Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 162, anul II, joi, 7 ianuarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Graţie emisiunii de luni seara, balta amorţită a politicii din ultimul timp a devenit mare învolburată. Pînă acum adormite, comunicatele de protest, dezminţirile publice, polemicile şi acuzațiile s-au înviorat brusc. Piatra, da’ ce spun eu, pietroiul, muntele aruncat în baltă e acuzația adusă CDR, dlui Corneliu Coposu, de către preşedinte, că s-ar fi opus să se acorde României clauza naţiunii celei mai favorizate, în timp ce Coca-Cola şi Pepsi-Cola au pledat pentru. În sprijinul mîniei sale, dl Ion Iliescu a invocat un document provenind de la Congresul SUA. Replica dlui Corneliu Coposu nu s-a lăsat prea mult aşteptată. Liderul PNŢCD a negat violent că Opoziţia, domnia sa, personal, ar fi înaintat Congresului vreo hîrtie cerînd ca României să nu i se dea clauza. Preşedinţia a pus la dispoziţia presei documentul invocat de dl Iliescu. E vorba de un raport al unui subcomitet al Congresului care citează, la rîndu-i, un raport al CDR împotriva acordării clauzei. Aşa cum se vede şi din numărul de faţă, dl Corneliu Coposu contestă însă un paragraf din documentul pus de preşedinţie la dispoziţia presei. Drept argument, domnia sa ne-a oferit, spre reproducere, originalul raportului trimis la Washington.
Într-adevăr, din el lipseşte concluzia prin care se cere neacordarea clauzei. A plastografiat dl lon Iliescu? Minte dl Corneliu Coposu? Normal ar fi să nu ne găsim liniştea pînă nu vom descoperi răspunsul la aceste întrebări. Ne amintim însă că după decembrie 1989 s-au adunat zeci de întrebări de acest fel. Cine a tras în noi după 22? Cine a chemat minerii în iunie 1990? A fost sau nu, în septembrie 1991, o lovitură de stat? Nici uneia dintre aceste întrebări nu i s-a răspuns pînă acum.
Conștienți că nu vom putea dezlega această grea enigmă postdecembristă, preferăm să ne îndreptăm atenția asupra alteia, mult mai uşoare. Viața noastră politică din ultimul timp picase într-o veritabilă acalmie, dl Ion liescu părea să se fi schimbat radical după victoria în alegeri. Excepţie făcînd atacul la adresa României libere, domnia sa lăsa impresia a-i fi iertat pe toţi cei care-i făcuseră zile amare în campania electorală. Îmbătată de această dulceaţă prezidenţială, Opoziţia se liniştise şi ea. Intervenţiile publice ale liderilor CDR l-au ocolit cu generozitate pe dl Ion Iliescu.
Şi deodată, nitam-nisam, în emisiunea de luni seara, fără nici o legătură cu tema, dl Ion Iliescu aruncă pe tapet exploziva chestiune a documentului. Ce l-a apucat pe dl preşedinte? Întrebare cu atît mai aţîţătoare, cu cît atitudinea CDR faţa de acordarea clauzei fusese discutală şi răsdiscutată în campania electorală. Atunci, ca să învingă în alegeri, dl Ion Iliescu folosise acuzația că Opoziţia n-a fost pentru clauză.. A învins! Ce mai vrea? Unii susțin că violenta paranteză de luni seara e o simplă inabilitate din partea dlui preşedinte. Ca de atîtea ori pînă acum, lăsat să vorbească liber, fără text în față, dl Ion Iliescu a luat-o razna. Alţii susţin că e vorba însă de o extraordinară lovitură politică a dlui preşedinte. Deşi n-a fost întrebat direct asupra mizeriei din această iarnă, domnia sa, intuind starea de spirit a populaţiei, a aruncat povara responsabilităţii pe seama Opoziției.
Ca jurnalist care pretind că am oleacă de pricepere în Ion Iliescu, înclin să dau crezare celei de-a doua variante. Dl preşedinte şi-a dovedit din nou abilitatea proverbială. A folosit pretextul apariţiei televizate pentru a pune pe seama Opoziţiei marile dificultăți care nemulţumesc pe zi ce trece populaţia României. Unii susțin că a eşuat. Eu cred însă că a reuşit. În ochii poporului român, clauza trece drept un fel de Dumnezeu din cer. Dacă ni se dădea, am fi avut de toate. Cei care au uneltit să nu ne-o dea (Tom Lantos, CDR) sînt vinovați că
n-avem apă, n-avem căldură, n-avem locuri de muncă. Oricîte dezminţiri ar da în presă dl Corneliu Coposu, viclenia dlui Ion Iliescu şi-a făcut efectul. Noua manevră i-a adus o nouă şi strălucită victorie asupra Opoziţiei. Din nefericire însă, ea nu i-a adus victoria asupra realității mizere din România de azi. Ea n-a făcut ca din robinete să curgă brusc apa, prin calorifere s-alerge aburul, iar preţurile să coboare. E drama poporului român după decembrie 1989. Nici una din marile victorii ale dlui Ion Iliescu asupra adversarilor săi politici nu-i fac viața mai uşoară. Dimpotrivă.
