„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Dulăii sunt ca țăranii din Răscoala de la 1907

Întors de la BAR pentru pauza de prînz, socotesc c-ar trebui să-i dau drumul pisoiului de pe balcon. Cînd pleacă la servici, dimineața, înaintea mea, soția îl duce în balconul apartamentului, închis cu ferestre. Toată noaptea, pisoiul a alergat în voie prin casă. Cum eu mă culc tîrziu, după miezul nopții, cînd ies din birou pentru a căuta o carte în restul casei, mă trezesc că de lîngă picioarele mele țîșnește ceva asemănător unui șobolan (comparație defăimătoare) sau a unui iepure (comparație laudativă). E pisoiul, care, după cîteva salturi, se întoarce spre mine și-și compune figura uimită, cu care dă gata toate persoanele feminine întîlnite în cale, cu excepția celor care sînt procurori generali.

Mă uit pe fereastra ușii de la balcon.
Soția i-a amenajat un culcuș într-un coșuleț, căptușit cu un pled, cocoțat pe o masă și o cutie. L-aș compara cu Simeon Stîlpnicul, aburcat în vîrful unui stîlp. S-ar mai degrabă cu un ins dintr-un foișor de veghe. Liniște, Domnul se odihnește!

Bat cu degetele în geam ca să-i atrag atenția.
Nu tresare speriat, cum s-ar putea crede.
Ridică leneș capul. Stă acolo de azi dimineață, fără să dea semn că s-ar fi plictisit cumva.

Deschid ușa.
Contrar iluziei mele, nu sare de-acolo din culcuș, pentru a zburda prin casă.
– Ești un prost! conchid eu cu voce tare (profit că soția nu-i acasă) și trîntesc ușa la loc.

*

În Marele Oraș s-a deschis, cu multă publicitate, un magazin de ținute sărbătorești pentru căței.
De Crăciun, anunță Pliantul, distribuit pe gratis participanților la inaugurare, se poartă anul ăsta negru cu alb.
De Revelion, moda e lucios, auriu și mov.

În seara de Revelion cățelușele vor purta rochiță roz din satin, cu dantelă albă și volănașe cu voal la mînecuțe.

Pentru Plimbările de 1 ianuarie, după-amiaza, devenite tradiționale, sînt indicate cojocelul căptușit cu blăniță albă și guler de dantelă.
Lăbuțele vor fi vîrîte în ciorăpei de lînă și botoșei mov.

*

Cei doi dulăi din Părculeț, hrăniți de toate cucoanele și cuconițele în trecere pe-acolo, stau lungiți unul lîngă altul pe aleea care traversează alcătuirea de copaci și flori.

Cei care vor să ajungă dintr-o parte într-alta a Părculețului se văd obligați s-o ia prin iarbă, pentru că altfel ar trebui să sară peste cei doi sau, mai grav, să-i calce.

Dulăii lasă impresia că nu văd și nu aud nimic în jur.
Deodată țîșnesc în sus și se năpustesc, hămăind furibund spre trotuarul Marelui Bulevard.
Pe trotuar și-a făcut apariția o cuconiță dichisită ostentativ, ducînd un cățel în lesă.

Cățelul e gen Băiețașul mamei.
Stăpîna i-a pus fundiță roșie, ca să nu fie deocheat.
E tuns, frezat, spălat, dat cu parfum.
Ce mai încolo și încoace, un ciocoiaș.

Dulăii sînt ca țăranii din Răscoala de la 1907:
Murdari, nerași, jerpeliți, dar viguroși.
Înzestrați cu o ură furioasă față de ciocoi.
La vederea ciocoiașului simt că li s-a ridicat sîngele la cap.
Latră furibunzi, înecîndu-se de furie, dar n-au curajul să se ia de ciocoiaș.
Eterna furie goală a mujicului român!

Stăpîna cățelului țipă speriată.
Din cușca de la ambasadă a ieșit un tip posomorît, mînuind amenințător un baston.

Cucoana ia cățelul în brațe.
Cei doi se opresc din lătrat nedumeriți.
Nu-și dau seama dacă mai e cazul să facă scandal!