potrivit dresajului, dulăul își făcea apariția pe lîngă o tipă a cărei înfățișare spunea clar că e moartă după animăluțe, pentru că, oricum, altceva mai bun n-avea de făcut. Intra în calcul, firește, și existența unei poșete cît de cît scumpe.

Dînd din coadă, potrivit procedurilor din Manual, cîinele își făcea apariția lîngă șezlongul în care era lungită proprietara poșetei. Întreaga lui înfățișare o amintea pe cea a unui ospătar venit la masa unui client baban după încheierea prînzului în așteptarea bacșișului. Distinsa sărea din șezlong pentru a se prăbuși într-un potop de exclamații tipic femeiești.

După ce-i cîștiga încrederea, așezîndu-se lîngă șezlong și scoțînd limba, pentru a corespunde altei proceduri standard, dulăul aștepta ca cuconița să intre în apă.

Cînd se asigura că e întoarsă și cu spatele sau a ajuns suficient de departe pentru a nu mai constitui un pericol, cîinele lua poșeta în dinți și o aducea bandei, ascunse în boscheți.

Cum au dat chix?
O tipă s-a prins din întîmplare că dulăul vrea să-i ia poșeta. Cînd respectivul a luat-o în gură, pregătindu-se s-o rupă la fugă, tipa s-a repezit la el și a tras de poșetă. Pentru o astfel de situație, dulăul n-avea indicații. A procedat, prin urmare, în virtutea instinctului de cîine și nu sub puterea educației primite. A lăsat poșeta din gură, dar a prins să mîrîie și să latre amenințător la cea pe care el o suspecta că vrea să-i ia ceva ce era deja al lui.

Tipa, speriată, a început să țipe.
Au venit din apă și bărbații cu care era tipa. S-a stîrnit mare tărăboi, deoarece nici una dintre părți nu voia să cedeze. Nici ei, nici cîinele. S-a pus imediat problema cui aparține cîinele. Nimeni nu-l revendica. S-au strîns cam toți de pe plajă, ațâțați de scandal.

Cîinele, totuși, costa. Nu putea fi lăsat victimei.
Nelu nu s-a putut stăpîni și a ieșit la iveală, zicînd că e cîinele lui.
Așa i-au prins.